Nouă tentativă de păcălire prin metoda „Accidentul”

După o perioadă de relativă „acalmie” în domeniul infracţiunilor comise prin metoda „Accidentul”, o schemă foarte cunoscută de înşelătorie, Poliţia Municipiului Suceava a fost alertată de o nouă tentativă de păcălire. Deşi acest tip de înşelătorie a fost intens mediatizat şi au fost desfăşurate ample campanii de informare, aflăm că infractorii continuă să încerce să profite de starea de şoc şi teama victimelor.

La data de 22 septembrie a.c., la ora 23:36, Poliţia Municipiului Suceava a primit un apel prin serviciul unic de urgenţă 112 de la o femeie îngrijorată cu privire la o tentativă de înşelăciune la adresa mamei sale în vârstă de 82 de ani. Potrivit informaţiilor furnizate, persoane necunoscute au încercat să o păcălească pe bătrâna din municipiul Suceava, folosind metoda „Accidentul”.

Conform relatărilor, mama femeii în vârstă de 82 de ani a primit un apel telefonic în jurul orei 20:10 de la un bărbat care pretindea că fiica sa a fost implicată într-un grav accident.

În încercarea de a verifica situaţia, femeia în vârstă a solicitat apelantului să vorbească cu soţul şi a declarat că se îndreaptă către spital. Apelul a fost întrerupt brusc şi nu a mai fost reluat.

Poliţia Suceava a demarat cercetări sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea „înşelăciune”.

Potrivit poliţiştilor, metoda „Accidentul” implică un necunoscut care, de obicei, se prezintă drept avocat, medic, poliţist sau cunoştinţă a victimei şi contactează telefonic rudele unei persoane, afirmând că aceasta a fost implicată într-un accident grav sau a comis o ilegalitate, cerând sume de bani pentru eliberarea presupusei rude din arest sau pentru evitarea închisorii. De obicei, victimele sunt persoane în vârstă, care sunt contactate la ore târzii, pentru a profita de starea lor de derută şi teamă.

În aceste situaţii, Poliţia Suceava recomandă cetăţenilor să verifice întotdeauna informaţiile primite şi să contacteze direct rudele implicate sau persoane apropiate pentru a confirma veridicitatea informaţiei. Dacă se constată că apelul telefonic este o înşelătorie, poliţia trebuie notificată imediat la numărul unic de urgenţe 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

De asemenea, poliţiştii atrag atenţia că în cazul unui accident real, nu există necesitatea plăţii unor sume de bani către persoane necunoscute, ci daunele materiale pot fi soluţionate prin intermediul asigurării auto obligatorii sau prin autosesizarea poliţiei.

Într-o perioadă în care astfel de înşelătorii reprezintă o ameninţare constantă, cetăţenii sunt încurajaţi să fie vigilenţi şi să nu cedeze presiunii emoţionale create de infractori. Responsabilitatea şi luciditatea în astfel de situaţii pot preveni prejudicii financiare şi proteja comunitatea împotriva infractorilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI