Ars amandi

Ce a spus o femeie…

 Caleaşcă. „Când treci prin oraş ca / Zânele prin ceaţă, / Pupa-ţi-aş caleaşca / Pe roata din faţă / Sufletul din mine / Iese-n straie fine / Şi-o ia după tine / Pe uliţe line / Cu ochii cât ceaşca / Şi fluturi pe coate,/ Pupa-ţi-aş caleaşca / Pe roata din spate.” (Emil Brumaru)

Fard. Un scriitor ironist vorbind despre o femeie fardată spunea, prin 1925: „Nu-mi place femeia care e cu zece ani mai bătrână decât obrazul ei”. PS – Azi, oare, or fi şi mai „mincinoase”?!

Feminitate. „Esenţa feminităţii este să-ţi placă în modul cel mai profund să fii femeie.” (Madonna)

Greşeli. Cu greu ne reprimăm, uneori, lăuntrica pornire de a epata printr-o rostire preţioasă, de fals rafinament, care ne dă brânci spre ridicol şi spre îndreptăţite bănuieli de snobism. Nu mai mâncăm, ci servim – „Am servit (cui?) o ciorbiţă de burtă”, – nu mai trăncănim la o cafea, ci facem vorbire (ca la tribunal), nu mai urmărim un meci, ci îl vizionăm (a vedea un film înainte de distribuţie) şi nu mai citim ce scrie în lista de bucate, ci lecturăm meniul. Zice Andrei Pleşu: „A viziona un spectacol” şi „a lectura o carte” nu sunt ocupaţii de om cumsecade. Omul cumsecade vede şi citeşte. Şi pentru că vede cum trebuie şi citeşte bine, nu spune niciodată „a vizionat” şi „a lecturat.” (C. V.)

Meniu (evreiesc). Vinul roşu merge cu carnea, vinul alb – cu peştele. – Dar vodca şi berea? – Astea se potrivesc… cu necazurile, cu adaptarea, îmi zice colegul Itzic… Niciodată noi, evreii, nu ştim dacă vin ruşii, dacă ne vin pe cap nemţii…, aşa că avem şi vodcă, avem şi bere… Supravieţuim.

Mită. Dacă am citi cum se făcea politica în Antichitate şi cum recurgeau oamenii politici ai acelor vremuri la mita electorală, nu ne-am mai mira de ceea ce se întâmplă acum, atât în campaniile electorale, cât şi în precampanii. „Principala modalitate prin care familiile conducătoare influenţau electoratul era asigurarea distracţiilor pe placul acestuia, printr-o succesiune constantă de spectacole publice. Iniţial, festivalurile durau câte o zi, după care a crescut numărul sărbătorilor, dar şi numărul zilelor în care acestea erau organizate, astfel că s-a ajuns la 5, 7 sau chiar la 14 zile, iar Senatul vota sporirea fondurilor destinate acestora. Pe lângă sumele oferite din fondurile publice se făceau şi donaţii din buzunarele private, de către magistraţii individuali care prezidau aceste festivaluri. La Roma, jocurile oficiale, în care circul şi teatrul erau principalul punct de atracţie, au fost suplimentate treptat prin întreceri cu gladiatori sau confruntări cu fiare sălbatice, pe care nobilii le prezentau drept întreceri periculoase” scria Robert Etienne, în volumul „Viaţa cotidiană la Pompei”. Histria a fost primul oraş cu regim democratic din Dobrogea antică, iar histrienii au luptat pentru drepturile lor de-a lungul timpului. Ei au militat chiar şi pentru privilegiul de a pescui în Delta Dunării, pentru a nu fi obligaţi să plătească taxe în acest sens.

Proşti. „Bărbatul de spirit vorbeşte de rău pe femei în momentele lui de bună dispoziţie, mărturisind, cu umor…, că o face pe prostul; prostul le vorbeşte de rău pe toate femeile, în momentele lui de veselie bahică, el – prostul – fiind convins că o face pe omul de spirit.” (Ch. Lemesle)

Rândunică. „Dacă vezi prima dată o singură rândunică stând undeva, zici: Voi fi tot anul singur şi mohorât. Dacă ea cântă, zici: Voi fi singur, dar vesel.” (din Storojineţ, reg. Cernăuţi)

Sfat. „Nu faceţi spirite prea subtile cu femeia care vă iubeşte. Dintre toate facultăţile, talentele ce le posedaţi, ea preferă doar, în principal…, pe aceea de a o iubi. Restul o plictiseşte. V-o spune o femeie!” (Georges Sand)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI