Ţara de Sus, de mai sus

De fiecare dată când am ajuns în nordul ţării, în miraculoasele ţinuturi ale Bucovinei, am admirat o anumită dârzenie a oamenilor locului, o voinţă potrivită, bine dozată, de a duce lucrurile până către un capăt dinainte scontat; m-aş aventura chiar să constat, prea puţin subiectiv, că acolo nu totul are un preţ şi nu totul e scos pe tarabă – sper să nu mă înşel! Răbdarea e încă la ea acasă, iar vechiul cu noul se împletesc firesc, completându-se fără a dinamita în prealabil conduite, voinţe, orgolii. Dincolo de toate, rămân în lungul istoriei câteva constante ce nu şi-au pervertit înfăţişarea prin cosmetizări succesive. E mult temei, probabil ceva mai puţin ornament! Mă întorc cam de două-trei ori pe an ba în zona Humorului, ba la Suceava şi Rădăuţi, cum nu, Putna, trecând – cum alfel? – prin Fălticeni, ori urc spre Stupca şi alte locuri care îmi motivează eforturile, care îmi dau energia de a merge mai departe, pe drumuri ce în vremurile noastre mai degrabă nu interesează… Caut oameni simpli dar frumoşi, şi parcă îi întâlnesc cumva mai lesne decât prin alte colţuri; le admir felul direct de a pune în discuţie ceea ce trebuie rezolvat, le preţuiesc inima deschisă, dar şi un mod aparte de a relaţiona cu elementele din natura înconjurătoare. Aş spune că mai ales bucovineanul – deşi nu e singurul, evident! – încă mai percepe tainica rânduire a lumii, încă mai intuieşte „corola de lumini” a unei existenţe altădată împlinite sub voia Domnului; mereu atent la pildele generaţiilor ce i-au premers, e ceva mai motivat în a-şi îngădui să fie mândru de propria românitate şi, implicit, să întregească o galerie de portrete ce vor fi avut drept ţel comun aceeaşi dragoste de neam. Mă întorc din perindările mele cu icoane, cărţi, mai ales cuvinte de învăţătură, cuvinte care de multe ori îşi arată rodul în timp. Este în Bucovina o efervescenţă pe lângă care nu ai cum să treci neobservând-o!

Aflat la începutul verii la sărbătoarea Teilor de Aur şi Argint la Botoşani, am avut bucuria unei noi întâlniri cu Doina Cernica, om de o calitate rară care, sunt convins, nu limitează niciun efort în munca sa de a oferi o reflectare corectă a vieţii culturale de peste tot, dar mai ales din ţinuturile bucovinene. Dincolo de paginile, paginile-jurnal, de paginile de călătorie, de lumile parţial încărcate de ficţiune, de apetenţa pentru arhetipuri, mitologie, istorie, religie, filosofie ş.a.m.d., Doina Cernica e printre ultimele condeie în stare de a face la superlativ cronică de eveniment. Una dintre ultimele apariţii – „Ţara de sus, de mai sus”, Editura „Akakia”, Bucureşti, 2023 – e o carte-bibliotecă, o carte multi-strat, o dovadă perfect argumentată că valori specifice planului moral nu au cum să rămână în afara unui discurs interesat de propria noastră devenire; cumva, sper să se subînţeleagă, e şi o carte-atitudine, continuând un vector început şi trasat coerent dinspre secolul al XIX-lea, de oameni ce îşi iubeau neamul şi ţara.

Am scris în câteva rânduri despre Doina Cernica. Cu ceva timp în urmă, mai precis cu prilejul apariţiei volumului „Cititoarea, călătoarea” la Editura „Muşatinii”, Suceava, scoteam în evidenţă că autoarea are rara ştiinţă de a provoca imaginaţia cititorului, dar şi de a-l face părtaşul-confident al propriilor trăiri. De obicei, rândurile sale nu rămân în zona simplelor note de călătorie; accentul nu cade pe undecând ori cum, ci – aşa cum ne-am fi aşteptat – pe ecourile declanşate de situaţiile (ne)prevăzute. Evident, descrierea nu are rol pur decorativ, ci realizează conexiuni din domenii diverse. Mai mult, Doina Cernica are certe cunoştinţe de arhitectură – urbanism, ştie să aprecieze la justa valoare operele de artă, nu rămâne nici în afara unor precizări demografice, politice, administrativ-culturale etc. Ce am afirmat altădată, rămâne valabil! De multe ori, când nu te aştepţi, te vei pomeni în mijlocul unor frazări ce închid o atitudine lirică; aş spune că e un om plin de emoţie, un om al trăirilor înalte, pentru care cuvântul, odată rostit, e trimis în lume spre a-şi împlini „destinul”. Vă asigur, deşi rândurile de faţă, scrise avântat, par „căzute” din retorica celor de acum un secol şi ceva, adăpostesc o strălucire dintre cele mai aparte, prilejuită de bucuria unor întâlniri cu oameni ce preţuiesc valori complementare.

„Ţara de Sus, de mai sus”, cartea şi arta, acest florilegiu publicistic, completează un triptic început cu ani în urmă. Laolaltă, deşi diferenţiate în funcţie de criterii variate, sunt prezentate evenimente desfăşurate cu precădere în Suceava, Botoşani, Cernăuţi, Herţa, dar şi Bacău etc. Îşi fac loc în paginile cărţii şi schiţe de portret, dar şi rânduri de apreciere pentru activitatea unor instituţii, în fruntea lor situându-se Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, la împlinirea unui veac de la înfiinţare. Materialele publicate în „Crai nou”, „Bucovina literară”, „Ateneu”, „Spaţii culturale” sunt definitorii pentru statutul reportajului literar. Fraza autoarei e de obicei atent prelucrată, te învăluie, deşi nu se abate fără temei de la o supleţe a discursului; lexicul, bogat, nu epatează, neologismele ori termenii de specialitate se întâlnesc doar acolo unde e absolut necesar, imaginile se succed veridic, în tonuri şi exerciţii de focalizare neostentative. Dincolo de atmosferă, de inginerii ori elemente de surpriză, mereu în discuţie sunt aduşi oamenii, majoritatea devenind, de altfel, şi personaje. Prezenţele vin uneori dinspre trecut (minunate rândurile in memoriam Dany Zărnescu ori cele prilejuite de amintirea tatălui), acaparează prezentul. Doina Cernica are înnăscută un soi de curiozitate generată de temeiuri solide. Dacă nodul cel mai strâns e al semnificaţiilor eminesciene, autoarea se apropie de tot ce presupune discursul artistic de calitate, demonstrând pricepere, după cum era de aşteptat, în literatură, cât şi în artele vizuale – a fi consultate rândurile dedicate lui Ion Irimescu, Mihail Gavril, timpului magic al Elenei Greculesei. Nici muzica nu e uitată! Sunt multe puncte de atracţie în volum: Cela Neamţu, Marcel Mureşeanu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Leca Morariu, Festivalul Naţional de Poezie Nicolae Labiş, Enciclopedia Bucovinei – şi alţii, şi altele…

Am descoperit în ţesătura acestui volum ceva-ceva din lumea aceea spre care mă întorc cu faţa, căutându-i prezenţa şi lumina uneori în realitatea imediată, mult mai adesea într-o dimensiune pe care încă o mai cred posibilă. „Ţara de Sus, de mai sus” e semnul de încredere pentru viitor, e şi reper cu funcţie de regie în existenţa noastră. Sper să îi preţuim la timp discursul!

 MARIUS MANTA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI