Beyoncé face istorie cu un album şi un single în topurile din Marea Britanie

Beyoncé este prima artistă de culoare care ocupă primul loc în topurile britanice cu un album country, potrivit qthemusic.com

Beyoncé a scris istorie în topurile britanice, întrucât lansarea din 29 martie a albumului „Cowboy Carter” o face prima artistă de culoare care ajunge pe locul 1 cu un album country în topul oficial al albumelor din Marea Britanie.

În plus, ea este pe locul 1 în Marea Britanie şi cu single-ul „Texas Hold ‘Em”, consfinţind astfel performanţa de a fi prima artistă care a obţinut o „dublă” în clasamentul oficial britanic cu un album country şi un single country.

Potrivit Official Charts Company, Cowboy Carter a sărit în vârf cu 40.000 de unităţi în clasament, iar „Texas Hold ‘Em” revine în Official Singles Chart în a cincea săptămână consecutivă, detronând „Beautiful Things” a lui Benson Boone, pentru poziţia nr. 1.

Beyoncé nu este străină de o dublă în Official Chart. Ea a deţinut simultan topurile oficiale de albume şi de single-uri în 2003, cu albumul său de debut solo Dangerously In Love (care a obţinut 4 discuri de platină, potrivit British Phonographic Industry) şi cu single-ul „Crazy in Love” ft. Jay-Z, care a obţinut 3 discuri de platină.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI