Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher anunţă că divorţează după 13 ani de căsnicie

După 13 ani de căsnicie, actorii Sacha Baron Cohen şi Isla Fisher au anunţat că au intentat încă de anul trecut divorţul. Anunţul a fost împărtăşit în story-uri pe Instagram de cei doi actori, potrivit Variety.

„După un lung meci de tenis care a durat peste douăzeci de ani, în sfârşit ne punem jos rachetele”, se arată în declaraţie.

„În 2023, am depus împreună o cerere pentru a pune capăt căsătoriei noastre. Am acordat întotdeauna prioritate vieţii noastre private şi am lucrat în linişte la această schimbare. Împărtăşim pentru totdeauna devotamentul şi dragostea noastră pentru copiii noştri. Apreciem sincer faptul că respectaţi dorinţa familiei noastre de intimitate”.

După ce s-au cunoscut la o petrecere în Australia în 2002, cuplul s-a logodit în 2004 şi s-a căsătorit în 2010.

Baron Cohen şi Fisher au împreună trei copii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI