Ziua Bucovinei, pe itinerarii francofone

Vineri, 28 noiembrie a.c., de la ora 12:00, Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Asociaţia Seniorilor Bucovineni, sărbătoreşte Ziua Bucovinei printr-o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Itinéraire(s) francophone(s)”.

Dintr-un comunicat al organizatorilor mai aflăm că activitatea din această săptămână – „Mon poeme préféré” / Poemul meu preferat – coordonată de prof. Tamara Sabin şi prof. Angela Nesteriuc, îşi propune să omagieze poeţi francezi precum Prévert, Baudelaire, Verlaine etc. dar şi textieri care, folosind un limbaj poetic, au transmis idei, sentimente şi trăiri universal valabile. Poeme franceze şi francofone, puse pe muzică de compozitori talentaţi şi interpretate de cântăreţi consacraţi, minirecitaluri poetice ale participanţilor la activitate şi dezbateri pe tema poemului preferat se vor îmbina armonios punând în valoare puterea cuvântului şi a imaginaţiei creatoare a autorilor.

Activitatea are loc în cadrul proiectului „Itinéraire(s) francophone(s)”, care îşi propune să prezinte publicului larg universul francofon actual, conceput ca un spaţiu al cooperării şi al dezbaterilor interculturale. „Construit în jurul limbii franceze, proiectul vizează cunoaşterea şi înţelegerea multiplelor identităţi culturale francofone şi promovarea valorilor Francofoniei precum solidaritatea, egalitatea, diversitatea lingvistică şi culturală” ni s-a precizat. (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI