Sub auspiciile Consiliului Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava şi Societatea Scriitorilor Bucovineni ne invită pe 20 septembrie 2023, de la ora 11,00, în Sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei, la Salonul Literaturii Române din Bucovina. Actuala ediţie, a XVIII-a, este consacrată împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB) şi o are invitată specială pe prof. univ. dr. Simona Modreanu, directoare a Editurii Junimea din Iaşi. Programul Salonului anunţă în deschidere alocuţiunea poetului Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele SSB, semnalul editorial al Junimii şi întâlnirea cu oaspeţii din nordul Bucovinei – scriitoarea Maria Toacă şi compozitoarea şi interpreta Carolina Jitaru -, desfăşurată sub egida „Coordonate cernăuţene”. În continuare, lansarea cărţii „Ţara de Sus, de mai sus” de Doina Cernica, Editura Akakia, Bucureşti, 2023, prezentată de Alis Niculică, iar în final, lansarea numărului 4-5-6/2023 al revistei „Bucovina literară”, prezentat de Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor-şef. Însoţind invitaţia cu o imagine de la precedenta ediţie, vă aşteptăm, suntem aşteptaţi cu drag!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii