Klaus Iohannis intră în cursa pentru funcţia de secretar general al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, într-o declaraţiei susţinută de la Palatul Cotroceni, că intră în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO.

„Am decis să intru în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României, cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa şi în special regiunea noastră şi angajamentul meu ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO”, a anunţat Klaus Iohannis.

El afirmă că este momentul ca România să-şi asume „o şi mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice”.

„Este o aspiraţie legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale şi care ar putea contribui cu această experienţă la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid şi eficient unei game variate şi complexe de provocări şi ameninţări. Avem o înţelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situaţii de securitate, situaţie dezechilibrată de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale. Europa de Est are o contribuţie valoroasă în discuţiile şi deciziile adoptate în cadrul NATO. Cu o reprezentare echilibrată, puternică şi influentă din această regiune, Alianţa va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor şi preocupărilor tuturor statelor membre”, a adăugat şeful statului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI