În cadrul După-amiezilor francofone

Les symboles traditionnels de Pâques

Miercuri, 10.04.2024, ora 17:00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, organizează activitatea Les symboles traditionnels de Pâques, coordonată de prof. grad 1 Scutariu Mihaela-Petronela.

Activitatea va reuni un număr de 12 elevi din clasa a V-a A, de la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, care au început în acest an şcolar studiul limbii franceze. Aceştia vor descoperi, într-o manieră ludică, elemente pascale specifice, dar şi elemente comune celor două culturi, românească şi franţuzească, prin jocuri de creaţie, de fantezie, de memorie, ghicitori, desene, rebusuri. Printre activităţile prevăzute se numără şi un concurs cu premii-surpriză precum şi o vânătoare de ouă din ciocolată în spaţiul primitor al Alianţei Franceze din Suceava.

Prin activitatea propusă, doamna profesor Scutariu Mihaela-Petronela doreşte să promoveze valorile culturale comune celor două ţări, România şi Franţa, şi să încurajeze elevii să descopere şi să respecte tradiţiile specifice altor culturi. De asemenea, un alt obiectiv al activităţii, este încurajarea creativităţii şi a exprimării în limba franceză într-un context informal şi motivant pentru elevi aflaţi la început de drum francofon.

Mai multe informaţii şi documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianţei Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum şi pe site-ul Alianţei Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI