Peste 8.000 de elevi din Fălticeni au revenit în bănci

La Fălticeni, peste 8.000 de şcolari şi preşcolari, îndrumaţi de peste 400 de cadre didactice, au luat parte luni, 11 septembrie, la ceremonia din curtea şcolii alături de părinţi, autorităţi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava (inspectorii de specialitate prof. Olguţa Popa şi prof. Laura Pintilie), membri ai consiliilor de administraţie, reprezentanţi ai poliţiştilor sau jandarmilor.

Prima zi din anul şcolar 2023-2024 a început la şcolile din urbea de pe Şomuz cu o scurtă rugăciune pentru elevi rostită de preoţi parohi sau preoţi profesori şi stropirea celor prezenţi cu apă sfinţită. Preoţii s-au rugat pentru luminarea minţii copiilor, pentru ca aceştia să obţină rezultate bune la învăţătură, să „păşească pe fiecare treaptă a înţelepciunii şi la final de an să adune tot ce au agonisit”. Ei le-au spus elevilor să aibă multă putere de muncă, să fie ascultători, „să-şi deschidă sufletul, astfel încât dascălii lor să poată sădi sămânţa înţelepciunii care va da roade bogate peste ani”.

Au urmat discursurile directorilor, autorităţilor şi mesajele poliţiştilor, siguranţa în unităţile de învăţământ constituind, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate pentru Poliţia Română.

Cei mai emoţionaţi au fost copilaşii din clasele pregătitoare care au venit împreună cu părinţii şi bunicii pentru a face cunoştinţă cu doamna învăţătoare şi colegii şi pentru a face primii paşi în această nouă etapă a vieţii lor. Ei au fost întâmpinaţi de colegii mai mari cu poduri de flori şi cu aplauze, aventura cunoaşterii începând cu numeroase surprize pregătite în sălile de clasă de doamnele învăţătoare.

Cu entuziasm şi cu buchete de flori pentru profesorii preferaţi, câţiva din liceenii din urbea de pe Şomuz au venit în prima zi de şcoală îmbrăcaţi elegant sau extravagant, cu maşini noi, primite în mare parte la împlinirea vârstei de 18 ani sau cu Loganul părinţilor. Pentru cei din mediul rural, microbuzele şi autobuzele s-au dovedit neîncăpătoare în prima zi, dar situaţia a revenit la normal începând de marţi, pentru că elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi Colegiul „Vasile Lovinescu” învaţă în schimburi. În prima zi de scoală, printre elevii de clasa a IX-a s-au strecurat şi o parte din absolvenţi, veniţi să îşi îmbrăţişeze pentru ultima dată diriginţii. După festivităţi şi împărţirea manualelor, terasele şi barurile din zona centrală s-au dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea de tineri dornici să „socializeze”.

Tot în prima zi de şcoală, elevii au primit manualele şi orarul provizoriu pentru primul modul din anul şcolar 2023 – 2024.

Investiţii în toate instituţiile de învăţământ

La deschiderea anului şcolar primarul Gheorghe Cătălin Coman a făcut un tur pe la cele şapte grădiniţe cu program normal şi prelungit, o grădiniţă specială, patru şcoli gimnaziale şi trei licee pentru a-i saluta pe elevi, preşcolari şi pe cadrele didactice.

Primarul Gheorghe Cătălin Coman i-a asigurat pe elevi şi pe profesori de tot sprijinul administraţiei locale pentru asigurarea celor mai bune condiţii de pregătire şi finalizare cu succes a proiectelor în care sunt implicate unităţile de învăţământ. Cătălin Coman le-a mulţumit colegilor directori şi profesori cu care a colaborat foarte bine în această vară pentru a pregăti unităţile de învăţământ pentru noul an şcolar, anul acesta fiind alocată din bugetul local suma de 3 milioane de lei pentru lucrări de investiţii la unităţile şcolare din municipiu.

„Este o zi importantă pentru copii, pentru părinţi, pentru bunici. Astăzi începe şcoala!

Vacanţa poate a fost mare, poate a fost mică, dar a trecut, iar astăzi suntem din nou la şcoală. Un nou an şcolar pe care vi-l doresc plin de realizări, să îl parcurgeţi în linişte. Primăria şi Consiliul Local Fălticeni se obligă să asigure cele mai bune condiţii în toate unităţile de învăţământ.

Suma totală a proiectelor de investiţii care se derulează în unităţile de învăţământ din Fălticeni totalizează aproape 6 milioane de lei (o nouă sală de sport la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, cea mai mare sală de sport arondată unei unităţi de învăţământ şi care va fi finalizată la sfârşitul acestui an, cantină şcolară la Şcoala „Mihail Sadoveanu”, clădire realizată după acelaşi proiect ca al cantinei şcolare de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, finalizarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare a sălii de sport a Colegiului „Nicu Gane”, lucrări de reabilitare termică la mai multe unităţi de învăţământ, finalizarea, până la sfârşitul anului a noii grădiniţe) la care se adaugă recentul proiect de 2,7 milioane euro finanţat prin PNRR cu bani europeni, care vizează dotarea şcolilor cu mobilier şi echipamente digitale, materiale didactice şi echipamente digitale a tuturor instituţiilor de învăţământ.

„Dragi copii, aveţi toate condiţiile pentru a putea parcurge în linişte paşii necesari educaţiei voastre!

Colegilor profesori le urez multă răbdare, să aibă parte de activităţi frumoase. Îi asigur încă o dată de sprijinul administraţiei locale. Mult succes tuturor în noul an şcolar!” a fost mesajul primarului Gheorghe Cătălin Coman la început de an şcolar.

Profesorul Gheorghe Cătălin Coman a scos în evidenţă şi relaţia foarte bună între autoritatea publică locală şi conducerile unităţilor de învăţământ din Fălticeni, în perioada vacanţei de vară fiind finalizate o parte dintre investiţii, astfel încât disconfortul pentru elevi şi profesori să fie minim.

„În fiecare zi din vacanţa de vară am avut consultări, discuţii pe şantiere, astfel încât să identificăm cele mai rapide şi bune soluţii pentru ca şcoala să înceapă în cele mai bune condiţii şi investiţiile pe care le avem în derulare să se desfăşoare fără a afecta procesul de învăţământ. Avem investiţii multiple în corpuri de clădiri, săli de sport, ateliere şcolare, internate şcolare, cantine şcolare, etc.” a spus primarul Cătălin Coman.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI