Pilda de astăzi este rostită de către Mântuitorul imediat după ce este întrebat de către reprezentanţii preoţilor din Israel despre autoritatea Sa în ceea ce priveşte problematica religioasă şi templul sfânt. Dacă pentru unii dintre liderii religioşi ai poporului slujirea preoţească era considerată un drept pe care îl aveau, ei crezându-se moştenitori ai celor rânduite şi făgăduite de Dumnezeu, prin rostirea acestei pilde, Mântuitorul arată că, de fapt, ei nu sunt decât administratori ai celor primite şi chiar răi administratori, care nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu.
În paginile Sfintei Scripturi via este înţeleasă în general ca fiind Împărăţia lui Dumnezeu. În pilda de faţă „via este poporul iudeu, iar timpul petrecut de stăpânul viei în călătorie reprezintă perioada ce a urmat teofaniei de pe Muntele Sinai, timp în care Dumnezeu nu a mai vorbit direct poporului. Slujitorii trimişi de stăpânul viei sunt profeţii trimişi de Dumnezeu pentru ca Israel să se întoarcă la Lege şi să aducă roade” (Sf. Chiril al Alexandriei). Lucrătorii sunt cei din poporul ales, iar atitudinea lor este contrară iubirii arătate de Cel Care a sădit via, pentru ca toţi să se bucure de roade. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi – spunea primul martir al Bisericii, Sf. Arhidiacon Ştefan, iudeilor pregătiţi să-l ucidă. Dragostea stăpânului depăşeşte inimaginabil limitele unei raportări obişnuite faţă de lucrători în dorinţa de a colabora cu ei. Nu îi pedepseşte până ce nu îşi arată maxima disponibilitate şi apropiere faţă de ei, trimiţând pe fiul său cel iubit; poate se vor ruşina de el. Este evident că relatarea se referă la răstignirea Mântuitorului, pilda surprinzând chiar detaliul că scoţându-l afară din vie, l-au ucis (a se vedea Evrei 13, 11-12).
În finalul pildei, Mântuitorul face apel la două versete (22-23) din Psalmul 118, arătând că ele se împlinesc prin lucrarea Lui. Piatra cea din capul unghiului, despre care se vorbeşte în text, era o piatră fundamentală pentru clădirile de atunci, cu rol în asigurarea unităţii a doi pereţi şi în consolidarea clădirii. Hristos Domnul este Piatra cea din capul unghiului (I Petru 2, 4-8). Unghiul este Biserica – spunea Sf. Maxim Mărturisitorul – fiindcă precum unghiul se face prin unirea a două ziduri, pe care le uneşte într-o legătură indisolubilă, aşa şi în Biserică s-a făcut unirea a două popoare, împreunând la un loc pe cei dintre neamuri şi pe iudei într-o singură învăţătură de credinţă şi strângându-i într-un cuget.
Mântuitorul este Cel Care ţine laolaltă Biserica, căci fără El zidirea s-ar ruina. Dar pentru cei ce Îi sunt împotrivă, adică pentru cei care cad pe această Piatră, este sminteală. Aceştia se vor sfărâma în faţa cuvintelor lui. Pentru păcătoşi Hristos Piatra va fi pricină de pedeapsă, căci peste cine va cădea Piatra, pe acela îl va zdrobi (Sf. Teofilact al Bulgariei).
Arhid. prof. dr. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii