„Scara Raiului”, evocată în a patra duminică din Postul Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Sfântului Ioan Scărarul, cel care prin lucrarea sa a adus în atenţie cele treizeci de trepte prin parcurgerea cărora omul dobândeşte virtuţile sufleteşti, a fost prilej de comuniune în rugăciune la Mănăstirea Sfântul „Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. „Scara Raiului” este citită cu precădere în timpul Postului Mare, când creştinii caută să se îmbogăţească duhovniceşte pentru ca la finalul acestuia să poată gusta împreună cu Mântuitorul Hristos din pomul vieţii şi să intre astfel în lumina Învierii.

În a patra duminică din Postul Mare, 14 aprilie 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a binecuvântat obştea şi pelerinii aflaţi la mănăstirea care păstrează moaştele întregi ale Sfântului Ioan cel Nou, ocotitor al Cetăţii Sucevei. Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale şi clerici de la Centrul Eparhial Suceava, pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Din sobor a făcut parte şi arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi arhim. Serafim Grigoraş, stareţ al aşezământului monahal.

Răspunsurile liturgice care au împodobit slujba au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de pr. Ionuţ Lucian Tablan Popescu, iar la momentul rânduit, diaconul Florin-Ionuţ Cristinaru a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Mirăuţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă”.

În momentul împărtăşirii clericilor, pr. Răzvan Cîmpulungeanu, misionar protopopesc al Protopopiatului Suceava II, a tâlcuit înţelesul duhovnicesc al celor două fragmente din Sfânta Evanghelie rânduite pentru această zi. Sfinţia sa a ţinut un cuvânt de învăţătură despre minunea vindecării fiului demonizat, dar şi despre punerea la încercare a credinţei.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic i-a mulţumit oaspetelui pentru cuvântul de folos şi a adus în atenţie că a făcut vorbire despre minunea vindecării lunaticului de către Mântuitorul Iisus Hristos în lucările sale, „Minunile – lucrări văzute ale Duhului Sfânt”, o inventariere a tuturor minunilor săvârşite atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, şi „Meditaţii filocalice”.

Totodată, ierarhul a evocat importanţa citirii scrierilor Sfântului Ioan Scărarul, sintetizate de Înaltpreasfinţia Sa în cadrul volumului intitulat „Triodul – Golgota pocăinţei”, apărut la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Astfel, a fost prezentată clasificarea treptelor Scării Sfântului Ioan, cunoscut şi sub numele de Ioan Sinaitul sau Ioan Scolasticul.

„Scara este structurată în 30 de trepte. Ea ne prezintă treptele fericirii duhovniceşti, pe care suntem chemaţi cu toţii să le urcăm, aşa cum Sfântul Ioan Scărarul, pilduitor, a făcut-o. Numărul treptelor este simbolic, dar are şi un adânc înţeles duhovnicesc, reprezentând vârsta la care Hristos S-a revelat în deplina Sa maturitate. El clasifică treptele Scării astfel: 1. retragerea – presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei; 2. despătimirea – constă în golirea omului de tot ce este stricăcios; 3. înstrăinarea – maică a despătimirii; 4. ascultarea – fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine; 5. pocăinţa – o întoarcere a omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă; 6. gândul la moarte – darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii; 7. fericita întristare – dorul intens după viaţa în Dumnezeu; 8. mânia – tulburarea sufletului; 9. ţinerea de minte a răului – îngustează sufletul; 10. clevetirea – surpă iubirea; 11. flecăreala – catedrala slavei deşarte; 12. minciuna – fiica multei vorbiri; 13. trândăvia – moartea tuturor virtuţilor; 14. lăcomia – maica desfrânării; 15. neprihănirea (castitatea) – începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase; 16. arghirofilia – închinarea la idoli; 17. nesimţirea – breşa dintre trecut şi prezent; 18. somnul – îngroşarea minţii; 19. privegherea – subţierea spiritului; 20. frica – nedesăvârşirea în iubire; 21. slava deşartă – vânătoarea virtuţilor; 22. mândria – închipuirea de sine; 23. hula– gândurile vrăjmaşilor; 24. blândeţea – contemplarea tainei lui Dumnezeu; 25. smerenia – poarta Împărăţiei lui Dumnezeu; 26. discernământul – curăţenia inimii; 27. isihia – calea rugăciunii neîntrerupte; 28. rugăciunea – maica virtuţilor; 29. nepătimirea – moartea întru înviere a sufletului; 30. credinţa, nădejdea şi dragostea – amplitudinea cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti. Omul ajuns în vârful scării se simte eliberat de patimi şi încărcat de pacea divină, iruptă din iubirea lui Dumnezeu.”

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rostit rugăciuni de dezlegare şi rugăciuni pentru sănătate trupească şi sufletească, iar o parte dintre clerici i-au stropit pe cei prezenţi cu apă sfinţită.

Ca de fiecare dată, cei prezenţi la Catedrala Arhiepiscopală au simţit şi bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător. Sfântul Ioan ocroteşte neîncetat Ţara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, şi le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin şi mângâiere.

IRINA URSCHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI