Locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Gheorghiţă Vlad, s-a aflat ieri în localitatea tulceană Plauru pentru a vedea modul în care au fost amplasate adăposturile de protecţie a populaţiei, dar şi pentru a clarifica unele aspecte în cazul căderii unor drone ruseşti pe teritoriul românesc.
Acesta a subliniat că Armata are suficientă experienţă şi echipamentele necesare pentru îndeplinirea misiunilor. „În general sunt bune (concluziile preliminare ale misiunii desfăşurate la Plauru – n.r.), condiţiile sunt grele, aşa cum le-aţi văzut şi dumneavoastră în localitatea Ceatalchioi, Plauru şi de fapt în toată zona aceasta de la Galaţi până la Sulina, de-a lungul Braţului Chilia, dar încercăm să trecem peste ele. Noi, Armata, avem suficientă experienţă, avem echipamentele necesare astfel încât să ne instalăm dispozitivele şi să ne îndeplinim misiunile constituţionale”, a spus el.
În ceea ce priveşte cele două adăposturi ridicate pentru populaţie în zonă, el a explicat că sunt amenajate ca în teatrele de operaţii pentru protecţia antiaeriană a militarilor. „În primul rând, vreau să fac o precizare – nu este un adăpost de protecţie civilă aşa cum este definit în lege, în Hotărârea 481, este un loc de protecţie a populaţiei, este amenajat în aceleaşi condiţii pe care le-am avut în teatrele de operaţii în Afganistan pentru protecţia antiaeriană a soldaţilor noştri, a militarilor care au participat la misiuni. Este un loc special, construit în special pentru criză, într-un timp foarte scurt, astfel încât să răspundem cerinţelor de protecţie imediată”, a precizat locţiitorul şefului Statului Major al Apărării.
El a arătat că urmează să fie dislocate capabilităţi suplimentare în teritoriu, astfel încât „supravegherea, observarea electronică şi cea vizuală de pe teren să fie 100%”. „În primul rând, ceea ce face Armata pentru întreaga ţară, nu numai pentru populaţia din această zonă. Ne-am propus şi avem planuri pentru dislocarea de capabilităţi suplimentare astfel încât supravegherea, observarea electronică şi cea vizuală de pe teren să fie 100%, să ne asigurăm că tot ceea ce zboară, intră sau iese în acest spaţiu aerian, terestru, naval să fie asigurat şi să fie sub control. Nu există nicio ţară din lume care să asigure o protecţie 100% a graniţelor, nici din punct de vedere electronic, dar nici prin mijloace fizice, dar ne concentrăm pe direcţiile principale de vulnerabilitate şi ne dorim şi încercăm să eliminăm toate eventualele pericole care se abat asupra României. Suntem într-o zonă de conflict, riscuri există, vor exista în continuare evenimente, cel mai probabil se vor mai produce, dar încercăm să le reducem substanţial şi cel mai important să nu existe efecte asupra populaţiei locale”, a mai spus locţiitorul şefului Statului Major al Apărării.
Comentarii