A fost renovată casa cea veşnică a artizanului Unirii, Dionisie Bejan, cel care a văzut „mântuirea neamului” şi a prezidat Congresul General al Bucovinei

Cripta familiei dupa restaurare

Dacă aveţi drum spre mica, dar mare ca valoare istorică, Biserică „Trei Ierarhi” (Capela Mitropoliţilor Bucovinei) din cimitirul vechi din Cernăuţi, opriţi-vă pentru un minut de reculegere, dar şi de frumoasă amintire, la mormântul lui Dionisie Bejan. Să fi trăit alte timpuri, dacă nu trecea tăvălugul istoriei peste noi, lăsându-ne orfani de ţară, acum, la împlinirea unui secol de la trecerea sa în nemurire poate ar fi fost comemorat printr-o suită bogată de manifestări, pe măsura faptelor sale. Dar şi în condiţiile noastre, fără zarvă pompoasă, în linişte şi tăcere, pentru dăinuirea numelui lui Dionisie Bejan s-a făcut mai mult decât pot spune cuvintele. E drept, a trecut parcă neobservată data de 21 septembrie când s-au împlinit o sută de ani de la moarte, însă aceasta nu înseamnă că a fost dat uită-rii. Toamna aceasta, până la prima zăpadă, a fost restaurată cripta unde şi-a găsit odihna veşnică, lucrările de renovare fiind înfăptuite de restauratorul expert Laurenţiu Dragomir, sub patronajul Asociaţiei pentru protecţia patrimoniului, Bucureşti, cu sprijinul financiar al Guvernului României. Poate pentru mulţi apare întrebarea: Cine a fost acest Dionisie Bejan şi de ce se cuvine să-i fie înveşnicit numele şi să facem cărare bătură spre mormântul său, pomenindu-l şi la un secol de la moarte?

Tânăra generaţie n-are de unde să ştie, dar nici cei mai în vârstă, născuţi după 1940, n-au auzit de acest nume, neavând la îndemână cărţi din istoria Bucovinei sau nu s-au interesat (nu-i interesează). Teologul şi publicistul Dionisie Bejan, care odihneşte pe aleea personalităţilor româneşti ce duce spre Capela Mitropoliţilor, a rămas înscris în istoria neamului ca făuritorul Unirii Bucovinei cu România, animatorul mişcării româneşti la Cernăuţi. Timp de 25 de ani a condus Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), asigurându-i continuitate şi statornicia ce-o caracteriza de la constituire, anul 1862. După plecarea octogenarului Dionisie Bejan, în 1921 şi până în 1929, când a fost ales preşedinte Grigore Nandriş, Societatea a intrat într-o fază degradantă. În calitate de deputat în Dieta Bucovinei, de consilier consistorial, Dionisie Bejan a promovat necontenit interesele românilor de la sate, care se confruntau cu agresivitatea politicii de deznaţionalizare. În 1896, Societatea condusă de el a cumpărat un imobil pentru internatul de băieţi români, asigurând astfel instruirea copiilor români de la ţară, viitori intelectuali. Clădirea ce avea să devină Casa Naţională (sediul SCLRB), de asemenea, a fost cumpărată în anii preşedinţiei lui Dionisie Bejan. Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 a fost deschis de către părintele Dionisie Bejan în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi.

Un martor ocular descrie entuziasmul preotului de vârstă venerabilă (avea 81 de ani), care, ridicând mâinile la cer, a rostit memorabila mulţumire lui Dumnezeu pentru visul împlinit: „Acum slobozeşte Doamne pre robul tău, că-mi văzură ochii mei mântuirea neamului”. În postura-i de publicist, a fost redactorul publicaţiei „Glasul Bucovinei” şi editorul primului număr, care a avut un rol primordial la pregătirea Unirii. Aflându-se printre semnatarii manifestului „Ce vrem?”, publicat în primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei”, a contribuit la pregătirea Adunării Constituante din 27 octombrie. A fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional Român, condus de Iancu Flondor. Ca decan de vârstă şi preşedinte al CNR, Dionisie Bejan a deschis lucrările Congresului General al Bucovinei la care s-a votat Unirea. Iată doar un fragment din mesajul de deschidere a Congresului, rostit la 28 noiembrie 1918:

„Salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitejei armate române, care la ordinul Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I ne-au întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă; salut cu aceiaşi dragoste pe fraţii noştru din Basarabia, Transilvania şi Ungaria; Vă salut cu inima înduioşată şi pe voi, fruntaşilor neamului românesc din Bucovina, cari aţi venit cu inima însufleţită din tuspatru unghiurile ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală pe care are să se clădească trainic şi neclintit România Mare…”.

Din datele biografice consemnăm că Dionisie Bejan s-a născut la 18 august 1837 la Stăuceni, o localitate cu populaţie amestecată, în familia preotului Dimitrie Bejan. Acolo prima şcoală, care era cu limba ruteană de predare, a fost deschisă peste 20 de ani, în 1857, de aceea Dionisie a făcut studiile primare şi secundare la Cernăuţi, unde a urmat şi cursurile Institutului Teologic. A studiat şi la Viena, a păstorit creştinii din mai multe sate, până a fost numit consilier consistoral şi s-a stabilit la Cernăuţi, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Pentru truda sa în folosul neamului, Dumnezeu l-a răsplătit cu bucuria de a trăi aievea ceasul mult aşteptat.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI