Stingerea din viaţa dintâi

21 aug 2009 – Arcadie Suceveanu, Doina Cernica la sarbatorirea lui Ion Beldeanu

În anul 1989, am primit marele premiu al unui concurs organizat la Botoşani în cinstea centenarului trecerii în veşnicie a lui Eminescu. Am plecat atunci de la Suceava la uriaşa sărbătoare a evenimentului cu poetul Ion Beldeanu corespondent Agerpres pentru cele două judeţe, şi tot împreună ne-am întors, schimbând şi trenul undeva pe parcurs. Fire complicată, dificilă, sobră, Ion Beldeanu, zâmbea rar şi râdea şi mai puţin. Atunci a fost prima data, când l-am văzut chip senin şi vesel din toată inima. Se simţea bine în lumea culturală de acolo şi s-a simţit excelent la dubla întâlnire cu poezia, a lui Eminescu şi a numeroşilor, importanţilor poeţi invitaţi. Atât de bine, încât la întoarcere, pe unda încântării prilejuite de această întâlnire, s-a oferit să-mi ducă impresionanta vază de cristal cu care fusesem premiată şi a transportat-o cu maximă grijă, deşi era incomod de dus. În ce mă priveşte, m-am bucurat mulţi ani să o am aproape de masa de scris, până în ziua în care o misterioasă implozie a făcut-o cioburi.

A doua oară când l-am văzut tot numai surâs a fost în august 2009, la a 70-a sa aniversare, organizată cu entuziasm şi plăcere de Societatea Scriitorilor Bucovineni pentru preşedintele său la Biblioteca Bucovinei. Tot numai surâs, poate chiar fericit, dar nu atât pentru omagiul ce i se aducea, cât pentru prilejul revederii atâtor scriitori pe care îi preţuia: Vasile Tărâţeanu şi Ilie Tudor Zegrea de la Cernăuţi, Arcadie Suceveanu de la Chişinău, Adrian Dinu Rachieru de la Timişoara, Emilian Marcu de la Iaşi, Calistrat Costin şi Dumitru Brăneanu de la Bacău ş.a. Poate chiar fericit pentru aprecierea condeiului său luptător – Uniunea Ziariştilor Profesionişti, cu Mihai Miron preşedinte, i-a conferit Ordinul Ziariştilor Clasa I – Aur, pentru publicistica sa şi îndeosebi pentru trilogia „Bucovina care ne doare”, iar cernăuţenii i-au dăruit o placă ceramică împodobită cu bisericile din Cernăuţi, la care omul Ion Beldeanu să vină să se roage pentru un viitor împreună. Desigur, s-a bucurat şi de scurtele şi esenţialele lecturi critice ale liricii sale – Adrian Dinu Rachieru: „un poet important”, „un caligraf al melancoliei” cu „un tragism difuz impregnate în poezia sa”, Mircea A. Diaconu: „un bacovian ironic”, „un luptător, deoarece continuă într-un spaţiu atroce să scrie poezie, să se dedice poeziei, să slujească această instituţie interioară” –, şi de mărturisirea lui L.D.Clement că Ion Beldeanu a fost întâi un nume pe o carte din biblioteca părinţilor şi apoi primul scriitor pe care l-a cunoscut în carne şi oase. Dar l-am simţit aproape fericit, la fel de mult ca de apariţia fiecăreia din cărţile sale de poezie, de lansarea atunci a volumului pe care l-a îngrijit, „Autografe pentru «Bucovina literară»”, omagiu personal adus confraţilor în al căror scris credea cu tărie.

De acum aproape un deceniu, de când suferinţa l-a smuls din viaţa publică, de câte ori m-am gândit la Ion Beldeanu, mi-a revenit în memorie, dureros, strania implozie a cristalului. Dar dacă din vază nu a rămas decât amintirea mea, din cristalul talentului său poetic, gazetăresc, vor rămâne atâtea şi atâtea poeme, atâtea şi atâtea pagini de publicistică. Pentru că în cazul scriitorilor adevăraţi cum a fost Ion Beldeanu, după stingerea vieţii dintâi a autorului, urmează a doua viaţă, cea scrisă în cărţile sale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI