Scene de viaţă socială bucovineană

 

XXII – Iraclie Porumbescu la Bucureşti, 1890 (II)

Fui în Cameră, unde chiar îşi motiva Panu amandamentul său ca magistraţii să nu facă jurământ – Regelui, ci pe Constituţie, pe care şi Regele a jurat… Am fost şi la Senat; dar în Academie am avut o surprindere pe cât de mare, pe atât şi de tot mişcătoare de biata mea inimă, măcar că nu-s savant şi membru al ei! Era chiar o şedinţă a Comitetului şi uşa salonului deschisă, aşacă, eu, intrat într-o odaie dintre acel salon şi dintre bibliotecă, fui văzut de membrii Comitetului. Se sculă întâi Cogălniceanu şi veni la mine:

– Părintele P…! Poate să fie?!

Îmi strigă numele tare; se sculară deodată alţi trei şi veniră la mine. Cog. le spuse cine-s şi ce le-am fost în timpurile grele, când el şi alţii, proscrişi de Mihalachi Sturdza, se aflau (1848) în Cernăuţi… Cei trei îmi dederă mâna pe rând, numindu-se pe nume: Sion, poetul, Dumitru Sturdza, fostul Ministru, şi – Negoescu, interpelatoriul cu pomenirea de bieţii Arboroseni.

O, ce moment mare pentru mine!

Mă ţinură la vorbă preste o jumătate de oară, pomenindu-mi de bietul Ciprian, de cele ce am scris despre violina lui în Românul, de episoadele cu vlădica Iustin şi Mălinescu…

  1. Sturdza se sculă şi-mi aduse o carte mare şi mi-o donă cu nişte cuvinte ce – mă ruşinară. Cartea e Istoria Metropoliei Sucevii şi Moldovei, dedicată Regelui, şi se află de prezent la Kerekiarto spre întrolegare. De această carte s-au tipărit numai 50 de exemplare.

Fui în noul Ateneu, edificiul însuşi o artă. Admirai frumseţa şi luxul salei de sus, unde-şi ţinu Regina conferinţa sa Visul poetului. Principii de Coroană din Italia şi Saxonia, care fură as-primăvară la Bucureşti şi în Ateneu, să fi zis că au văzut Ateneuri şi mai mari decât acesta, dară aşa de cu gust estetic şi potrivit de un Ateneu, ba.

Ce surprindere avui şi aice! Eram cu copila, cu ginerele meu şi cu amicul Dr. Crăiniceanu. Se uitau toţi la mine ca la un ceva exotic, poate că-s aşa mare. Văzui că se duc pe rând şi cată în cartea vizitatorilor străini. – Vin la mine trei şi unul din ei zice:

– Poate să fie, ca pe părintele P. aice să-l vedem?! – Drl. Aurel Mureşianu din Braşov, G. Rădulescu, Primariul din Lugoş, tatăl Domniţei Elena Dobrin, ce a învăţat pe patru doctori în drept să cânte Tatăl nostru de Ciprian şi fiul său, Dr. în medicină şi profesor la universitatea din Bucureşti.

– O, fiul S. Tale Ciprian – zise bătrânul Rădulescu – e la noi şi în tot Banatul foarte popular: tot ale lui lucruri auzi şi-n beserici şi în case!

– Am admirat apoi Muzeurile, Băile Eforiei, iară la Cotroceni, la morminţelul Princesei Maria – am plâns.

– Nu plângeţi – zice biata mamă în litere de aur pe morminţelul de marmoră albă – ea n-a murit, ci doarme. M. S.

O, sărmana mamă! Cu durerea-i nedescriptibilă ne scrie nouă – mângâiere!…

Ne-am descoperit capul, am îngenuncheat cu toţii – eu, copiii mei şi Drl Crăiniceanu şi am fost transportaţi cu toţii de durere adâncă, pare-că într-acolo unde dorm şi ai noştri iubiţi…

Bietul sergent ce sta de strajă la foişorul de împletituri de bronz aurite în care se află morminţelul cu figura portretată în marmoră a micii Princese (cu picioruţele goale), îşi luă şi el instinctalmente chipiul din cap şi ne privea drept înstrăinat de îngenuncherea noastră şi de lacrimile ce ni le vedea pe faţă.

– Au fost mulţi aice – ne zise el – dară aşa ceva n-am văzut. – Onorariul ce vrui să-i dau nu-l priimi (!).

– Ai fraţi – îi zisei eu la depărtarea-ne de acolo… – Ai fraţi bravi de arme şi români şi-n Bucovina, la noi, domnule; le-oi spune că şi fraţii lor de-aice sunt bravi şi vrednici de nume de români. –

Se-nvioşi, bietul, şi-mi răspunse:

– Spune-le, părinte, cu închinăciuni de sănătate de la noi.

Am fost apoi şi la institutul lui Babeş, cu turbaţii. O, aice ce văzui, nu-i de scris!

Şi, în fine, duminecă fui în beserica Domniţa Balaşa. Apoi aice ce văzui şi ce auzii, e de nedescris? – nu!…

Sâmbătă, în presara acestei dumineci, după Is-pas, îmi prezentă Mănăzăranul pre un tânăr Teodorescu, basistul corului de la Domniţa Balaşa. Aceasta fu în grădina Raşca, unde cânta taraful lui Dinică, distins la expoziţiunea din Paris. El, Teodorescu, îmi spuse că la îngropăciuni şi parastase se cântă Adusu-mi-am aminte de Ciprian şi face efect mişcător de toate inimele, iară în beserică, Tatăl nostru cu asemene efect. Mă întrebă de vin mâine la beserica lor. Da, vin, că pentru aceea şi rămân până mâine aice. Aflai pe urmă că Dirigentul acelui cor, Profesorul de conservator Bărcănescu, mie cunoscut din corespondenţă, auzind că oi fi în beserică, puse la cale ca să fie tot corul complet. O, ce auzii, ce cântare religioasă! Ce tehnică, ce glasuri! Basistul Teodorescu pare că e dotat de D-zeu anume cu acel glas ajungând la gamele cele mai adânci şi totuşi timbroase şi dulci, ca să-l laude pre El!

M-au încântat până şi micuţii băieţi cu vocile lor de heruvimi!

După Liturgie mă aşteptă dirigentul Bărcănescu cu întregul cor în porticul bese-ricii. În auzul unei mulţimi de domni şi doamne, îi zisei:

– Domnule director, de aş fi un Potetat cu tron şi coroană, D-Tale şi la toţi membrii corului D-Tale, V-aş da Pour les merites în briliate…, dar fiindcă sunt numai un preot bucovinean, vă dau inima mea.

Sălutare, Iraclie”.

 

Făcând precizarea că scrisoarea a mai fost publicată de Leca Morariu, în „Glasul Bucovinei” din 10-11 iul. 1924, să menţionăm că voluminosul tratat primit de la D. Sturdza, Istoria Mitropoliei Moldaviei şi Sucevei şi a Catedralei mitropolitane din Iaşi, de Constantin Erbiceanu, după ce l-a dat la legat frumos, l-a oferit părintele studenţilor de la Societatea „Academia ortodoxă”, spre utilă folosinţă. Ecouri ale acestui pelerinaj bucureştean au mai existat, după cum o spune singur, într-o altă scrisoare: „În Românul se pomeneşte de fiinţa mea în Bucureşti şi de mişcătoarea întălnire a d. Cogălniceanu cu mine, căci în anul 48 am fost în intimitate cu dânsul ca emigrant şi cu alţii de o soarte atunci cu dumealui. Nu ştiu cine va fi pus această notiţă în Românul”. Nici noi nu ştim, dar ne putem da cu părerea că bunul prieten dr. Crăiniceanu, familiar al gazetei Românul, a făcut şi acest oficiu de pomenire.

LIVIU PAPUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI