În primele veacuri creştine, după Edictul Imperial de la Mediolanum (313), o pelerină iberică a devenit celebră prin consemnarea celor văzute şi trăite de ea în ţinuturile străbătute. Se fac referiri la însemnările ei în toată lumea creştină, Egeria devenind nu doar un izvor pentru istorici şi teologi, ci şi un model pentru cei care călătoresc în lumea cea mare.
Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri! (Luca 10, 20). Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos străbat veacurile, aducând deodată bucurie, nădejde şi încredere că ce împlinim pe pământ se trimite din vreme în ceruri.
Dacă în Cartea Vieţii faptele luminoase se aşază asemenea lucrurilor preţioase, putem afirma că şi slovele scrise întru neuitare oferă nădejdea că timpul le va reţine, iar uitarea nu va răzbi, întrucât lumina cuvintelor străluceşte peste negura nepăsării.
Oricât ar fi de impresionaţi în urma întâlnirii peisajelor, edificiilor, evenimentelor şi în special a oamenilor, puţini sunt cei care simt bucuria să aştearnă în pagină proaspetele amintiri, care altfel se pierd, ori rămân în lumea solitară, bucurându-i doar pe cei care le-au expediat.
Descoperim exemple de oameni care, primind dar de la Dumnezeu, l-au cultivat şi înmulţit, lăsând mărturii preţioase pentru prietenii lor şi pentru cei ce vor descoperi peste ani cele scrise.
Doina Cernica are o experienţă impresionantă în acest sens, fiind de ani mulţi slujitoare a cuvintelor şi, în acelaşi timp, atentă observatoare, cu spirit critic, a operelor şi vieţii multora.
S-a străduit mereu să se întâlnească doar cu lumina, a lăsat deoparte întunericul prezent şi în viaţa oamenilor, şi în opera lor. În paginile cărţilor sale solaritatea izvorăşte din cuvinte spre a bucura cu strălucirea ei sufletele oamenilor.
Doina Cernica e mereu în căutarea luminii, fiind admiratoare a acesteia. Este aidoma unui apostol al zilelor sale, asemenea femeilor care Îl însoţeau pe Domnul Vieţii, purtând în loc de miresme, cuvinte cu parfum adus din altă lume…
Sunt deosebit de bucuros primind, la aniversarea celor 75 de ani ai doamnei Cernica, o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca iubitorilor de lumină, ori de pe biroul celor care încearcă să aşeze câteva cuvinte pe o pagină.
Doina Cernica este cunoscută drept cititoare pasionată, călătoare neobosită, povestitoare cu tâlcuri nebănuite, acestea fiind numai câteva dintre virtuţile domniei sale.
Din copilărie a desluşit primele litere ale Creaţiei preafrumoase în mijlocul căreia a venit pe lume.
Înainte de a citi în cărţi, descoperim tainele cele necuprinse în lucrurile create de Dumnezeu, în mijlocul pădurilor, în apele limpezi şi în cerul înstelat, cum se înfăţişează ele la Vama, în dulcele ţinut al raiului de sus al Moldovei. Încet, încet, de la Vama, Doina Cernica a început a călători, mai întâi în timpul studiilor, apoi însoţindu-şi prietenii, familia şi mai târziu colegii, peregrinând în lumea cea mare, aproape de la o margine la alta a pământului.
Aflându-se cu bucurie negrăită în Țara Sfântă, pe urmele paşilor Domnului, şi în atâtea locuri celebre ale globului, în Portugalia, în insula Rhodos, în largul Mării Mediterane, a înţeles cât de mare este mesajul Apostolului Pavel (Emil Cioran îi mărturisea lui Petre Țuţea, că Pavel, Apostolul Neamurilor, este mare cât… Mediterana).
Apoi a călătorit în Rusia, în Italia, la Londra, Atena, în insula Malta, din nou pe urmele Apostolului Pavel, în Macedonia, apoi în Serbia, la Bratislava, Praga şi în Spania, arătând o deosebită atenţie oamenilor şi ţinuturilor româneşti de dincolo de graniţele vremelnice, locuri care şi-au găsit întotdeauna un loc preferat în opera doamnei Cernica.
De-a lungul multor ani s-au desfăşurat călătoriile sale, iar după fiecare dintre ele, scriitoarea ne-a lăsat pagini de suflet, plăsmuite într-un alt duh decât cel obişnuit, arătând nu doar priceperea şi mânuirea cu măiestrie a verbului, ci mai ales dăruire pentru fiecare loc şi pentru multe dintre persoanele întâlnite în acest răstimp.
Între aceste drumuri, itinerariile în Locurile Sfinte – şi nu sunt puţine făcute de către doamna Cernica – nu rămân simple călătorii, ci devin pelerinaje sau paşi spre Dumnezeu, care înseamnă mai mult decât un simplu drum spre un muzeu, o instituţie sau un loc important al istoriei pământene.
În chip special am reflectat la câteva referiri ale doamnei Doina Cernica, pe urmele călătoriei în Ţara Sfântă.
Până la jumătatea veacului trecut, orice călător care ajungea în Palestina primea un statut special, fiind numit hagiu, cuvânt care vine din limba greacă, aghios, care înseamnă „sfânt”, şi, prin extensie, un om sfinţit sau binecuvântat în urma unei astfel de călătorii. Titlul era aproape nobiliar.
Slujitori ai Bisericii, boieri, negustori şi oameni feluriţi adăugau la numele lor titlul de hagiu, iar mulţi dintre ei deveneau oameni înnoiţi, nu doar prin adăugarea titlului, ci prin dobândirea unui alt fel de a vedea şi trăi viaţa.
Doamna Cernica poartă acest titlu în mod simbolic, pe lângă cele căpătate cu jertfă şi lucrare multă.
Sunt bucuros să revăd textele domniei sale despre Ţara Sfântă, pagini pe care, în parte, le-a mai publicat, şi pe care le-am citit în anii din urmă.
Aşezate aici, ele constituie veritabile pagini de jurnal, care pot oferi un exemplu, îndeosebi pentru vizitatorii grăbiţi, care merg în locuri importante, fără a lua aminte la ceea ce văd.
Scriitoarea şi-a îndreptat atenţia asupra locurilor, istoriilor şi mărturiilor deja existente, reflectând la mesajul transmis prin cuvintele sfinte, citite adeseori din Evanghelie, asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo, în vremea când Domnul cerului şi pământului propovăduia cuvintele vieţii veşnice.
La fel trebuie să privim şi noi către aceste cuvinte mântuitoare, pe care Domnul ni le spune şi astăzi, la fel cum le-a adresat ucenicilor şi celor care Îl ascultau în vremea activităţii Sale publice.
Călătorind către Ţara Sfântă, doamna Cernica a descoperit lucruri minunate şi a făcut însemnări care ne aduc aminte de legătura Locurilor Sfinte cu Ținutul Sucevei. Astfel, pictura admirată la Nazaret îi aminteşte de meşterii zugravi din Țara de Sus, la fel cum Muntele Taborului îi evocă un deal bucovinean, acestora li se adaugă alte similitu-dini (asemănări).
Muntele Fericirilor e asemuit grădinii Raiului, unde omenirea a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos porunca iubirii aproapelui: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi, şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 44-45).
Informaţii atent cercetate şi observaţii personale îmbogăţesc paginile dedicate Locurilor Sfinte.
Aşa se comportă un veritabil cronicar!
Vizitând cea mai veche cetate locuită, Ierihonul a amintit faptul că, în urmă cu mulţi ani, o mamă îndurerată îi povestea despre Locurile Sfinte şi despre prezenţa fiului ei acolo, în mijlocul unor dispute tensionate, care apăreau adeseori în primplanul mediatic din lumea întreagă.
Astfel de amintiri oferă frumuseţe şi nobleţe scrierii.
Apa Iordanului încearcă de ani şi ani să spele păcatele întregii umanităţi. Cei care ajung la Iordan îşi aduc aminte că Mântuitorul ne-a oferit Botezul, pentru a-L urma. El nu avea nevoie de Botez, fiind fără de păcat, dar ne invită la o permanentă înnoire, acea înnoire care se face prin Botez şi printr-o neîncetată pocăinţă, mereu şi mereu actualizată.
Căldura de la Iordan o aşază lângă răcoarea crucilor de gheaţă şi a zăpezilor troienite ale Bucovinei, îndemnându-ne să fim mai aproape de Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi şi ne-a oferit daruri negrăite.
Doina Cernica a călătorit visând pe Marea Galileei, a gustat din peştele pe care altădată ucenicii Mântuitorului, îl prindeua în acelaşi loc. Paşii i-au ajuns şi în deşert, la Marea Moartă, apoi în apropiere, la Mănăstirile de pe Valea Iordanului, la sfinţii din pustiul Iudeii, la Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida şi în alte multe locuri.
Cele mai frumoase cuvinte le-a scris despre Cetatea Ierusalimului, cu pagini consacrate Grădinii Ghetsimani şi Muntelui Măslinilor. Doamna Cernica numeşte Grădina de la Ghetsimani cea mai frumoasă din ara Sfântă, nu doar prin prezenţa măslinilor milenari, cât prin preferinţa pe care i-a arătat-o Mântuitorul, pentru gândurile pe care le-a descoperit ucenicilor, când sufletul Îi era întristat până la moarte…
Păduricea de măslini, numită şi Eleon, de la cuvântul grecesc care desemnează arborii sau fructele lor, a privit-o din nou cu ochii inimii, mai întâi, şi apoi cu simţirea unui atent scriitor, care deseori nuanţează cu accente teologice, acumulate prin lecturi profunde, dar cred că în mare parte prin ascultarea omiliilor de învăţătură de la Vama, Voroneţ, Moldoviţa, Putna, Suceava sau din alte locuri, toate încrustate pe lespedea inimii ei.
Mergând pe urmele Maicii Domnului, pe care o numeşte „Împărăteasa Vieţii”, îşi aduce aminte de Catedrala din locurile natale, făcând din nou o paralelă între Biserica numită „Catedrala” oraşului Câmpulung Moldovenesc şi locul unde a fost aşezată Maica Vieţii, înainte de a fi luată de Fiul ei, de-a dreapta Sa.
Amintindu-şi de semnul Sfintei Cruci, arătat pe cerul Ierusalimului, a intrat pe porţile Sfintei Cetăţi, după ce se gândise demult, încă din anul 1990, să ajungă acolo, auzind uimită şi încântată povestirile unor călugăriţe abia revenite din ara Sfântă.
A călătorit pe Via Dolorosa, s-a închinat în Biserica Sfântului Mormânt şi a Învierii, admirând frumuseţea de sub cerul Ierusalimului.
A călătorit şi la Ein Karem, în locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel cinstit la Sânziene în Suceava, locul atât de drag doamnei Cernica.
Toate marile sărbători trăite de domnia sa şi-au găsit ecou în locurile vizitate pe tărâmul Evangheliei, printre care şi Betleem, locul copilăriei Mântuitorului, dar şi altele văzute şi apoi zugrăvite măiestrit în cuvinte.
Deşi nu se cade să fac recomandări, o rog pe doamna Cernica ca textele despre Ţara Sfântă să le aşeze într-o lucrare proprie, separată.
Ştiu că a mai scris cândva, dar în acest format, poate adăugând imagini păstrate din călătoria de suflet şi alte câteva pagini proaspete, să alcătuiască o carte dedicată locurilor nepereche, unde s-au auzit şi încă se mai aud cuvintele vieţii veşnice. Poate o astfel de ediţie ne-ar ajuta să fim şi mai atenţi când ajungem să păşim pe urmele paşilor Domnului.
Doamna Cernica este o continuatoare a pelerinilor care, în diverse perioade ale istoriei zbuciumate pe care a cunoscut-o Biserica, au aflat răgaz, linişte şi bucurie sfântă, pe de o parte, ajungând în astfel de locuri sfinte, pe de altă parte, neuitând să scrie despre ele.
Revelaţia unei astfel de lucrări o alăturăm bucuriei aniversării a 75 de ani de către doamna Doina Cernica, dorindu-i să fie în continuare plină de lumină şi să mai aibă astfel de aniversări.
Ar fi nedrept să nu amintesc că este mereu alături la aniversările şi bucuriile celor din preajmă, fiind un exemplu rar întâlnit în lumea noastră, atât de fragmentată şi lipsită de simţăminte cordiale.
Îi mai doresc să se bucure de cărţi, de călătorii, de poveşti şi povestiri, dar mai ales de marile adevăruri pe care ni le descoperă cuvintele Evangheliei.
PS TIMOTEI PRAHOVEANUL
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Comentarii