Episodul II
Concurenţa era însă puternică. Cert este că în Cernăuţi puteai cumpăra aproape orice, de la clistire şi trocare la zefire englezeşti şi revolvere, de la pălăriuţe sofisticate şi lapte nesmântânit la cele mai fine băuturi tari ori soiuri de bere pe alese, de la sterlete, adică cegă, la preparatele lui Kwizda. La marginea imperiului, viaţa gâlgâia. În Piaţa Principală, la nr. 10, Prăvălia de coloniale, vinuri şi mezeluri a lui Ştefan Gaina (anterior fusese a lui „Anton Tabacar şi Gaina”), înfiinţată în 1812, recomandă „depoul său de vinuri austriece, ungare, româneşti, franceze, spaniole şi germane”. Sunt „specialităţi de vin foarte vechi de Tokay. Esenţe de vin şi de Champagne original francez de Pom-mery şi Greno, Mumm şi Comp., Hadsiek şi Comp., Roederer, Moët şi Chandon, Veuve Cliquot etc.”. E vorba, în fond, de „singurul depou de cognac veritabil francez de la Josef Hennesy Co., J. F. Martell şi Co., A. G. Menkow, Barnett şi fiii, rum şi arac original vechiu de Jamaica. Liquere şi Rosoglie din Amsterdam şi indigene. Bere veritabilă engleză Imperial-Porter, de Saybusch, Pilsen, Okocim şi bere de export din berăria Steiner în Cernăuţi, toate în şipuri originale. Depou capital de toate apele minerale cele mai proaspete”. Aşadar, pentru gusturi fine şi pentru buzunare pline, oferta e bogată şi adecvată sezoanelor. „Pentru primăvară”, prăvălia lui Ştefan Gaina vinde şi „tot soiul de seminţe pentru economie, seminţe de iarbă, legume, flori”, dar şi „tot soiul de făină, păstoase, victualii, zilnic unt proaspăt de la munte, brânză şi copturi de tot feliul. Unicul depou al fabricei de argint China a lui Christofle”.
Mai spre marginea oraşului, pe Strada Templului, la nr. 6, Leon Weiss avea un „local de barbirit şi frizat” („Servit prompt”, ţinea să precizeze), iar Reiner Wolf oferea, „la preţuri moderate”, „vinuri veritabile moldoveneşti, ungureşti, austriace, italie-ne” şi „bucătărie românească”. Bucătărie românească era şi pe Str. Rusească 4, în restaurantul lui Josef Katz (era şi hală de vin), unde, tot la preţuri moderate, găseai „vinuri veritabile moldoveneşti şi austriace”.
De ce să funcţioneze, cum am văzut în episodul trecut, bucătărie românească pe str. Rusească? În Piaţa Principală, la nr. 3, în clădirea Palatului Naţional, funcţiona Prăvălia românească, „societate cooperativă de consum a românilor din Bucovina”. „Cumpăraţi, sunt îndemnaţi cititorii «Apărării Naţionale», numai în Prăvălia românească! Aici se capătă tot feliul de mărfuri cu preţuri mult mai moderate, fiind mărfurile direct (şi nu din mâna a doua) comandate. Venitul se împarte la finea anului iarăşi între părtaşi. În Prăvălia românească se capătă ori ce feliu de băcănii precum victualii, delicatese, vinuri moldoveneşti, ungureşti, austriace şi italiene, ceaiu de «Caravană», ceaiu de «Popoff», rum veritabil de Iamaica şi Cuba, bere de Pils, Ococim şi din Cernăuţ. Depou legal de zaharicale şi turtă dulce, copturi pentru ceaiu şi cafea din renumitele fabrici Cabos şi Fürth etc. etc., jambon din Praga, tot feliul de cârnăţuri, slănină papricată şi de fert, unt, untură, Cunerol, Gloriol, brânză de oi din districtul Câmpulungului, brânză ungurească şi din Emental etc.”. Dar Prăvălia românească vindea şi „cel mai bun bumbăcel pentru ţăsut de capătă în pacheturi”, care „poartă marca «Crucea roşă» ori «Steaua roşă» şi e fabricat din cel mai de frunte material adus de-a dreptul din America. Acest bumbăcel se ţese foarte bine, el nu se rupe aşa de lesne ca alte feliuri de bumbăcele (pe jumătate putrede) şi dă o ţesătură tare, frumoasă, durabilă şi de tot netedă”. În fine, Prăvălia românească primeşte „zilnic părtaşi. Părtăşia e de 10 coroane şi taxa de înscriere 2 cor.”. (Va urma)
MIRCEA A. DIACONU
Universitatea „Ştefan cel Mare”
Comentarii