Top-modelul canadian Linda Evangelista a anunţat că a suportat o mastectomie dublă după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar în anul 2018, informează BBC.
Linda Evangelista, în vârstă de 58 de ani, care a făcut parte din celebrul grup de supermodele din anii 1990, a dezvăluit pentru The Wall Street că medicii i-au descoperit un alt nodul mamar în 2022. Ea a spus că prognosticul ei medical era „bun, dar nu extraordinar” şi a adăugat că a ajuns în situaţia de a fi „cu un picior în mormânt”. Pentru cea de-a doua tumoare, a trebuit să facă şedinţe de chimioterapie şi de radioterapie.
Anul trecut, vedeta canadiană a apărut pe coperta revistei Vogue pentru prima dată după ce a anunţase public că a fost „desfigurată” în urma unei proceduri cosmetice nereuşite.
Linda Evangelista a acordat un interviu înainte de lansarea noului serial documentar produs de Apple TV+ „The Super Models”, care conţine interviuri cu Linda Evangelista şi alte top-modele celebre din anii 1990, precum Naomi Campbell, Cindy Crawford şi Christy Turlington. „Prognosticul nu era bun şi din cauza altor factori de sănătate, fără nicio ezitare, pentru că am vrut să las totul în spate şi să nu fiu nevoită să mai trec prin asta, am optat pentru o mastectomie dublă. Gândirea îmi era bună şi orientată spre viaţă. Cancerul mamar nu urma să mă ucidă”, a declarat ea. Ea a dezvăluit că a ţinut totul „sub tăcere” în timp ce a urmat tratamentul medical şi că „doar o mână de oameni” erau la curent cu diagnosticul ei.
La începutul acestui an, un alt super-model din anii ’90, Tatjana Patitz, a murit la vârsta de 56 de ani din cauza unui cancer mamar metastazat.
Comentarii