Antichrist. „Antichristul s-a născut deja. Aşa mi s-a spus, tot repetat… de către marii noştri episcopi. Dar… nu cumva… chiar ei sânt Antichristul!?” (Rabelais)
B (de la – scuze! – „băga-mi-aş piciorul”). Generalul mexican Antonio Lopez de Santa Anna a ordonat funeralii de stat pentru piciorul său, ce tocmai fusese amputat! Apăi… chiar… băga-mi-aş!
Confesiuni. Două văduve, prietene, se confesează după decesul soţilor… – Tu cum l-ai cunoscut pe al tău? – Eram farmacistă iar el mereu îmi cerea să-i vând prezervative mărimea XXXL. – Şi? – Ei bine, abia după căsătorie am realizat că bietul era bâlbâit!
Confuzie. O doamnă: Abia după vreo trei zile l-am convins pe soţul meu – obsedat total, cum e, de COVID – că (măcar) în dormitor ar putea să-şi dea şi el jos masca. Din această confuzie, să fiu iertată, m-am „întâlnit” de vreo două ori cu vecinul.
Creaţie. Dumnezeu a creat întâi bărbatul, apoi femeia. La urmă, când a văzut ce-a ieşit, a creat alcoolul!
Creier. Radio Erevan a anunţat o nouă descoperire a oamenilor de ştiinţă: Creierul feminin este de două ori mai frumos decât cel bărbătesc.
Dali (Salvador). Am găsit, în una din cărţile bucovineanului Vasile Andru – născut în Muşeniţa – dar îmbogăţit spiritual prin contact şi comunicare reciprocă (e un pleonasm, scuze) adevărata comunicare nu poate fi decât reciprocă… ca şi în iubire! – am găsit acest text, de tinereţe, al lui Salvador Dali. Frica de sărăcie… dorinţa de a epata… a forţa publicul… să te accepte! Cu tot soiul de giumbuşlucuri. Pe când, ţăranul nostru gorjean… Brâncuşi… nu s-a ocupat sa-şi facă imagine, reclamă… El făcea o mămăliga acolo şi îşi chema vecinii de cvartal… Însuşi marele „şmecher” Dali, a recunoscut, într-un interviu: „Eu nu mă pot bate/compara cu Brâncuşi! Că el niciodată n-ar fi acceptat să deseneze o reclamă la hot-dog, de pildă! Eu am facut-o, ca să cîştig bani şi notorietate! La început era… de foame… apoi, că, na, eram deja un nume… Asta îmi aducea bani! Fiind un copil sărac…, am vrut să fiu asigurat cu banii… Şi citez – tot din Vasile Andru – mărturia lui Dali: „Eram adolescent atunci când, aflând că Cervantes a murit în mizerie… ba chiar că şi Cristofor Columb a sfârşit… tot în mizerie… înţelepciunea mea de ţăran… catalan, m-a îndemnat să devin şi eu, pe cât pot…, niţeluş miliardar”. Ce faină sintagmă: niţeluş miliardar… Dali… inconfundabilul… cel care umbla prin metroul new-yorkez cu un furnicar ţinut în lesă… numai ca să şocheze! Cel pe care îl rugaseră patronii marelui trust german chimic – contra unui milion de mărci – sa le dea sugestii pentru sala lor de consiliu… Nebunul de Dali… a spart cu bastonul lui… cristalul gros… ce acoperea masa aia mare… Apoi a semnat sticla spartă de măciulia bastonului său, zicând: totul era prea german, rigid, perfect aici, la voi… Perfecţiunea înseamnă şi imperfecţiune… Daţi-mi banii! Mişto! S-a scos şi atunci…
Femeia. „Femeia este sfîntă / Ne dă zile (vorbeşte-o cugetare adâncă!) / Dar cu-nţelesuri mai subtile! / Ne dă… dar… ni le şi mănâncă!” (de la Gh. Mihalciuc)
Fumatul (ucide!?). Dilemă: fumatul ucide ori salvează? Ori… şi una şi alta, după împrejurări. Cetiţi şi vă lămuriţi, fiecare. (Este, de fapt, transcrierea în vorbe a unui clip umoristic.) Soţul, muncitor în construcţii, vine acasă bucuros că a scăpat: toţi colegii din echipa lui au murit, în urma căderii platformei pe care lucrau, de la etajul 10 al unui bloc. Soţia, fericită, îl îmbrăţişează cu toată dragostea. După acest moment, ea îl întreabă, curioasă (ori suspicioasă?): – Dar tu, iubi, tu cum de ai scăpat? Unde erai!? Nu cumva la vreo mândruţă…? – Apăi eu eram la fumat, eu fiind unicul fumător. (Pe urmă, bărbatul – naiv şi sincer ca orice bărbat, adaugă – deşi ar fi putut rămâne – dacă tăcea – un soi de erou, ca Bruce Willis, cel „hard to kill”, care ne-a salvat de atâtea ori Planeta… cinematografic vorbind): – Ştii iubi, patronul nostru va da familiilor celor trei colegi morţi în accident… câte 200.000 de euro. – Cât?!!! Întreabă nevasta. – Cum ţi-am zis, iubi: 200.000 euro… pentru fiecare mort. – Apăi… zice nevasta… lovindu-l în cap cu sucitorul (ori „culişerul”, în Bucovina)… Ţi-am zis de atâtea orisă te laşi, dracului, de fumat! Dăunează grav sănătăţii! (P.S. – Dacă nu vă place…, lăsaţi-vă ori apucaţi-vă de fumat!)
Iertare. Este mai uşor să ierţi atunci când te confrunţi cu stres cronic, au stabilit oamenii de ştiinţă ruşi. În cadrul unui studiu recent, cercetătorii au analizat capacitatea de a ierta, ca o calitate morală – capabilă să îmbunătăţească viaţa şi sănătatea mintală – şi nivelurile de stres. Eşantionul de subiecţi a însumat 140 de tineri, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani. Studiul a arătat că persoanele cu stres cronic erau capabile să ierte cel mai uşor. Urmau subiecţii relativ înstăriţi, cu rezultate medii, în timp ce cei din grupul cu „stres de rutină” erau cel mai puţini capabili de iertare, scrie Neuroscience. Cercetătorii explică faptul că este mai uşor să ierţi dacă te confrunţi cu stres cronic. În ciuda faptului că aceşti oameni se confruntă cu condiţii de viaţă foarte severe (depind fizic de alţi oameni; senzaţiile lor corporale normale s-au schimbat şi multe capacităţi s-au pierdut), este mai probabil să-şi descopere cele mai importante valori şi scopul real în viaţă. Aşadar, oare vom deveni mai buni, mai toleranţi după ce pandemia şi războiul din Ucraina vor deveni o amintire?
Ou. Iată – după „Monitorul de Hliboca” – un sfat util, nu numai în vremuri pandemice ori de război: există un truc simplu pentru a vedea dacă ouăle sunt bune de consum: 1. Puneţi oul crud într-un bol cu apă rece! Dacă oul coboară până la baza bolului şi rămâne acolo, înseamnă că este încă proaspăt şi numai bun de servit! Dacă el stă cu partea ascuţită în sus, înseamnă că are, deja, 2-3 săptămâni. Încă este bun, totuşi, pentru a fi consumat! Dacă însă oul pluteşte, este momentul să îl aruncaţi. Nu îl serviţi sub nicio formă! Ouăle vor rămâne proaspete până la 15 zile în frigider. 2. (Asta chiar n-o ştiusem!): Folosiţi o piuneză pentru a face o mică gaură în coaja oului la capătul plat al acestuia înainte de a-l pune la fiert. Oul nu se va sparge (şi, mai ales, util pentru cei grăbiţi, ca mine – n.a.) el va fi mai uşor de decojit…
Paranoic. „Un gânditor al secolului al XIX-lea, J. Acton, a scris: «Puterea are tendinţa să corupă; puterea absolută corupe în chip absolut». Rusia nu a cunoscut niciodată o democraţie funcţională. Anii Elţîn au fost anii unui haos generalizat şi Putin a fost la început bine perceput în Rusia, ca un aducător de ordine. Dar s-a agăţat de funcţia supremă, şi-a distrus rivalii politici şi de aici începe beţia puterii care nu-şi refuză niciun mijloc, oricât de barbar, şi nicio limită în dorinţa de a domina lumea. Putin, îndrumat de câţiva gânditori de casă, reciclează doctrinele absurde şi reacţionare ale imperialismului ţarist visând să domine mai întâi Europa, apoi lumea întreagă. Testul limitei megalomaniei putiniste este dacă, pe punctul de a pierde războiul, va recurge sau nu la armele nucleare.” (Ion Vianu, psihiatru şi scriitor)
Soacră. Doi prieteni. Primul: Eu, ieri, la pădure, am strâns trei coşuri cu ciuperci pentru mama soacră, care s-a mutat la noi de când cu pandemia asta blestemată. Al doilea: Şi dacă sunt otrăvitoare? Primul: Cum adică… dacă?!
Stranger. „În 1898, când a început ultima mare epidemie de variolă naţională, unii credeau că albii nu sunt expuşi la această boală. Era denumită «mâncărime de negrotei» sau, acolo unde era asociată cu imigranţii, «mâncărime italiană», «cucui mexican», «râia de Manila», «mâncărime ungurească» etc. La New York, ofiţerii de poliţie au fost trimişi să ajute la vaccinarea imigranţilor italieni şi irlandezi în locuinţele lor. Iar în Kentucky, oamenii din cartierele locuite de negri, cei care se opuneau au fost imunizaţi sub ameninţarea cu arma.” (Eula Biss, „Despre imunitate. O investigaţie culturală”)
Comentarii