Doi fraţi prinşi la furat lemn, imobilizaţi şi încătuşaţi de poliţişti

Doi fraţi din Mitocu Dragomirnei, care au tăiat ilegal doi fagi şi un carpen, au fost prinşi de poliţişti, imobilizaţi şi încătuşaţi „ca urmare a atitudinii ostile faţă de poliţişti”.

Potrivit datelor din anchetă, marţi, în jurul orei 9:40, în timp ce poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata desfăşurau activităţi specifice de prevenire şi combatere a delictelor silvice, s-au deplasat în fondul forestier Dragomirna, de pe raza localităţii Mitocu Dragomirnei, unde la circa 200 metri în interiorul pădurii se auzeau zgomote provenite de la un motofierăstrău mecanic.

Apropiindu-se, lucrătorii de poliţie au observat doi arbori doborâţi. Două persoane, cel mai probabil observându-i, s-au urcat într-un atelaj hipo tractat de un cal şi au fugit prin fondul forestier spre DJ 208 U din localitatea Dragomirna.

Aflăm că s-a procedat la urmărirea acestora atât pe jos cât şi auto, iar în DJ 208 U căruţa a fost interceptată şi oprită.

În căruţă au fost identificate cele două persoane, respectiv doi fraţi de 20 şi de 27 ani, din Mitocu Dragomirnei.

Fratele mai mare a încercat să fugă, motiv pentru care a fost urmărit pe jos, imobilizat şi încătuşat la nivelul solului; „ca urmare a atitudinii ostile faţă de poliţişti şi celălalt frate a fost imobilizat prin încătuşare la nivelul solului”.

În căruţă s-au identificat un topor şi o centură folosită pentru asigurarea „mărfii”, iar la o distanţă de circa 100 metri s-a găsit, pe marginea şanţului, un motofierăstrău mecanic.

Cu ocazia constatării, căruţa, materialul lemnos tăiat ilegal, toporul, centura, motofierăstrăul mecanic şi hamul cabalinei au fost ridicate în interesul cercetărilor.

Atelajul hipo şi hamul cabalinei au fost predate în custodie pădurarului de la sediul Cantonul Silvic Lipoveni, iar toporul şi drujba urma să fie depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Suceava.

În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că cei doi au tăiat trei arbori, dintre care doi fagi şi un carpen.

Urmează a fi stabilit prejudiciul, fiind întocmit dosar penal privind infracţiunile „tăiere ilegală de arbori” şi „furt de arbori”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI