Evanghelia zilei

Problema învierii celor adormiţi, deşi era acută şi serioasă, deopotrivă, în comunitatea saducheilor, nu se limita la spaţiul iudaic. În Faptele Apostolilor, de pildă, Sfântul Apostol Pavel este ascultat de unii filozofi epicurei şi stoici, dar până în momentul în care a început să le vorbească despre învierea morţilor. Ajungând la vestirea învierii, răspunsul elenismului a fost ferm: „şi auzind de învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: te vom asculta şi altă dată despre aceasta” (Fapte 17, 32). David Gooding arată că în secolul I d. Hr., Atena decăzuse de la strălucirea intelectuală pe ca-re o avusese în perioada clasică, stoicismul suportând mari modificări, la fel cum s-a întâmplat cu epicurismul promovat în special de poetul Lucreţiu (94-55 î. Hr.), care, în De rerum natura îi elibera pe oameni de teama unei judecăţi în viaţa de apoi, de teama de pedeapsă sau de chinurile iadului.

Fragmentul din Evanghelia după Marcu, rânduit astăzi de Biserică, expune o polemică serioasă adusă de oameni în faţa lui Hristos, Domnul vieţii. „Rătăcirea” saducheilor este sancţionată de Iisus. Împietrirea şi fixarea pe unele principii ale Legii mozaice, e „dizolvată” de o afirmaţie interesantă: la înviere nu se mai pune problema căsătoriilor, ci oamenii „sunt ca îngerii în ceruri” (Marcu 12, 25).

Tema va fi reluată de Sfântul Ioan Damaschin: pentru orice om, moartea înseamnă ceea ce a însemnat căderea pentru îngeri. Şi, din moment ce în Hristos omul este restaurat, sigur că această restaurare va însemna readucerea la starea pierdută, aceea a protopărinţilor Adam şi Eva din rai. Pe funalul acestor observaţii, Toma din Aquino, pare a pune moartea omului în relaţie cu statutul definitiv al îngerilor. În cele două situaţii, implicaţiile teologice sunt evidente: numai libertatea unui înger este capabilă să-şi asume responsabilitatea unui destin etern. Deşi afirmaţia a fost supusă criticii lui Joseph Ratzinger (papa Benedict al XVI-lea), care considera inacceptabilă o atare situaţie, deoarece atacă ceea ce Ratinger numeşte conditio humana, totuşi, în deplin acord cu exegeza patristică, Sfântul Teofilact arăta, la rându-i, că nunta „pentru stricăciunea noastră se face acum, ca prin naşterea de fii să nu pierim, de la un neam la altul trăgându-ne. Atunci, însă, de vreme ce nu ne vom mai strica, ci vom rămâne aceiaşi, de aceea şi căsătoria se va lua de la noi.” (Apud. Ioannis Karavidopoulos, Evanghelia după Marcu, traducere de lect. dr. Sabin Preda, Editura Bizantină, Bucureşti, p. 289).

Aşadar, cum spunea cândva Oscar Cullmann, prefacerea trupului nostru în trup duhovnicesc nu se săvârşeşte până ce întreaga creaţie nu va fi făurită din nou de Dumnezeu. Atunci, în locul materiei carnale, va apare duhovnicescul sau necoruptibilul (cf. Oscar Cullmann, Nemurirea sufletului sau învierea morţilor? Mărturia Noului Testament, trad. Monica Medeleanu, Editura Herald, Bucureşti, 2007, p. 73).

Pr. CLAUDIU-IOAN COMAN

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI