„O deschidere de stagiune teatrală într-un mod mai personal” s-a dorit să fie vernisajul de vineri, 15 septembrie, al expoziţiei „Misterul formelor”, aflată în spaţiul expoziţional al teatrului, a spus, în deschiderea manifestării, managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec”, Angela Zarojanu, despre manifestarea căreia i-a fost gazdă.
„Culoare, talent, pasiune şi drag de public, aceasta este emblema sub care deschidem stagiunea noastră, un nou început, pornit cu multă energie şi mult entuziasm de actorii noştri, de întreg colectivul Teatrului «Matei Vişniec», în dorinţa de a vă oferi spectacole de calitate, care să ne facă mai buni şi mai generoşi” a spus managerul teatrului despre stagiunea 2023 – 2024, care a debutat cu spectacolul „Rinocerii” de Eugene Ionesco, în regia lui Alain Timár, spectacol care s-a clasat în Top 10 din aproximativ 1.500 de spectacole OFF la Avignon în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru în 2023.
Expoziţia a fost prezentată de artistul plastic Lucia Puşcaşu, preşedinta Asociaţiei „Artă şi Umanitate”, cea care este şi curatorul acesteia, formată fiind din „lucrări cu compoziţii imaginative, pentru ca să putem lega aceste lucrări şi aceste compoziţii de tema pe care ne-am ales-o”. Pe simezele teatrului sucevean se află creaţiile a şapte plasticieni, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, din mai multe zone artistice: Florin Preda Dochinoiu, Filiala UAPR Drobeta-Turnu Severin, Ofelia Huţul, Bianca Maria Marian şi Nina Gavril Nourescu din Filiala UAPR Iaşi, Lucia Puşcaşu şi Sebastian Raţiu din Filiala UAPR Suceava şi Amy Ana Maria Vasilescu din Filiala UAPR Bucureşti.
Între artiştii participanţi se află trei laureate ale Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” ale Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani: Lucia Puşcaşu şi Ofelia Huţul – „Teiul de Aur” şi Amy Ana Maria Vasilescu – „Teiul de Argint.
„Teatrul Municipal «Matei Vişniec» este singura instituţie de stat care creează artă modernă contemporană, faptul că această instituţie a dat girul unei expoziţii sub emblema Uniunii Artiştilor Plastici din România este onorant şi sperăm ca această întâmplare să se repete” a spus Sebastian Raţiu, care a salutat prezenţa în public a binecunoscutului regizor Radu Afrim şi a scenografului Cosmin Florea, prezenţi la Suceava pentru a participa la deschiderea stagiunii teatrale sucevene.
Cu regretul că nu a putut fi prezent la început de stagiune, dramaturgul Matei Vişniec a transmis un mesaj colectivului teatrului din Suceava, din care redăm un scurt fragment: „Rămân cu tot sufletul, în fiecare secundă, alături de oamenii pasionaţi ai Bucovinei, şi în primul rând de actorii scenei sucevene ajunşi în acest moment în faza lor de efervescentă maturitate artistică şi de recunoaştere naţională şi chiar internaţională”.
Luca Morar, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu” Suceava, clasa prof. Cristina Ungureanu, un tânăr artist care nu este prima dată în faţa publicului teatrului sucevean, a avut trei intervenţii pe parcursul manifestării, răsplătite cu binemeritate aplauze.
Comentarii