Cu ce s-a înlocuit bunica?

> L.D. CLEMENT

În familiile de odinioară, care adesea trăiau claie peste grămadă într-o locuinţă de la bunici la nepoţi, când părinţii erau ocupaţi, (şi) bunica se angaja în rolul de-ai îngriji pe cei mici. Cu vremea situaţia s-a schimbat, în genere lumea s-a îmbogăţit şi-a evoluat în nişte sensuri…, uite că astfel s-a ajuns ca de cei mici să se ocupe (dacă nu bona, eventual filipineză) televizorul, telefonul inteligent, tableta, alte gadgeturi actuale. Dacă nu-s alte variante, încă de pe la un an copilului i se pune gadgetul la îndemână, iar acesta începe să trăiască dimpreună cu tehnologia actuală. Unii dintre tinerii părinţi sunt de-a dreptul extaziaţi şi prorocesc că (de fapt, aşa cum se cade) viitorul ţării şi lumii e deja pe mâna şi în mintea progeniturilor, care, mda, poate dau rateuri la inteligenţa lingvistică, cea intra- şi interpersonală, chiar şi la cea zisă naturistă, la cea emoţională, însă realmente excelează la cea logică (altă logică, logica viitorului lor) şi cea tehnologică. Pe calea asta, alţi tineri părinţi intră în panică atunci când constată că, după câţiva anişori, hipermeşteri pe tabletă, cei mici nu prea-s în stare să vorbească (ori „comunică” într-un melanj multilingv, aşa cum l-au deprins pe TikTok, pe când ei n-aveau vreme să le povestească altceva), iar atunci dau năvală la psiholog, logoped etc., rămânând de-a dreptul consternaţi că aceştia au preţuri sub cele ale medicilor, dar aproape comparabile cu cele ale coafezelor ori ale îngrijitoarelor de unghii. Iar atunci unii îşi abandonează elanurile şi copiii, în favoarea coafezelor şi a mecanicilor auto (ah, aceştia sunt mai scumpi decât coafezele), predându-i în sarcina statului, care să-i scoată măcar absolvenţi de bacalaureat.

(…Dar în locul pisicii cine-a apărut? Mâţa inteligentă, din joc, din aplicaţie, cea care face „meow”!)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI