Proiectul Catehetic Eparhial „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoşec şi mănăstiresc” la Mănăstirea Probota, cu prilejul Zilei Internaţionale a Rromilor

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Rromilor şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Sectorul Catehizare, tineret şi educaţie pentru viaţă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a organizat în ziua de luni, 8 aprilie 2024, la Mănăstirea Probota, cea de-a VIII-a ediţie a proiectului catehetic eparhial „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoşesc şi mănăstiresc”.

Într-un cadru de poveste, când toţi pomii Probotei au înflorit şi când verdele primăverii şi-a făcut simţită prezenţa în jurul mănăstirii monument UNESCO, mai multe instituţii de învăţământ au organizat un frumos eveniment dedicat primăverii şi perioadei liturgice a Postului Mare, facilitând legarea de prietenii între elevii români şi elevii de etnie rromă, cu prilejul Zilei Internaţionale a Rromilor.

Astfel, de această dată parteneriatul a avut loc între Şcoala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Suceava (reprezentată fiind de către d-na director Gabriela Mihai, d-na director adjunct Toma Lăcrămioara, d-na prof. Daniela Sandu, d-na prof. Liliana Pintilie, şi de către PC. Pr. prof Petru Ilincăi), Colegiul Tehnic Mihai Băcescu din Fălticeni (reprezentat fiind de către PC Pr. prof. Bogdan Constantin Feştilă) şi Şcoala Gimnazială Gulia (reprezentată de către dna director Elena Roman).

Într-un schimb de experienţă, elevii au beneficiat de două ateliere de cunoaştere şi de lucru manual, la care copiii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Suceava au participat împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Gulia, asistaţi şi coordonaţi de elevii Colegiului Mihai Băcescu Fălticeni, tineri care i-au sprijinit pe cei mai mici în confecţionarea unor obiecte artizanale dedicare Zilei Internaţionale a Rromilor.

Mai apoi, gazdele acestui moment, elevii Şcolii Gulia, au susţinut, spre bucuria şi interesul oaspeţilor, un program artistic special, cu dansuri şi cântece tradiţionale, specifice comunităţilor rrome din această zonă. Astfel, activitatea multiculturală şi multietnică de la Şcoala Gulia s-a încheiat prin oferirea unor daruri de preţ din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, daruri de suflet, icoana Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, alături de alte iconiţe şi cruciuliţe, ca încredinţare a dragostei, grijii şi binecuvântării arhiereşti.

Cea de-a doua parte a evenimentului a avut loc la Mănăstirea Probota, acolo unde elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava şi cei de la Colegiul Tehnic Mihai Băcescu Fălticeni, centru de tineret Ecclesia recent înfiinţat în arhiepiscopia noastră, au poposit pentru câteva ore în străvechea vatră monahală, cunoscând îndeaproape tezaurul strămoşesc şi mănăstiresc pe care înaintaşii noştri l-au lăsat ca mărturie a credinţei statornice din cea mai veche mănăstire moldavă, aşa cum Mitropolitul Dosoftei menţionează în scrierile sale.

Între zidurile străvechii mănăstiri, domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial la Sectorul Catehizare, tineret şi educaţie pentru viaţă a susţinut o cateheză cu tema „Lemnul Sfintei Cruci”, purtându-i pre cei prezenţi, pentru câteva clipe, prin istoria aducerii din Rai a lemnului Sfintei Cruci.

Astfel, domnul Consilier Eparhial Cristi-Gabriel Hurjui a spus: „Ne aflăm sub auspiciile Sărbătorii Sfintei Cruci, din Duminica a III-a a Postului Mare, de aceea, tot ceea ce a avut loc la Mănătirea Probota a fost pus sub semnul Sfintei Cruci şi sub paza Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestui sfânt locaş, ocrotitorul copiilor”.

La finalul evenimentului a avut loc un program de cântări bisericeşti şi pricesne specifice Postului Mare, interpretat de către tânăra Sabina Holotă, elevă în clasa a X-a Filologie la Colegiul tehnic Mihai Băcescu Fălticeni şi de către un grup de psalţi condus de către PC Pr. prof Constantin Dan Magdalena, cadru didactic la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava.

Din partea Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, la finalul activităţii, PC Pr. Adrian Dulgheriu a înmânat domnului prof. Lucian Dimitriu, Inspector Şcolar Judeţean pentru problemele rromilor la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Ordinul Eparhial Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl şi întemeietor de şcoli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc şi tipărirea în limba română a cărţilor de cult şi a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc şi apărător al credinţei, care şi-a asumat ca misiune şi ajutorarea culturală şi spirituală a creştinilor ortodocşi români din interiorul arcului carpatic”.

Toţi cei prezenţi au primit daruri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic şi din partea Mănăstirii Probota, înveşnicind momentele petrecute în străvechea vatră monahală şi mărturisind dorinţa de a mai participa şi la alte activităţi catehetice şi de tineret.

CRISTI HURJUI 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI