SIDA. 1. Cum a apărut SIDA? Pentru a începe această investigaţie, trebuie să ne întoarcem în timp şi să-i găsim rădăcina, la cimpanzeul ucis de un vânător stângaci în Camerun, la începutul secolului al XX-lea. Cu toate acestea, a fost nevoie de timp pentru ca virusul să se adapteze la oameni. Factorul social, în primul rând prin intermediul administraţiei coloniale, este decisiv. Apariţia SIDA ca boală fatală coincide cu dezvoltarea a două oraşe situate pe malurile opuse ale râului Congo: Brazzaville şi Léopoldville (acum Kinshasa). În aceste oraşe organizate ca lagăre de muncă de coloniştii belgieni şi francezi, afacerile lacome şi forţa de muncă masculină exploatată la maximum se reunesc. În timp ce prostituţia este în creştere, medicii doresc să elimine endemiile infecţioase din Africa Centrală. Ei desfăşoară cu nesăbuinţă campanii de control, folosind masiv ace nesterilizate pentru injecţii. Se reunesc astfel cei doi factori de transmitere pe scară largă: unul prin injecţie, celălalt pe cale sexuală. Când Congo şi-a câştigat independenţa în anii ’60, prostituţia a proliferat, cazurile de SIDA au explodat la Kinshasa, înainte de a lua diferite rute pentru a se răspândi în întreaga lume. („Originile SIDA. Investigaţie asupra rădăcinilor coloniale ale unei pandemii”, Jacques Pépin, Le Seuil, 2019) 2. Când SIDA a transformat comportamentul demn în promiscuitate, mai degrabă printre homosexuali decât printre heterosexuali, unii au început să caute noi tipuri de relaţii, „bazate mai mult pe respect decât pe pasiune sau convenţie“, noi stiluri de a face dragoste, „sex nepenetrant“, apropiindu-se de concepţia femeilor despre erotism. Edmund White, unul dintre cei mai lucizi scriitori homosexuali, spune: „Copilăria noastră, responsabilităţile minime, faptul că legăturile noastre nu sunt recunoscute, chiar şi retragerea noastră în ghetouri gay pentru protecţie şi libertate (…) au favorizat un stil în care putem explora, chiar şi în ciuda intenţiilor noastre conştiente, lucruri care într-o zi vor fi adoptate de majoritatea heterosexuală.“ Prieteniile între homosexuali şi heterosexuali, în care dorinţa încetează să mai fie agresivă, au devenit o nouă relaţie semnificativă. Majoritatea heterosexuală a descoperit semnificaţia acestei faze în 1993, când „Les nuits fauves” a câştigat Premiul César, echivalentul Oscarului în Franţa, pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun film de debut. Cu toate că e plin de scene „explicite“ de iubire homosexuală, lauda presei a fost unanimă: ministrul Culturii aproape că a dat binecuvântarea oficială, declarând că „o întreagă generaţie s-a recunoscut în el“. Regizorul a spus, iar publicul a înţeles că nu a fost un film despre un bărbat homosexual care se îndrăgosteşte de o fată, ci despre „un om sfâşiat în bucăţi, săpând adânc în toate contradicţiile sale“. (Theodore Zeldin, „O istorie intimă a omenirii”)
Speculaţie (ori adevăr istoric?). Se pare că şi glorioasa victorie a lui Ştefan, de la Războieni, ar fi fost facilitată de faptul că imensa oaste otomană era deja „măcinată” de molimă (ciumă?). Istoricul Octavian Buda declara la RFI: O primă speculaţie vorbind de existenţa unei astfel de epidemii poate să fie legată de campania otomană în ţările române, în primul rând în perioada lui Mahomed al II-lea, pentru că aceste epdemii, în principiu, vin la noi, mereu, pe o filieră orientală. Rep: În ce an suntem? Octavian Buda: Suntem undeva în jurul lui 1476; există o speculaţie de ordin istoric a doctorului Nicolae Vătămanu, care spune că (succesul în – n.r.) bătălia de la Războieni a fost în mare măsură facilitată de decesul, în masă chiar, al unor soldaţi otomani invadatori. Există, totuşi, şi descrieri pe care le fac cronicarii, Miron Costin, de pildă, care scrie despre Ştefăniţă Vodă, cel care este cunoscut în istorie ca Papură Vodă… se pare, după toate aparenţele, că ar fi murit de ceva care poate fi asociat ciumei, pentru că se spune că a avut fierbinţeală, frisoane şi există un termen foarte arhaic pentru descrierea unor bube urâte, anume „biflă”. Apoi, din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, există o cronică, „Cronica lui Azarie”, care menţionează că „a fost multă moarte de boală în Ţara Moldovei” şi chiar Grigore Ureche spune că în anul acela „a fost omor mare de lume, şi iarnă grea”. Foametea, aceste lupte continue, care caracterizează istoriile medievale şi post-medievale, atrag valuri din acestea, epidemice. Iar Epoca Fanariotă pare a fi dominată de epidemii de ciumă care vin din zona Imperiului Otoman, pe filiera Constantinopol. Primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a murit de ciumă în 1730, se pare. După toate aparenţele, era ciumă bubonică. Mai există un domn, tot în Epoca Fanariotă – Scarlat Ghica, tot aşa, decedat şi, sigur că, pentru istoria aceasta a epidemiilor grave, celebră rămâne „Ciuma lui Caragea, care este adusă, după toate aparenţele, de soldaţi bolnavi din cortegiul lui Caragea, cel care venise din Fanar la sfârşitul lui 1812. Epidemia respectivă va ţine circa doi ani, doi ani şi jumătate. Ea se va stinge abia în vara lui 1814.
Succes. “Trebuie – ar trebui să încercăm – să-i învăţăm pe copiii noştri – mai ales acum, în criza asta mondială – că o maşină nu este un simbol al succesului, iar mersul pe jos nu este egal cu sărăcia.” (Robert de Niro)
Ştiinţă. De citit, mai ales de către cei care în vremea pandemiei s-au închinat numai la idolul „ştiinţă” şi au ascultat doar de „preoţii” acesteia – experţii trufaşi şi mărginiţi. (V. Astărăstoaie): „Ştiinţa este credinţa în ignoranţa experţilor”. > „În ştiinţă, nu avem niciodată dreptate, putem fi siguri doar că greşim.” > „Ştiinţa este o lungă istorie a învăţării cum să nu ne păcălim pe noi înşine”. > „Cred că trăim într-o epocă neştiinţifică în care aproape toate bătăliile de comunicare – cuvintele de la televiziune, din cărţi şi aşa mai departe – sunt profund neştiinţifice. Ca rezultat, există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele ştiinţei.” (Richard Feynman, 1918-1988, Premiul Nobel pentru Fizică.)
Tabac. Cultura tutunului începe în Ţările Române pe la mijlocului secolului XVII, prin turci, şi se va extinde rapid, aducând venituri însemnate vistieriei. Tabacul îi înrobeşte iute şi pe unii domnitori. Alexandru Moruzi, domnul Moldovei, devenise atât de dependent, încât chiar şi când a fost mazilit şi dus la Stambul „trecu Bosforul de-a curmezişul, luând în caiac cu dânsul numai pe banul Caradja şi pe tutun-başa, într-atâta el se putu despărţi de nevastă şi copii, dar nu şi de omul care-i umplea mereu ciubucul cu tutun”. Clerul încearcă, inclusiv prin afurisenii, să stârpească „molia tutunului”. Un text de pe la 1785 avertizează pe duhănitori că „vor ajunge de-a dreptul la Sarsailă-stegarul, iar gura lor va pute ca a pupedzi şi dinţii lor vor ave smoală şi rugină ca râmătoru ce râmă şi se tăvăleşte în noroiu…”.
Trop tard. Maria Luisa se prezintă la fotograf. – Am venit după fotografiile de la nuntă. – Poftiţi, acestea sunt, i le dă fotograful. – Ia uite…, ce aer de tâmpit are soţul meu! – La asta trebuia să vă gândiţi înainte, doamnă… Vă costă 10 euro.
Timp. Ştiaţi că în cazinourile din Las Vegas e interzis să afişezi, pe perete, un ceas!? Scopul este de a-i face, pe jucătorii pătimaşi, să piardă, practic, noţiunea timpului. Dacă au pierdut, ei speră să câştige, să recupereze… Dacă au câştigat…, ei speră să câştige mult mai mult… Deci, ceasul devine inutil… Teribilă „şmecherie”… să nu ai un ceas în sala de jocuri! Timpul, ştiu, are alte dimensiuni pentru un „gambler” virusat…
Truc. „În Evul Mediu, într-un oraş francez, femeile puneau dimineaţa o uşoară otravă în micul dejun al soţilor, iar apoi, când se întorceau acasă, noaptea târziu, li se dădea antidotul, deci această otravă nu le dăuna. În cazul în care bărbaţii nu au venit acasă pentru că erau în altă parte şi astfel antidotul a întârziat, au avut dureri de cap, greaţă, dificultăţi de respiraţie, depresie, durere, vomă. Cu cât bărbatul era plecat de acasă, cu atât era mai bolnav, iar apoi, când s-a întors acasă, fără să ştie, soţia i-a dat antidotul şi i-a fost mai bine în câteva minute. Cu acest truc oribil, bărbaţii au fost păcăliţi, pentru că îşi imaginau că plecarea de acasă le va provoca durere şi depresie, aşa că s-au ataşat de casele şi soţiile lor.” Postare primita de la un fan. A se trata ca atare. E doar funny! (Belesprit.ro)
Ţepeni. Cei mai longevivi „ţepeni” bărbaţi se găsesc, totuşi – dar ce folos? asta nu nu mai ajută nimănui – la… morgă.
Uragan. Conform DEX – pe bune! – nu există o diferenţă de esenţă între cele trei denumiri ale distrugătoarelor fenomene meteo numite fie uragan, fie taifun, fie ciclon! Practic, ele sunt sinonime. P.S. Aveţi grijă, băieţi! Dacă vă supăraţi, enervaţi consoarta, partenera…, veţi avea parte şi de uragan, şi de taifun, şi de ciclon – toate odată!
Viciu. „Orice viciu are totdeauna scuza sa.” (Syrus)
Comentarii