> Potrivit lor, declaraţia „politrucului Balan“ îşi are probabil explicaţia în speranţa că Flutur cel atotfăcător îl va pune din nou primul pe lista de candidaţi pentru parlament
Parlamentarii PSD de Suceava au răspuns, printr-un comunicat de presă, acuzelor aduse printr-o declaraţie politică susţinută în Camera Deputaţilor de deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, care le-a reproşat că, deşi au fost invitaţi să conlucreze cu PNL pentru dezvoltarea judeţului, preferă să stea pe margine şi să-şi ascută săbiile.
Vă prezentăm integral poziţia comună a parlamentarilor PSD de Suceava. (N.B.)
S-a rostogolit în presă un punct de vedere al liberalului Balan, care reproşează parlamentarilor PSD, în versuri (nici măcar alea scrise de el), că n-ar fi buni coechipieri cu administraţia liberală din Suceava. Ne reproşează că n-am făcut mare lucru pentru suceveni şi că îi criticăm nedrept pe liberalii care conduc straşnic soarta judeţului. Declaraţia politrucului Balan îşi are probabil explicaţia în speranţa că Flutur cel atotfăcător îl va pune din nou primul pe lista de candidaţi pentru parlament. În numele acestei speranţe, politrucul Balan a înşiruit o sumă de fake-news-uri în declaraţia lui hilar-erudită:
> vorbeşte despre centuri ale oraşelor din judeţ realizate de liberalii lui Flutur. Fake news! Un singur oraş are centură ocolitoare, acela este Rădăuţi, centură începută de administraţia PSD, finalizată de PNL cu ajutorul interpelărilor făcute de parlamen-tari PSD de Suceava;
> marea realizare a administraţiei liberale în ceea ce priveşte şoseaua parţial ocolitoare a oraşului Suceava este „Casa Corpului Didactic”, clădire cocoţată în pustiul unui deal, fără canalizare, fără utilităţi, fără drum şi pentru care Ministerul Educaţiei plăteşte lunar sume importante şi inutile pentru pază. Oricine altcineva ar fi făcut un astfel de proiect ar fi petrecut timp îndelungat în cătuşe;
> vorbeşte de spitalele minunate din Suceava! Fake news! Am uitat că, din cauza conducerii judeţene liberale, Suceava a fost Lombardia României în pandemie şi a fost infernul medical al întregii ţări?
> vorbeşte despre repopularea judeţului că fiind o excepţie, realizată de administraţia liberală! Fake news! Se manifestă în întreagă ţară, în ultimii ani, un curent benefic de întoarcere acasă a românilor care au muncit în trecut în ţări europene. Care nu, nu au plecat masiv pe timpul guvernărilor PSD, ci îndeosebi când au fost umiliţi de vechiul PD-L, partid din care onorantul coleg provine. Afirmaţiile dumnealui ne arată încă o dată că putem scoate PD-L-ul din politică, dar nu-l putem scoate din sângele membrilor săi, convertiţi peste noapte în PNL-işti. Afirmăm asta pentru că PDL-ul a fost specialist în discursuri, dar mai puţin în fapte.
În concluzie, este fake news orice omagiu deşănţat al dlui Balan la adresa şefului său, care a devenit mult prea sensibil la critici şi intolerant la adevărurile care arată că e distanţă mare între ceea ce a promis sucevenilor şi ceea ce a reuşit să facă pentru aceştia, respectiv mai nimic!
Comentarii