Bjorn Ulvaeus a reflectat asupra succesului şi longevităţii trupei ABBA cu prilejul unei duble aniversări

Bjorn Ulvaeus, membru fondator al trupei ABBA, a reflectat asupra popularităţii şi longevităţii grupului muzical suedez după ce s-a alăturat distribuţiei şi creatorilor musicalului „Mamma Mia!” cu prilejul festivităţilor prilejuite de marcarea a 25 de ani de reprezentaţii pe West End, în Londra, informează Reuters.

Sâmbătă s-au împlinit de asemenea 50 de ani de când ABBA a câştigat finala competiţiei Eurovision în Brighton, Marea Britanie, în 1974 cu melodia „Waterloo”, şi au ajuns în atenţia întregii lumi. „Cam seara pe la ora aceasta, cu exact 50 de ani în urmă, mă aflam pe altă scenă într-un alt oraş din Regatul Unit”, a spus Ulvaeus. „E ciudat să ne imaginăm că dacă n-am fi câştigat… cel mai probabil eu nu aş fi stat aici azi. Iar această aventură frumoasă pe care o numim «Mamma Mia!» nu ar fi avut loc”, a spus el, adresându-se publicului londonez.

„Faptul că ABBA a reuşit să impresioneze atât de multe milioane de vieţi din lumea întreagă, generaţie după generaţie, iar oamenii mă întreabă «voi cum vă simţiţi când ştiţi asta? », este o întrebare foarte bună şi foarte dificil de răspuns’”, a spus Ulvaeus, în vârstă de 78 de ani. „E un sentiment foarte vag. Are mai mult de-a face cu recunoştinţa şi cu umilinţa decât cu orgoliul, întrucât te face să te simţi umil ştiind că atât de mulţi oameni au ascultat un lucru pe care l-ai creat şi că acest lucru i-a făcut fericiţi sau trişti şi că a însemnat atât de mult în vieţile lor”. „E foarte dificil să înţeleg emoţional pe deplin acest lucru, cel puţin din punctul meu de vedere”, a mai spus Ulvaeus.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI