Aproape 6 tone de deşeuri din Germania, pentru o firmă din Suceava au fost oprite în PTF Petea

 Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, nu au permis intrarea în ţară a unui ansamblu rutier încărcat cu 6 tone de deşeuri provenite din Germania care aveau ca destinaţie o firmă din judeţul Suceava. Potrivit Poliţiei de Frontieră, duminică, 18 februarie a.c., în jurul orei 0:15, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în România un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Botoşani, conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România, în care transporta deşeuri (haine, biciclete, saltele) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din judeţul Suceava. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 5.989 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale (şoferul nu a putut prezenta certificatul de curăţare şi dezinsecţie pentru marfa transportată). Drept urmare, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI