Retrospectiva săptămânii

Aurul s-a scumpit cu 30 de lei de la începutul anului

Leul şi-a consolidat în martie poziţia de cea mai stabilă monedă din regiune comparativ cu euro, în timp ce zlotul s-a întărit cu 0,4%, iar forintul a pierdut aproape 0,53%.

Cursul dolarului s-a apreciat cu circa 0,56%, francul elveţian a pierdut aproape 1,9%, iar lira sterlină a câştigat 0,18%.

Perspectiva reducerii de către Rezerva Federală americană a ratei de referinţă, care se situează în prezent la 5,25 – 5,50%, după ce Banca Naţională a Elveţiei a fost prima care a operat o tăiere de la 1,75 la 1,5%, a îndreptat investitorii către alte plasamente considerate sigure.

Aurul a fost vedeta lunii trecute, iar preţul gramului a atins noi recorduri, ultimul, 330,7911 lei, fiind atins vineri, după ce metalul galben a înregistrat un nou maxim istoric de 2.236,40 dolari/uncie. Comparativ cu începutul anului, preţul gramului are un avans mai mare de 30 de lei.

Metalul galben este considerat drept un „refugiu” în perioadele în care riscurile geopolitice s-au amplificat (războiul din Ucraina, posibilitatea extinderii conflictului din Orientul Mijlociu sau tensiunile în creştere din Marea Chinei de Sud).

Euro a început luna cu un curs de 4,9699 lei şi a încheiat-o la 4,9695 lei, după creşterea de joi la 4,9730 lei. Săptămâna trecută tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,968 – 4,974 lei.

Faptul că BNR utilizează cursul euro drept principal instrument de scădere a inflaţiei, prin stabilitatea sa, a modificat prognozele participanţilor la sondajul realizat de CFA România în cursul lunii februarie, unii dintre aceştia semnalând faptul că acesta nu va cunoaşte modificări importante.

Majoritatea participanţilor la sondaj anticipează o evoluţie depreciativă pentru moneda naţională. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni (septembrie 2024) este 5,0029 lei/euro iar pentru cel de 12 luni (martie 2025) este 5,0500 lei/euro.

O recentă analiză a fintechului iBanFirst România anticipa pentru cursul euro un culoar cuprins între 4,99 – 5,02 lei, în timp ce dolarul ar urma să se aprecieze la 4,80 lei.

Chiar dacă lichiditatea este una record, indicii ROBOR s-au oprit deasupra pragului de 6%, care coincide cu dobânda oferită de BNR la depozitele atrase de la băncile comerciale.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 6,05 la 6,06%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,08%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,09 la 6,08%, valori comparabile cu cele din mai 2022.

Din 1 aprilie, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRRC) va scădea de la 5,97 la 5,90%, pentru ca în trimestrul al treilea acesta să coboare din nou.

Creşterea din februarie a indicelui PCE care măsoară preţurile pentru cheltuielile personale de consum din Statele Unite, unul dintre principalii indicatori luaţi în considerare de Rezerva Federală, nu a influenţat semnificativ evoluţia euro, care se tranzacţiona vineri în culoarul 1,0768 – 1,0806 dolari, faţă de un maxim de 1,0865 dolari, atins marţi. În piaţa locală, media monedei americane a coborât vineri la 4,6078 lei.

După o scădere la 5,0678 lei, media francului elveţian a încheiat luna la 5,1124 lei. Cursul lirei sterline a fost stabilit vineri la 5,8126 lei.

Analiza cuprinde perioada 25 – 29 martie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI