De-a lungul anilor am fost în tribune la nenumărate meciuri de fotbal, handbal, rugbi şi volei, la Suceava şi pretutindeni. Există reguli scrise şi nescrise şi pentru suporteri.
Am fost, recent, în tribune la partida dintre CSU din Suceava şi CSM Bacău în Liga Zimbrilor. Atmosferă, adrenalină şi tensiune la derbiul moldovean. La un moment dat, din tribuna noastră de la intrare se ridică şi vociferează un băcăuan. L-am rugat frumos să meargă în spaţiul rezervat suporterilor oaspeţi sau să stea liniştit la locul său. Au intervenit nişte doamne, tot de la oaspeţi şi am renunţat pentru că şansele au devenit nule. Paradoxal a fost faptul că pe scaun, în faţa mea, stătea Florin Dospinescu, de la CSM Bacău, care a jucat şi la Suceava în perioadă Bibirig, şi care a stat calm şi nu a spus nici mâlc.
Peste tot în lume există spaţii rezervate pentru susţinătorii echipelor vizitatoare, pentru că aşa este normal. Când se trece peste acest fapt e ca şi cum, la mine acasă, cu uşa închisă la dormitor, tu vrei să stai acolo. Acasă la mine sunt regulile mele.
Trecem de aici, dacă tot am ajuns la acest moment, la faptul că la meciul din cadrul Cupei României la fotbal dintre Foresta Suceava şi FCSB sau Steaua, cineva a intrat în tribuna oficială a gazdelor cu un fular roşu-albastru cu însemnele vizitatorilor. Cred în fidelitate, în legătură cu sportul şi în trecerea prin momentele mai grele din cadrul echipei favorite, dar nu pot înţelege cum ai putea să-ţi sacrifici vecinii, copiii lor şi cei cu care te întâlneşti zilnic, pentru o echipă bucureşteană care nu dă doi bani pe tine.
Am ajuns şi la un moment petrecut la rugbi, la Suceava, la un joc de campionat. Pe terenul „Unirea” din Suceava a venit campioana CSM Baia Mare. Pentru gazde, onoare şi dorinţa de a nu lua multe. Nu a fost deloc aşa şi poate că era normal, căci maramureşenii şi-au valorificat potenţialul în pofida glumelor noastre modeste în care le spuneam să se calmeze că tabela noastră de scor, manuală, nu înregistrează trei cifre.
Din păcate, din nou, în tribune, tot în locul nepotrivit, erau „asociaţi” veniţi din Baia Mare care se ofuscau la orice decizie a arbitrilor în favoarea gazdelor, deşi scorul era undeva la 80-3… E bine să-ţi susţii favoriţii indiferent de adversar, dar să vii la „rudele” mai sărace să te dai mare e jenant. Poate că şi în meciurile cu Steaua şi Timişoara e tot aşa, nu mai menţionăm cupele europene.
Ce am vrut să spun este un lucru foarte simplu şi relativ clasic: tratează pe toată lumea la fel cum ai vrea să fii tratat şi tu.
Comentarii