Şedinţe în serie în cazul celor peste 250 de unităţi şcolare fără autorizaţii DSP şi ISU

> Prefectul a îndemnat primarii să apeleze la toate variantele legale pentru ca unităţile şcolare să fie autorizate

Prefectura Suceava a anunţat, vineri, că se purtaseră în ultimele ore mai multe discuţii legate de autorizarea clădirilor în care se desfăşoară activităţi didactice în învăţământul preuniversitar sucevean, după ce ISJ Suceava a prezentat, joi, stadiul pregătirii unităţilor şcolare din judeţ pentru anul şcolar 2023-2024.

Potrivit sursei citate, având în vedere intrarea în vigoare începând cu data de 7 septembrie a Planului Naţional Cadru de Acţiune pentru siguranţa şcolară aprobat la nivel naţional, precum şi materialul informativ prezentat de inspectorul şcolar în şedinţa Colegiului prefectural Suceava de joi cu privire la stadiul pregătirii unităţilor şcolare din judeţ pentru anul şcolar 2023-2024, prefectul a dispus o serie de măsuri în vederea deschiderii anului şcolar în cele mai bune condiţii în ceea ce priveşte siguranţa preşcolarilor şi elevilor, potrivit responsabilităţilor instituţiilor şi autorităţilor judeţene.

Astfel, la sediul ISU Suceava, în seara zilei de joi 7 septembrie, s-a desfăşurat o şedinţă tehnică în care au fost analizate existenţa autorizaţiei sanitare pentru fiecare unitate şcolară din judeţ şi a autorizaţiei/avizului ISU pentru clădirile în care se desfăşoară activităţi de învăţământ.

„Reprezentanţii DSP Suceava au trecut în revistă principalele motive din cauza cărora 251 unităţi şcolare din judeţ nu sunt avizate/autorizate din punct de vedere sanitar, în fruntea listei situându-se lipsa racordării la reţeaua centralizată apă/canal, dar au informat în acelaşi timp că există şi variante alternative prevăzute de legislaţie. Totodată, s-a subliniat că desfăşurarea în bune condiţii a procesului instructiv-educativ la nivelul judeţului presupune asigurarea condiţiilor igienico-sanitare pentru fiecare unitate de învăţământ, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1456/2020, argumentând dispunerea demersurilor imediate în vederea creşterii procentului de 66% de unităţi avizate/autorizate sanitar” se arată în comunicat.

Totodată, la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, a avut loc, vineri, o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane, pentru implementarea la nivel judeţean a Planului Naţional Cadru de Acţiune pentru siguranţa şcolară prin modificarea şi completarea planului existent în funcţie de prevederile legislative nou apărute.

Ulterior, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a fost organizată o videoconferinţă cu primarii, viceprimarii unităţilor administrativ teritoriale şi directorii unităţilor de învăţământ în scopul identificării unor soluţii legale pentru solicitarea şi obţinerea autorizaţiei DSP/ autorizaţiei ISU în cazul unităţilor şcolare identificate că funcţionează fără deţinerea acestor acte de autoritate, implicarea autorităţilor locale fiind absolut necesară deschiderii şi desfăşurării, în condiţii optime a noului an şcolar, precum şi asigurării stării de sănătate şi siguranţei preşcolarilor şi a elevilor din comunităţile judeţului.

Prefectul Alexandru Moldovan a declarat că asigură opinia publică suceveană că autorităţile se implică pentru a asigura un climat de siguranţă şi securitate în instituţiile de învăţământ.

„Suntem în pragul deschiderii unui nou an şcolar şi, în acest context, doresc să asigur opinia publică că autorităţile cu responsabilităţi directe sunt implicate în asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate în instituţiile de învăţământ.

Am purtat o discuţie deschisă cu directorii unităţilor şcolare şi primarii localităţilor unde momentan nu au fost eliberate autorizaţii sanitare şi avize/autorizaţii de securitate la incendiu pentru şcoli, dorind să înţelegem dificultăţile cu care aceştia se confruntă, aceste aspecte constituind obiectul a numeroase adrese, circulare şi discuţii anterioare. Am constatat interes din partea autorităţilor locale, în perioada următoare primarii şi directorii şcolilor urmând să opteze funcţie de particularităţile localităţii, ale unităţii şcolare şi a fondurilor disponibile în bugetul local pentru una din variantele prezentate de către reprezentantul DSP, astfel încât unităţile de învăţământ să îşi deschidă porţile oferind cele mai bune condiţii în ceea ce priveşte siguranţa preşcolarilor şi elevilor, asigurarea stării de sănătate fiind un factor important.

Sprijinim fără rezerve, în limitele cadrului legal existent, orice iniţiativă menită să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare ale şcolilor, dar în acelaşi timp vom monitoriza cu atenţie modul în care cei cu responsabilităţi (mă refer în special la primari şi directori de şcoli) cunosc legea şi acţionează în sensul respectării ei” a declarat prefectul. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI