Cuvânt la 4 ani de la mutarea în veşnicie a Părintelui Arhiepiscop Pimen

Au trecut patru ani de la mutarea în veşnicie a părintelui Arhiepiscop Pimen, petrecut pe ultimul drum, deşi în perioadă cu mari restricţii, de mulţime de credincioşi şi preoţi în dangătul clopotelor din întreaga Bucovină. Parcă şi acum îmi amintesc seara de priveghere, când sunau telefoanele şi mesajele nu conteneau: „vedeţi că un preot a atins sicriul!” sau „un creştin a sărutat sicriul!”. Deşi eram bine organizaţi, cum ar fi putut cineva să oprească evlavia sau omenia celor veniţi să îşi ia rămas bun de la arhipăstorul lor?

Apoi drumul până la mormânt presărat cu flori şi lacrimile preoţilor şi ale creştinilor, care au aşteptat pe cale, conducând cu privirea şi cu rugăciunea pe părintele eparhiei care deşi avea o vârstă frumoasă se credea că are o sănătate de fier.

Îşi spunea copilul răsfăţat al Bucovinei şi arătându-şi loialitatea celor care l-au primit ca pe unul de al lor, a renunţat la numele dăruit de tatăl său, Zainea, şi a luat numele de Suceveanul ! Poate că a fost un răsfăţat dar a ştiut să se aplece şi spre omul de rând şi mai ales spre omul de la ţară, harnic şi cuminte, cinstind aceste valori şi dându-le mereu ca exemplu.

Între copii avea seninătatea şi nevinovăţia lor, între credincioşi era păstorul cu viaţă şi povestioare moralizatoare, între preoţi era părinte căci adesea i se spunea „tătucul” sau poate chiar ca un bunic răbdător, care uneori avea poate prea multă încredere, apelând mereu la conştiinţa fiecăruia: „eu v-am spus şi vom răspunde în faţa Dreptului Judecător”.

Aş spune că timpul a fost generos cu Înaltpreasfinţia Sa, însă vremurile nu. De multe ori trădat de cei în care şi-a pus nădejdea că vor ajuta Biserica şi poporul, crezând în cuvânt, pentru că în ADN-ul său, „cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul”(Ioan 1,1), dezamăgit, dar totuşi în aşteptare că poate omul se va întoarce la Cuvânt. Căuta în fiecare OMUL! Ţinea la valorile morale, filantropice şi era un păstrător al tradiţiilor şi culturii.

Cu prilejul zilei „Eroilor Neamului”, în ziua de prăznuire a Înălţării Domnului, întorcându-se de la hramul Mănăstirii Neamţ, venea neobosit să participe la manifestările din incinta Cetăţii de Scaun a Sucevei, unde fiecare din cei prezenţi încerca să îi ofere un scaun având în vedere slujba de dimineaţă, oboseala drumului şi de ce nu vârsta, însă pe toţi ne-a refuzat categoric spunând: „eroii noştri sunt sub glie şi eu să stau pe scaun? Măcar atât pot face ca să le cinstesc memoria !”. Şi aşa am învăţat cu toţii că trebuie să rămânem în picioare şi cu smerenie în faţa înaintaşilor. Patriotismul, ţara, dar mai ales „cei de sub glie” cereau aceasta.

Era un nostalgic al vremurilor în care cuvântul şi omul aveau valoare şi cinste. În cei aproape treizeci de ani de arhipăstorire în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a redeschis mănăstiri, a ctitorit biserici şi s-a implicat în lucrarea filantropică construind azile, orfelinate şi case celor sinistraţi, preţuind vârstnicii dar şi copiii care aveau să devină viitorul ţării. În smerenie şi în mare taină a ajutat aşa încât să nu ştie stânga ce face dreapta mergând pe dictonul „vorba sună, fapta tună”. A retipărit manuale de Limba Română şi Istorie cu un bogat conţinut moralizator din vremea când Înaltpreasfinţia Sa era elev, a retipărit Catehismul Ortodox trimiţându-l gratuit în casele tuturor credincioşilor, iar copiilor care păşeau în clasa I le trimitea iconiţe, cruciuliţe şi carte de rugăciuni.

Aşa a simţit, aşa a trăit părintele Arhiepiscop Pimen, plecând cu o mare neîmplinire că Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina nu a fost restituit şi că mai ales monumentele istorice, dar şi bisericile parohiale au nevoie de acest fond pentru a se putea împlini toate lucrările de restaurare de care au atâta nevoie!

Cred că privind în urmă astăzi după patru ani de la mutarea în lumea veşniciei este mândru de lucrarea bisericii din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor sub directa îndrumare şi păstorire a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, care permanent i-a cinstit memoria înaintaşului său, ducând această lucrare spre desăvârşire. Mesajul său pentru noi preoţii slujitori rămâne acelaşi: „nu-i greu a trăi ci e greu a cumpăni” punând încă odată conştiinţele la lucru în slujba bisericii, cu nădejdea răspunsului bun la toate solicitările pentru ca eparhia să înflorească.

Milostivul Dumnezeu să îl aşeze în locaşurile drepţilor şi veşnică să îi fie pomenirea.

Pr. IONEL-DORU BUDEANU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI