Planul Valev (II)

În primul ei număr din iunie 1964, Viaţa economică publica articolul Concepţii potrivnice principiilor de bază ale relaţiilor economice dintre ţările socialiste semnat de Costin Murgescu – la această dată, universitar, membru corespondent al Academiei R.P.R, director adjunct al Institului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. Publicaţia, lansată de curând, în august 1963, avându-l redactor-şef pe acelaşi Costin Murgescu, se anunţase ca revistă de informare, documentare, orientare şi teorie, editată de Societatea de Ştiinţe Economice din R. P. Română şi se arătase curajoasă şi combativă de la început – pe terenul, mai ales, al relaţiilor din cadrul CAER – publicând, semnat de redactorul şef, Pseudoteorii care încearcă să golească de conţinut industrializarea.

Articolul de acum, 5 iunie 1964, aparent numai o recenzie, se ocupă în principal de lucrarea economistului german Willi Kunz, Probleme de bază ale colaborării economice internaţionale între ţările membre ale CAER, apărută în 1964, şi care, pe lângă o serie de constatări şi observaţii teoretice interesante (…), include numeroase teze şi concluzii cu care în niciun caz nu putem fi de acord. Din folosirea pluralului, noi, e de captat inevitabil sensul propriu al exprimării: autorul este parte a unei comunităţi a cărei poziţie de dezacord o face cunoscută, iar sub regimul vremii, altă astfel de comunitate decât una agreată ori chiar generată de conducerea politică e greu de conceput.

Prima observaţie critică priveşte identificarea de către economistul german, nu din greşeală, a coordonării internaţionale a planurilor economice naţionale în cadrul CAER cu planul unic. Statele socialiste au căzut de acord în privinţa coordonării ca principal mijloc de adâncire planificată a diviziunii internaţionale socialiste a muncii şi de unire cât mai strânsă a eforturilor în producţie ale ţărilor socialiste, dar nu, nicidecum, în legătură cu vreun plan unic. Acesta ar înlocui colaborarea cu atentatul la suveranitate şi independenţă, deci contravine interesului naţional garantat prin chiar principiile în baza cărora s-a căzut de acord asupra colaborării prin coordonarea planurilor în cadrul CAER. Plan comun, plan unic implică renunţarea la atributele suveranităţii, cele care fac posibile şi utile colaborarea şi coordonarea. În condiţiile existenţei planului unic nu ar mai fi nimic de coordonat.

Dar pe baza tezei planului unic, autorul german fundamentează perspectiva constituirii unor întreprinderi comune, proprietăţi comune interstatale, a unor entităţi denumite complexe economice internaţionale în care cele naţionale să fie înglobate organic – ceea ce încalcă flagrant hotărârea comună potrivit căreia, în colaborarea lor, ţările socialiste se călăuzesc în mod riguros după principiul respectării reciproce a independenţei şi suveranităţii. Or – se citează, ca argument, din Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale a muncii –, respectarea reciprocă a independenţei şi suveranităţii este unul din principiile marxist-leniniste ale relaţiilor de tip nou dintre ţările socialiste, a căror respectarea „constituie o condiţie indispensabilă pentru dezvoltarea cu succes a sistemului mondial socialist”. Pentru autorul german, care pledează pentru crearea unui „organism economic unitar al statelor CAER” condus după un „plan comun”, proprietatea naţională nu mai este „o bază suficientă pentru apropierea completă a naţiunilor” şi înlocuirea ei cu „proprietatea socialistă comună” ar fi o „tendinţă progresistă”.

Ca urmare, teza „planului unic” vizează desfiinţarea proprietăţii naţionale şi a economiilor naţionale de sine stătătoare, lichidarea independenţei şi suveranităţii statelor – ceea ce contrazice şi o convingere importantă a lui Lenin, anume: „Atâta vreme cât există între popoare şi ţări deosebiri naţionale şi statale – şi aceste deosebiri vor dăinui încă foarte multă vreme, chiar şi după înfăptuirea dictaturii proletariatului pe scară mondială –, unitatea tacticii internaţionale a mişcării muncitoreşti comuniste din toate ţările nu cere înlăturarea diversităţii, suprimarea deosebirilor naţionale…”.

Şi, de altfel, W. Kunz însuşi susţinuse, într-un studiu publicat cu doar câţiva ani în urmă, că „n-ar fi just în prezent de a se cere formarea unui organ de planificare central unic, deoarece în stadiul actual de dezvoltare a intereselor fiecărei ţări socialiste, aceasta ar fi în contradicţie cu dezvoltarea particularităţilor naţionale…”. De unde întrebarea legitimă a autorului român despre ce anume să-i fi schimbat radical celui german viziunea în această privinţă – şi răspunsul găsit în afirmaţii ale aceluiaşi care vizează faptul că ar exista „bariere naţionale” de care legile economice ale socialismului s-ar lovi tot mai mult. Precum şi o altă întrebare, tot legitimă, dar şi ironică: legile obiective care acţionează în cadrul economiilor naţionale ale ţărilor socialiste se pot izbi oare de barierele propriilor economii?…

Pe de altă parte, formele colaborării socialiste internaţionale în cadrul CAER pe care germanul le consideră depăşite şi necesar a fi reformate, adecvate cu „noua treaptă”, datează, constată Costin Murgescu, de numai doi-trei ani.

Concluzia: Kunz nu este primul care face o astfel de afirmaţie; s-ar putea chiar spune că această teză a devenit un leit-motiv al tuturor celor care susţin crearea de organe sau organisme suprastatale. Precum şi suspiciunea fondată că lucrarea economistului german răsăritean este, de fapt, măcar într-o parte a ei – şi astfel predispunându-se unor susţineri contradictorii pe care el, ca specia-list, s-ar cuveni să nu şi le poată tolera –, a unui mercenar. El are misiunea de a participa la pregătirea terenului pentru abandonarea tezei că diviziunea internaţională socialistă a muncii trebuie strâns şi permanent îmbinată cu dezvoltarea complexă, multilaterală a economiei naţionale a fiecărei ţări socialiste în favoarea aceleia că prin adâncirea diviziunii internaţionale socialiste a muncii „producţia trebuie să aibă loc pe cât posibil acolo unde din punct de vedere al sistemului mondial socialist se obţin rezultate de producţie maxime cu cheltuieli de muncă socială minime”. Cu îndulcitorul menit să închidă gura eventualilor contestatori că asta numai ca o tendinţă de viitor – simplu şi franc: Germania, Cehoslovacia şi, de bună seamă, URSS fac industrie, România, Bulgaria, Ucraina, Moldova – agricultură. Fiecare în domeniul în care performează economic şi după cum se decide prin planul unic de către un organ planificator unic, suprastatal.

  1. Kunz se referă în analizele lui şi la profilul economic al României – pe care o priveşte, legat de specializarea internaţională socialistă, şi prin industria ei de extracţie şi de prelucrare a petrolului. Faptul în sine este considerat nepoliticos şi implicând riscul colportării de informaţii eronate. Elocventă devine exemplificarea prin producţia românească de tractoare, a cărei creştere peste cea a R.D.G. în 1960 nu este rezultatul specializării socialiste internaţionale în producţie, ci al politicii interne de industrializare.

Comentariul pe marginea lucrării germanului W. Kunz conchide ferm şi lipsit de orice complex: În etapa actuală, sistemul economic mondial socialist se dezvoltă ca un sistem de economii naţionale ale unor ţări suverane şi independente. Aceasta va fi valabilă încă o lungă perioadă istorică… Drept care, sigur pe sine, românul cu experienţă de gazetar şi de specialist cu practică şi recunoaştere internaţională (contând aici, desigur, poziţia pe care o face cunoscută), nu-şi refuză, când i se oferă ocazia, tentaţia ironiei, una destinsă şi deopotrivă distinsă, pe seama specialităţii, dar nu numai. Iată: Tov. W. Kunz declară că „Astăzi este deja necesar să ne apropiem cu mai multă fantezie creatoare de marile sarcini ale viitorului” – la care vine replica: Este, desigur, la latitudinea fiecărui autor să-şi propună sarcinile care i se par mai potrivite şi să le rezolve, cu sau fără fantezie. Neajunsurile apar numai atunci când ipotetice sarcini ale viitorului îndepărtat sunt prezentate ca sarcini concrete ale prezentului.

Un astfel de neajuns, constat cu asprime, ar fi tendinţa de a substitui intereselor de ansamblu ale întregului sistem mondial socialist interesele particulare specifice ale anumitor ţări… – iar prin asta devine obligatoriu de înţeles reproşul adus economistului german pentru a-şi fi sacrificat rigoarea şi deontologia specialistului nu propriu-zis în serviciul socialismului, ci doar sub pretextul slujirii acestuia şi, de fapt, pentru a servi unor interese faţă de care şi alţii, din alte ţări, de voie sau de nevoie, se angajează în anii din urmă şi pe care, într-o formulare concretă, de plan, le exprimă la Moscova E.B. Valev.

Fusese vorba despre o veritabilă şi cvasiconcertată agresiune antiromânească – din care, cu o abilitate de remarcat, România a ieşit prin celebra Declaraţie din aprilie. E greu de spus ce primejdii posibile au evitat astfel românii, dar e uşor de văzut că partidul a ieşit din încurcătură întărit. Cu deosebire însă spre binele propriu şi al conducătorilor săi.

AUREL BUZINCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI