Aglaia Eminovici. Sora poetului Mihai Eminescu, rămasă în umbra ilustrului său frate, are o poveste demnă de scenariul unui film. Renumită pentru frumuseţea ei, Aglaia a influenţat cariera muzicală a lui Ciprian Porumbescu şi a lui Teodor Flondor, fiind o pianistă de excepţie. L-a impresionat pe Titu Maiorescu şi a fost căsătorită din interes, împărtăşind tragedia familiei Eminovici. Se presupune că Flondor a compus o serenadă pe versurile unei poezii a lui Eminescu, „Somnoroase păsărele”, influenţat de tânăra botoşăneancă. De altfel, Aglaia ajunge să facă parte din societatea muzicală „Armonia”, susţinând adevărate reprezentaţii şi chiar concerte la pian, la unele dintre acestea participând şi fratele ei Mihai, între care, se spune, exista o relaţie specială, cauzată şi de pasiunea comună pentru teatru. Căsnicia nu i-a tăiat elanul artistic Aglaiei. Din contra, tânăra continuă să ofere concerte la pian şi, mai mult decât atât, se apucă de teatru amator. „Doamna Drogli, în special, declamă poemul «Domniţa şi Robul», cu o exactitate de invidiat” preciza un articol din presa locală suceveană, despre reprezentaţia Aglaiei. Mai mult decât atât, tânăra doamnă Drogli joacă şi în spectacolul „Florin şi Florica“, de Vasile Alecsandri. Aici o remarcă Titu Maiorescu, venit la Cernăuţi, unde de altfel a avut loc şi reprezentaţia. Se presupune că frumoasa Aglae a aprins inima lui Maiorescu, însă doar platonic. Nefericirea o doboară, la fel ca o boală cumplită despre care se spune că a moştenit-o, morbul lui Basedow, o boală autoimună a glandei tiroide, care îi pricinuia stări de indispoziţie şi deformări fizice. Aglaia se stinge în 1900 la Cernăuţi, unde locuia cu ultimul soţ. Acolo a şi fost înmormântată.
Aleluia. Un credincios îi spune alarmat predicatorului: – În timpul predicii de azi, mi-au furat portofelul şi ceasul! – Aleluia! În sfârşit, îi atragem pe păcătoşi la biserică!
Borfaşi. Borfaşii amatori jefuiesc o bancă…, cei profesionişti înfiinţează una!
Deosebire. Un rabin înţelept (pleonasm?! – n.a.) a fost rugat să explice care este diferenţa dintre un om cinstit şi unul ticălos. Înţeleptul a răspuns: Adevărul este că atât omul cinstit, cât şi cel ticălos săvârşesc tot timpul păcate, însă cu o deosebire: omul cinstit ştie că păcătuieşte cât trăieşte, iar ticălosul ştie că trăieşte cât timp păcătuieşte.
Derută. Un beţiv strigă: – Unde sunt? – Pe strada Unirii. – Lasă detaliile! În ce oraş?
Fata (şi gâsca). Rifca o întreabă pe doamna Weiss, care are o prăvălie cu gâşte: – Ei, ţi-ai măritat fata? – Încă nu. Cu fata e la fel ca şi cu marfa mea. Toată lumea se uită, o pipăie, dar nu cumpără.
Furnică(turi). O pereche de furnici făcea dragoste. El: Simţi ceva? Ea: Da, parcă mă furnică ceva…
Halbă. Să fim sinceri, băieţi! Halba de bere e cam singura blondă pe care nu am vrea niciodată să o vedem… goală!
Horă. „De n-ar hi hora în lume / Ai vedea fete nebune / Şi neveste duse-n lume.”
Mao. Toţi cei care scriem, înnegrim hârtia cea imaculată, ar trebui să crăpăm de invidie: Mao a fost unul dintre puţinii scriitori din istoria omenirii care a putut să-şi oblige cititorii să-l citească! Başca… să-l şi „asculte”. Se admit, aici, toate accepţiunile verbului „a asculta”, dar acum mă refer la cel strict didactic: când te „ascultă” doamna învăţătoare, dacă ai învăţat – ori nu – pe de rost, poezia, lecţia…
Matrimonială. „Doresc să fac, urgent, cunoştinţă cu trei-patru – ori, măcar cu două! – domnişoare cuminţi, prietene între ele, pentru o relaţie serioasă!”.
Moarte. Infidelitatea este ca moartea, ea nu admite nuanţele.
Telefon. Doi prieteni se întâlnesc după mai multă vreme. – Ce mai faci, Ghiţă, cum o duci? – Mulţumesc de întrebare. Bine. – Cu nevasta cum te mai împaci? Ştiu că după nuntă mergea totul bine. – Nu e rău nici acum. De două zile nu vorbeşte cu mine. – Aoleu! Dar ce s-a întâmplat? – A scotocit prin contactele din telefonul meu şi mare i-a fost mirarea când formând „Sex pe gratis”, i-a sunat telefonul. P.S. Unii spun că, dimpotrivă, „sexul pe gratis”… e cel mai costisitor!
Viscol. „Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr. / Nu i-am spus iubitei niciun adevăr. / M-a-ntrebat: «Afară viscolu-i buimac? / Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?» / Am răspuns iubitei: «Azi, prin vânt şi ger, / Cineva flori albe leapădă din cer. / Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin, / Eu şi fără tine sunt de viscol plin.»” („Poartă-n ochi seninul”, Serghei Esenin, traducere de George Lesnea).
Vise. Un moldovean, la Roma, stătea seara într-un bar şi bea, căzut pe gânduri, vin. Lângă el se aşază un localnic care bea tot aşa, îngândurat. Intră ei în vorbă, iar italianul îl întreabă de unde e… Mai beau de prietenie înc-o butelcă şi, la un moment dat, moldoveanul îl întreabă pe italian ce şi-a dorit în viaţă cel mai mult: Să am un Lamborghini sau un Ferrari şi să mă plimb toata ziua cu trei blonde tinere prin sector, să nu mai muncesc, ci doar… să beau şi să cânt… Şi ai reuşit? întreabă moldoveanul. Ei… şi dumneata, acum… da, cu trei persoane mă plimb eu, adică cu nevasta şi doi copii, Ferrari n-am că, e prea mic, iar atunci conduc un Van ieftin de la coreeni. De muncit trebuie, de băut n-am voie din cauza ficatului, iar de cântat n-am voce… – Dar dumneata, moldovene? întreabă italianul. Moldoveanul răspunde: Totdeauna mi-am dorit o maşină mare, bani grămadă în geantă, să cunosc lume şi să mă plimb toată ziua. Ei… şi ai reuşit, frate de gintă latină? îl întreabă italianul. Da, în toate, răspunde mândru, moldoveanul. Sunt şofer de autobuz!
Comentarii