Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială şi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au declanşat greva generală

> „Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor” au transmis Stelian Costel Gorbănescu, reprezentant al salariaţilor AJPIS, şi Anca Dina Capverde, purtător de cuvânt al AJOFM

 Începând de ieri, 27 noiembrie, membrii sindicatelor afiliate la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM), cât şi angajaţii neafiliaţi la sindicate, declară grevă generală, se precizează într-un comunicat de presă asumat de Stelian Costel Gorbănescu, reprezentant al salariaţilor Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava, înscrişi în FSMM. Acelaşi comunicat este transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt Anca Doina Capverde, şi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, iar conform acestuia demersul are ca scop „eliminarea inechităţilor salariale şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, acţiunea desfăşurându-se în „contextul eforturilor constante ale Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obţine condiţii de muncă optime şi o remunerare echitabilă”. „Membrii sindicatelor au considerat că greva este un pas necesar pentru a atrage atenţia asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii. Creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţiile de muncă precare şi deficitul de personal au determinat angajaţii să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare şi impactul inflaţiei au accentuat la rândul lor starea de nemulţumire şi au impus necesitatea acestei măsuri” subliniază sursa citată.

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii este organizaţie sindicală dedicată apărării drepturilor angajaţilor din sectorul Ministerului Muncii şi promovării unor condiţii de muncă corecte şi sigure. „Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluţiilor care să conducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii profesionale pentru toţi membrii săi. Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noştri şi îi apreciem pentru înţelegerea de care au dat şi dau dovadă în aceste momente” se transmite în comunicatul de presă asumat de Stelian Costel Gorbănescu, reprezentant al salariaţilor AJPIS Suceava, şi de Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM.

Un comentariu

  1. Uite-asa se supara romanu’ ca vacarul pe maciuca. Pai puterea de cumparare, inflatia, taxele si impozitele sunt rezultatul votului pe care l-au dat. Cine si-a trimis reprezentanti in forurile legislative romanesti si in parlamentul european?

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI