Mama lui Navalnîi i-a cerut lui Putin să-i permită să ia cadavrul fiului ei

Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să-i permită să ia acasă cadavrul fiului ei. Iniţial familiei şi avocaţilor li s-a spus că procedura va ţine două săptămâni.

Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut lui Vladimir Putin să-şi vadă fiul şi să-i predea cadavrul fiului ei.

„Vladimir Putin… lasă-mă să-mi văd în sfârşit fiul”, a transmis Lyudmila Navalnaya, potrivit Sky News.

Trupul lui Alexei Navalnîi nu va fi dat familiei în următoarele 14 zile, potrivit purtătorului său de cuvânt.

„Anchetatorii le-au spus avocaţilor şi mamei lui Alexei că nu le vor da cadavrul. Corpul va fi supus unui fel de „examinare chimică” pentru încă 14 zile”, a transmis purtătorul de cuvânt, pe X.

Soţia lui Navalnîi a susţinut că disidentul a fost otrăvit şi a acuzat autorităţile ruse că îi ascund corpul pentru a permite substanţei să dispară din corp.

Disidentul a murit din motive necunoscute în închisoare săptămâna trecută.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI