Scene de viaţă socială bucovineană

 XXII – Iraclie Porumbescu la Bucureşti, 1890 (I)

În aceeaşi vreme, iată-l pe exarhul de la Frătăuţii Noi, neastâmpărat, făcând pregătiri pentru o călătorie de durată – şi de distanţă – pe la Bucureşti, Braşov şi alte puncte de interes din zonă. Pretextul: sărbătorirea lui 10 Mai în Capitală, dar de fapt era dorul de familia îndepărtată (Măriorica şi ai ei) şi, de ce să n-o spunem, dorinţa de a cunoaşte realităţile româneşti, să mai strângă nişte legături – sau să facă altele – să afle de la sursă ce se mai întâmplă în Regat. Şi are cu adevărat parte de experienţe îmbelşugate, la vârf, după cum documentează o scrisoare din iunie 1890 adresată lui Constantin Morariu. Dar până acolo, să facem loc şi unui fragment dintr-o scrisoare anterioară, din care străbate vie dorinţa preotului de a ajunge în „centrul românimii”:

 

„Măriorica scrie că veţi merge, poate, de 10 mai la Bucureşti. Tare bine-aţi face! O, şi cum aş mai merge şi eu, dacă aş putea! Dară cuvântul acesta, putea, e foarte mare domn şi cu cumul de condiţiuni… voi mai gândi şi, de va fi taxa trenului, pentru acea serbare la Bucureşti, scăzută – poate că voi face ceva ca să merg şi eu. Cvartira, de n-ar intra Crăiniceanu până atunci în miliţie, aş avea-o, poate la el. Mâncare – cine ştie – de mă vede Carol, la masa ce se dăruieşte ţăranilor, să-mi deie şi mie un talger de lemn cu cuvintele arse în el 10 Mai 1890, la acea masă, şi de nu, îmi strâng pântecele cu brâul cel roşu, bine, ca să tacă o zi, cât oi fi în Bucureşti, şi pace bună!… (Nina Cionca, Scrisorile…., p. 35).

 

În pofida problemelor diverse – inclusiv puhoaiele care făceau problematică şi circulaţia trenurilor – Iraclie Porumbescu nu-şi pierde umorul în nici o situaţie, se ia pe sine „la vale” de câte ori are ocazia, dar emite şi gândiri serioase, profunde. Remarcăm din nou excelenta primire chiar şi pe malul Dâmboviţei, părintele nostru fiind o figură bine cunoscută în tot arealul românesc, întâlnirea de suflet cu Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian (despre care îi va relata, la întoarcere şi Mitropolitului Silvestru), cu alţii şi alţii, şi vizitând cât se putea de mult, într-un timp aşa scurt, din frumuseţile Capitalei. Dar mai bine să citim:

 

„Stimate şi iubite,

Apoi am fost şi eu acolo unde ai fost S. Ta, adecă la Bucureşti, şi încă la tripla aniversare a României, de Zece Mai. Îţi închipuieşti dară ce am văzut, ah! Am văzut şi-am constătat, şi încă nu numai pe din afară, ci în mare parte şi în internul Căpitalei României, că acestui Regat îi lipseşte numai o mărime geografică mai mare, şi nu alta, ca să fie un Grossstaat în întregul înţeles modern al cuvântului!

Am văzut, se-nţelege, şi pe Regele şi pe Regina şi pe Prinţul ereditar, şi să nu fi fost eu răguşit, căci mă răcisem pe drum încolo, aveam să mă prezentez la Măiestăţile Lor ca preut din Bucovina, carele, venit la Bucureşti pentru a vedea serbarea de Zece Mai, nu mi-am putut suprima dorinţa-mi intimă de a solicita înalta permisiune să-mi arăt M.M.L.Lor respectul şi reverenţa mea, căci Cogălniceanu mă îmbia să fac aceasta şi-mi promitea a-mi mijloci audienţa. Însă, cum zic, eram răguşit şi de-aceea nu se potrivea nicidecum numai sub acea titulă, a nu-mi putea suprima dorinţa, etc. etc…. să cer o audienţă. Dar am fost la alt – Rege, la Părintele Mitropolitul Primat, carele mi-a plăcut de tot şi cu modestia lui şi cu cugetările sale cele frumoase şi delicate. Aşişi după primele-mi cuvinte de formalităţile obşteşti şi invitarea din partea P.S. Sale să şed, mă întrebă:

– Ce face P. S. S. Părintele nostru Frate etc.?

– Se află bine, Înalt Prea Sănţite, că este sănătos.

– A avut o serbare frumoasă în zilele trecute.

– Aşa este. Şi Eparhia, ea însăşi, din acea ansă a avut o serbare frumoasă şi a şi arătat aceasta, că întreagă ea a luat parte la acea serbare, trimiţându-şi reprezentanţă cât mai număroşi, pănă şi din cele mai depărtate unghiuri ale sale.

Frumos a dovedit Eparhia prin aceasta, că cunoaşte şi apreţuieşte demnitatea cea distinsă a Arhipăstoriului său, Părintele Silvestru…

– Dară lupte are multe P. S. S. şi grele.

– Cred, cred – aice sus-pină şi apoi zise: – Avem şi noi, măcar că suntem, cum aş zice, în casa noastră. Viaţa însăşi e o luptă şi, cu cât mai pe înaltă treaptă se află cineva, cu atâta şi lupta e mai mare şi mai grea. Apoi, aud eu ce-i prin Bucovina. Cred, cred că P. S. S. are grea luptă.

– Aşa este. Î. P. S. Voastră, şi noi, preuţii şi credincioşii noştri avem continuu a ne lupta contra… Şi-apoi avem încă durerea, că suntem desp… de fraţii noştri de dinc…

– Ah, acea durere o avem şi o simţim şi noi aice. Însă este un sân cu două braţe iubitoare, unde suntem cu toţii la un loc: Legea şi naţionalitatea, la sânul lui Dumnezeu.

Mă mirai de aceste cuvinte, a le auzi din gura unui Prelat de dincolo! La luarea-mi de rămas-bun mă sărută în cap demnul bătrân (tot alb ca laptele) şi-mi zise:

– Mulţămesc de dragostea ce mi-ai arătat şi spune închinăciunile mele de sănătate la toţi fraţii din Bucovina, de la cel mai mare până la cel mai mic!

Auzi?… Eu ieşii cu lacrimele în ochi.

Aşa Părintele Iosif Gheorghian!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI