Lumea prezentată sucevenilor

Invidiem şi dăm drept exemplu popoare, guverne sau conducători din ţări care, în ciuda resurselor sărace şi foarte sărace, înregistrează creşteri economice de admirat, sunt la vârful competiţiei tehnologice mondiale şi, concomitent, asigură cetăţenilor un nivel de trai ridicat într-o democraţie funcţională. Este drept că, în cele mai multe cazuri, punem aceste naţiuni în antiteză cu România! Avem resurse minerale şi energetice, potenţial agrozootehnic, poziţie geografică favorabilă etc., dar privim în „sus” (nu datorită altitudinei!), cu invidie, ţări precum Elveţia, mult mai săracă sub toate aspectele bogăţiei lăsată de Cel de Sus. De ce se întâmplă aşa? Şi nu doar în cazul nostru, ci în marea majoritate a ţărilor bogate în resurse. Specialişti în geopolitică, când vorbesc despre acest aparent paradox, îl numesc „blestemul resurselor”. Purtătorii „blestemului” sunt atât actori interni, cât şi externi, bogăţiile atrăgând permanent în istorie pe cei lacomi şi fără scrupule. Dar să-i luăm pe rând pe cei doi actori ai „eşuării statelor” (cum îi place să spună lui herr Klaus!) bogate în resurse.

Artizanii externi ai menţinerii în sărăcie a statelor bogate în resurse, numiţi cotropitori, colonişti şi, în zilele noastre, neocolonişti, au fost în întreaga istorie, pofta lor fiind generată de pământuri fertile, sclavi, metale (aurul ca valoare supremă de schimb) sau accesul la rute facile de transport şi comerţ. Hoardele barbare de năvălitori au fost înlocuite treptat de companii (societăţi) economice susţinute de armate de stat sau private, iar comportamentul stăpânilor de „import” a devenit acceptabil pentru o bună parte din supuşi, chiar „benevoli”. J. Perkins, în „Confesiunile unui asasin economic”, arată modul în care o naţiune cedează fără violenţă, în majoritatea cazurilor, resursele, câştigând şi liderii ei consistent. E drept că majoritatea celor „asasinaţi economic” nu dispun de capacitate tehnică, financiară sau umană pentru a-şi valorifica resursele. Problema este cât din beneficiile colaborării revine fiecărei părţi. Recunoaşteţi România? Străinii care cer sunt vinovaţi sau demnitarii (câtă demnitate!) români care cedează (fără şpagă?).

În epoca modernă, „goana după aur” a devenit goana după energie (petrol, gaze) sau metale neferoase rare (litiu, cobalt, nichel, pământuri rare etc.). Iar zone care nu interesau coloniştii (să le zicem investitori!) au căpătat o importanţă deosebită (deşerturile Peninsulei Arabice sau Saharei, Africa, America Latină şi, mai nou, Nordul şi Sudul Îngheţate). Iar sabia şi puşca colonistului au fost înlocuite cu tehnologie deţinută de puţini (monopol) şi băncile finanţatoare. Poţi să te „predai” sau să refuzi colaborarea şi vei fi sărac şi cu resursele intacte, dacă vecinii nu le extrag prin sondele lor.

Actorii naţionali ai menţinerii în sărăcie a ţărilor cu resurse bogate sunt arhicunoscuţi atât de proprii cetăţeni, cât şi de cei care îi „cointeresează”. Ca regulă sunt dictatori, cu agresivitate diferită în manifestări, bolnavi de putere şi avere şi care caută să impresioneze planeta cu modul în care cheltuie sumele imense care le reţin pentru ei din vânzarea resurselor. Rămânem consternaţi de proiectele pe care autocraţii Golfului (Dubai, Arabia Saudită, Qatar etc.) le dezvoltă. Fast faraonic, clădirile cele mai înalte, achiziţia de cluburi sportive etc. din petrodolari, dar după achiziţia de arme sofiticate şi dezvoltarea forţelor de represiune care să le apere poziţiile. Ce să mai spunem de dictatorii africani, ajunşi la putere după lovituri de stat, care îţi menţin propriile popoare sub limita de subzistenţă, deşi bogăţiile subsolului le-ar permite să trăiască foarte decent. Dar Rusia, ale cărei resurse ar permite cetăţenilor să trăiască mai bine decât cei din Elveţia? Iar China a ajuns în două decenii să aibă mai mulţi miliardari decât SUA în 200 de ani!

Se pare că resursele bogate şi lipsa democraţiei sunt reţeta sărăcirii populaţiei şi eşuării statelor. Excepţiile sunt puţine. O ţară democratică şi cu resurse energetice importante, Norvegia, este şi una dintre ţările în care nivelul de „fericire” (mulţumire) a populaţiei îl putem invidia!

Ţările democratice cu resurse slabe compensează prin muncă, inteligenţă aplicată, educaţie. Şi aici regăsim aproape toată Europa de Vest, Extremul Orient cu regimuri democratice, dar şi alte zone ale planetei.

Dar despre aceste ţări vom vorbi în alt articol!

DAN STRUTINSCHI

P.S. Apropo de dictatori, să ne aducem aminte că Tesla spunea: „Este periculos să dai puteri nelimitate minţilor limitate!”. Pentru că dictatorii sunt limitaţi sau chiar nebuni nediagnosticaţi ca atare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI