O mamă şi copilul ei au ajuns, sâmbătă dimineaţa, la spital după un accident rutier produs în Rădăuţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, sâmbătă s-a produs o coliziune între două autoturisme în municipiul Rădăuţi. În urma accidentului, una dintre maşini a fost proiectată pe trotuar, lovind o mamă care mergea cu copilul ei aflat în căruţ. Mama şi copilul au ajuns la UPU Suceava. Femeia e însărcinată.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că mama şi copilul victime ale evenimentului rutier din Rădăuţi au ajuns în UPU Suceava unde erau în curs de investigaţii. El a spus că, în urma accidentului din Rădăuţi, în UPU Suceava au ajuns o tânără de 21 de ani, însărcinată în 35 de săptămâni, policontuzionată, şi un copil în vârstă de un an, cu traumatism cranio-cerebral.
Cei doi pacienţi erau conştienţi, stabili hemodinamic şi în curs de investigaţii, a precizat dr. Teodorovici. (N.B.)

























Comentarii