Planul Valev (III)

Sub acelaşi generic al Concepţiilor potrivnice principiilor de bază ale relaţiilor economice dintre ţările socialiste, apare, redacţional, la o săptămână după cel semnat de Costin Murgescu despre cartea germanului Willi Kunz, articolul Despre „complexul economic interstatal”, în general, şi despre concretizarea lui „dunăreană”, în special. Problematica ar fi de natură economică, adevărat că nu în esenţa ei – nivel la care ea devine pur politică. Dar cu siguranţă că, pentru un partid frăţesc, fie el şi revoltat şi având de reproşat purtări vitrege, care se pronunţă, ca în vestita Declaraţie din aprilie, pentru evitarea polemicii publice în ce priveşte familia – adică, popular şi româneşte, pentru spălatul rufelor exclusiv în curtea casei –, asta este o stratagemă precautivă de mezin conştient de situaţia lui natural inferioară şi e menită ocolirii, măcar aparente, a problematizării şi manifestării nemulţumirii în chestiune pe palierul de sus, cel politic. Se păstrează astfel posibilităţi de repliere, de a se invoca, la caz de nevoie, imaginea doar a unei controverse de specialitate între economişti – mai ales că personajul principal în formularea şi exprimarea poziţiei Bucureştiului, Costin Murgescu, este şi el economist, nu politician, şi poate trece uşor ca angajându-se, prin Viaţa economică, într-o dezbatere de specialtate. În niciun caz n-a fost însă doar atât şi nici lumea nu s-a lăsat înşelată – chiar dacă, mai întâi la locul ei de lansare, dezbaterea se pretinde una economică. Limbajul sovietic plin de cotloane şi de sofisticării este cunoscut, iar interesul vechi al Rusiei în realizarea unei integrări în formulă şi sub tutelă sovietică (adus la noi cândva stăruitor în atenţie de Pamfil Şeicaru) nu se poate să se fi şters din memorie.

Tonul discursului nu este deloc blând chiar dacă la atac se iese dindărătul unor redute învăluite în aburi: În ultimii ani, începe abrupt articolul, în unele ţări prietene sunt emise cu insistenţă păreri potrivit cărora adâncirea colaborării economice dintre statele socialiste membre ale CAER ar trebui „să depăşească barierele naţionale”, economia naţională a acestor ţări să fie „eliberată” din „strânsoarea cămăşii de forţă naţionale”, iar statele socialiste „să-şi lărgească orizontul peste graniţele respective”. Poziţia din care lucrurile sunt privite este fermă şi rostită în consecinţă: ideile despre constituirea unui organ de panificare comun şi despre un plan unic, despre înfiinţarea unor uniuni tehnico-productive interstatale, a unor organizaţii de producţie proprietate comună a mai multor ţări, a unor complexe economice interstatale sunt atentate la independenţa şi suveranitatea naţională a ţărilor membre ale CAER şi, ca urmare, inacceptabile pentru România la modul absolut. Şi, într-un exerciţiu curajos şi riscant, fără doar şi poate că şi abil, pesemne că exploatându-se anumite elemente de oportunitate, se găseşte ocazia de a se vârî sub ochii celor vizaţi, rebel şi temerar, Declaraţia din aprilie a plenarei lărgite a C.C. al P.M.R., ca argument, dar şi, încă o dată şi destul de sfidător, spre luare la cunoştinţă. Aici sunt de fier câteva principii care – trebuie văzut neapărat faptul, pentru că el vorbeşte elocvent despre felul adezivului care uneşte blocul răsăritean – puteau face legea, dar n-au făcut-o, inclusiv la data la care Iugoslavia lui Tito nu pretindea altceva decât respectarea independenţei şi suveranităţii naţionale, egalitatea în drepturi, avantaj reciproc, întrajutorare tovărăşească, neamestec în treburile interne, respectarea integrităţii teritoriale… Lucruri cât se poate de la locul lor pentru toată lumea – mai puţin, mereu, pentru Uniunea Sovietică, aflată acum în oarecare frământare internă (şi nu numai) şi, din atare cauză, într-o stare de slăbiciune din care însă iese, precum se ştie, fără Hruşciov şi întărită, până la sfârşitul anului 1964. Iar dacă asupra gestului de nesupunere de la Bucureşti nu se revine, va fi contat şi existenţa Chinei în ecuaţie, dar cu siguranţă că mai ales, ipocrit, într-o manieră moscovită consacrată, uzul exemplificator de sfidarea românească în lupta din Kremlin pentru putere: Hruşciov, prin atitudini şi acţiuni nu suficient de cugetate, riscase să compromită şi chiar compromisese valori care se cereau, chipurile, apărate. În ce-i priveşte pe tovarăşii români, există o versiune conform căreia i s-ar fi adus conducătorului sovietic, la descăunare, reproşul că îi tratase jignitor

Articolul nu pune în discuţie socialismul în sine, nici vorbă, dar spune: Sistemul economic mondial socialist se dezvoltă ca un ansamblu de economii naţionale de sine stătătoare ale unor ţări suverane şi independente. Este miza pe naţionalul care îi adusese lui Tito cumplita învinuire de naţionalism, acesta fiind de la natură o tară burgheză pe atunci – dar între timp Stalin trecuse prin crâncene denunţuri, incriminări, iar Lenin, la care se revine pas cu pas şi e folosit ca argument, susţine diferenţele, deosebirile, particularităţile, specificul generate de substanţa naţională. Pentru el, suprimarea acestora ar reprezenta „un vis absurd”, pentru că ele ţin de legitatea obiectivă – iar încălcarea acesteia nu procură avantaje, ci aduce prejudicii socialismului. Şi totuşi, în ultimii ani, a proliferat o considerabilă literatură pusă în slujba propagării ideilor de acest fel. Una dintre ele este aceea privitoare la înfiinţarea aşa-numitelor „complexe economice interstatale”.

Este adevărat că pot exista probleme asemănătoare cu rezolvare prin colaborare interstatală în zone învecinate de pe frontiera dintrre două ţări socialiste. Un exemplu îl constituie acordul româno-iugoslav privitor la sistemul hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier, care însă nu implică altceva decât colaborare şi nicicum vreun „complex economic interstatal”. Este inacceptabil şi de neînţeles ca spirit ceea ce susţinea economistul sovietic G. Sorokin în 1962, anume că „înfiinţarea complexelor economice interstatale este un tip nou, superior şi stabil, al diviziunii internaţionale socialiste a muncii”. Alt economist sovietic, un G. Karhin, în 1963, se pronunţase pentru crearea chiar a unei întregi reţele de asemenea complexe – el susţinând că dezvoltarea ţărilor socialiste ar fi frânată prin faptul că „regiunile economice ale acestor ţări sunt închegate în pieţe naţionale, cu frontiere de stat strict delimitate” şi, ca urmare, „ar fi oportună încă de pe acum elaborarea unei reţele de complexe interstatale”.

De asemeni, într-un congres al geografilor sovietici, pe lângă referate care au adus puncte de vedere judicioase (precum cel potrivit căruia dezvoltarea cu precădere a industriei grele este o lege a modului de producţie socialist, întrucât astfel se asigură reproducţia lărgită în ritm rapid şi stabil – această teză tradiţională intrând însă acum în coliziune cu cea a specializării socialiste internaţionale în producţie în cadrul procesului de diviziune socialistă internaţională a muncii), au fost numeroase cele care au promovat un sistem de păreri care contravin flagrant principiilor de colaborare dintre ţările socialiste. S-a formulat în congres chiar reproşul că prea multe referate se ocupă de ţări în loc să aibă drept obiect geografia economică a sistemului mondial socialist în ansamblu. Asta deoarece în cadrul sistemului socialist mondial ar avea loc „procese profunde de transformare a acestui sistem de ţări într-un întreg economic unic” – ar fi, adică, cert, legic şi iminent cursul integrator dorit şi proiectat de U.R.S.S. şi căruia nu i se împotrivesc pe faţă liderii comunişti obedienţi din unele state socialiste. Dimpotrivă, punctul de vedere exprimat de Viaţa economică este acela că e vorba, în astfel de susţineri, de o premisă fundamental greşită şi că, de fapt, etapa actuală este neîndoielnic una a dezvoltării complexelor economice naţionale „în graniţele statelor suverane, adică în limitele economiilor naţionale, care au o balanţă separată a venitului naţional, propria lor balanţă de plăţi, propria lor planificare independentă”. Ar fi doar o obsesie a unora această premisă falsă a unei tendinţe de bază a sistemului socialist mondial de trecere la economia socialistă mondială unică, reglementată după un plan unic. Iar aşa stând lucrurile, insistă publicaţia de la Bucureşti, principala contradicţie a epocii nu constă, cum se susţine, în opoziţia pe care i-ar faceo dezvoltării economice factorul naţional, ci, în realitate, în efectele negative numeroase şi importante ale ignorării şi încălcării cerinţelor concrete pe care le are dezvoltarea în sistem de economii naţionale ale unor ţări independente şi suverane. Tendinţa impusă voluntarist de a i se induce dezvoltării economice reale forme aparţinând unor eventuale etape istorice viitoare – şi, se subînţelege, dorite şi în acest temei concepute, definite, fundamentate – este generatoare nu doar de rău economic, ci de rău în general.

Într-o concluzie în preajma formulării căreia ajunge publicaţia românească, dacă s-ar realiza, complexele economice interstatale ar fi expresia integrală a răului care ameninţă la această dată statele socialiste şi chiar sistemul socialist mondial. Ceea ce însă nu poate fi spus direct şi nici nu intră în reţeta produsă la Moscova – şi tot de acolo supravegheată – a discursului oficial socialist. Ea privilegiază continuu uzul de un jargon propagandistic complicat şi greoi, menit parcă să ţină deliberat înţelegerea încurcată şi captivă între impresia promisiunii de bine şi o manieră de a conceptualiza care îmbină ciudat realul cu misterul. Sau poate că nu un jargon, ci un argou – dacă se porobează definitiv că prin acesta comunică cineva care are mereu ceva de ascuns.

AUREL BUZINCU

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI