USR Suceava:

În Bucovina există distrugeri de mediu uriaşe 

…şi un fenomen considerabil de infracţionalitate care nu se reflectă în numărul de dosare ajunse în instanţă.

Deputaţii USR Emanuel Ungureanu şi Diana Buzoianu, membră a Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor, s-au deplasat recent la Romsilva – Ocolul Silvic Dorna Candrenilor şi la Mestecăniş, a anunţat USR Suceava printr-un comunicat de presă.

„În teritoriu s-au întâlnit cu activişti de mediu, Sologiuc Gheorghe şi Tiberiu Boşutar, care de ani de zile luptă cu mafia lemnelor aflată sub oblăduirea Consiliului Judeţean Suceava, condus de Gheorghe Flutur, dar şi cu largul concurs al poliţiştilor şi procurorilor din zonă, care au închis ochii sau au fost complicii hoţilor de lemne. Au găsit uşi închise şi gura ferecată a şefului de ocol din Dorna Candrenilor, acuzat de procurori de pregătirea unui furt uriaş din materialul lemnos din zonă. Pe Mestecăniş au văzut groapa de gunoi din vârful muntelui, un proiect de zeci de milioane de euro, ce a putut fi stopat şi datorită implicării consilierului local USR, Sologiuc Gheorghe” se menţionează în comunicat.

USR Suceava susţine că în Bucovina există distrugeri de mediu uriaşe şi un fenomen considerabil de infracţionalitate care nu se reflectă în numărul de dosare ajunse în instanţă.

„Practic, volumul de lemn recoltat fără acte din pădurile României s-a dublat între 2014 şi 2018, dar numărul dosarelor penale legate de infracţiuni la regimul silvic trimise în instanţă s-a redus între 2016 şi 2019 cu aproape 50%. Deputaţii au tras un semnal de alarmă şi au promis acţiuni viitoare, subliniind importanţa înfiinţării unei direcţii de investigare a infracţiunilor de mediu – instituţie cu independenţă financiară şi autonomie structurală, care să preia competenţa investigării tuturor infracţiunilor de mediu” se menţionează în comunicat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI