Consultând o serie de lucrări cum ar fi “Enigma francmasonilor – istorie şi legături mistice” a lui Tim Wallace-Murphy, „The Knights Templar” a lui Helen Nicholson, “The History of the Knights Templar” a lui Charles Addison, am făcut cunoştinţă cu o serie de informaţii extraordinare referitoare la familiile Rex Deus şi la împăratul Carol cel Mare (Charlemagne).
Într-un articol anterior publicat în “Crai nou”, intitulat “Procesul templierilor”, aminteam de o legendă ezoterică (adică o legendă ascunsă ce poate fi înţeleasă numai de cei iniţiaţi) puţin cunoscută în Europa, în care se povesteşte istoria familiilor care se intitulează Rex Deus. Conform acestei legende, aceste familii susţin că sunt descendenţii succesorali ai 24 de mari preoţi ai Templului din Ierusalim sau ma’amadot.
Tim Wallace-Murphy ne informează că în rândul acestor familii există un grup mai elitist, numit Desposyni, care susţin că descind direct din Iisus.
Mai multe familii Rex Deus au trăit în Imperiul Carolingian, dar mai multe ramuri ale acestora au căutat să se refugieze în părţi ale Europei mult mai depărtate de graniţele imperiului extins a lui Carol cel Mare, pentru ca astfel să nu se afle la îndemâna tentaculelor din ce în ce mai lungi ale Sfintei Biserici Mame.
În Europa creştină, familiile includeau, printre alţii, Casa Regală Saxonă a Angliei, Casa Regală Capeţiană din Franţa, care pretindea că descinde din Maria Magdalena, familiile St. Clair de Roslin din Scoţia, Casa ducală de Burgundia, familia conţilor de Champagne şi Casa Regală de Flandra.
Cei care au studiat genealogiile acestor familii au constatat că ele au încheiat tot timpul alianţe maritale repetate unii cu alţii, pentru că aceste căsătorii erau aranjate în cadrul unui grup select şi aceleaşi nume apar în genealogia tuturor, la fiecare a treia sau a patra generaţie.
Explicaţia pentru aceste alianţe maritale incestuoase era aceea că grupul Rex Deus, asemenea cohenilor din Israelul biblic, din care pretindeau că descind, nu erau permise căsătoriile înafara grupului lor restrâns şi select.
Este documentat faptul că în timpul Primei cruciade cavalerii din 11 familii Rex Deus din Scoţia l-au însoţit pe Henri de St. Clair de Roslin la plecarea în Ţara Sfântă împreună cu Godeffroi de Bouillon. În 1096, toţi au fost prezenţi la cucerirea Ierusalimului. Acest grup, spre surprinderea noastră, include strămoşi ai Stuarzilor, ai familiilor Montgomery, Seaton, Douglase, Dalhousie, Ramsey, Lesly şi Lindsay.
Toate aceste familii erau unite prin căsătorie, împărtăşeau credinţe eretice, adică propovăduiau o erezie sau o credinţă religioasă care era condamnată de biserică, dar care, pentru a supravieţui, practicau în public creştinismul.
În timpul domniei lui Carol cel Mare (768-814), regatul francilor, prin cuceririle din nordul Italiei şi ocuparea teritoriului locuit de longobarzi a ţinuturilor locuite de saxoni de la răsărit de Rin şi după victoriile împotriva avarilor şi arabilor, devine un mare imperiu, care prin întinderea sa amintea de Imperiul Roman.
Papa Leon al III-lea, pe care Carol cel Mare îl sprijinise împotriva longobarzilor şi a nobilimii romane, l-a încoronat în anul 800 ca împărat roman. A fost recunoscut în această calitate şi de împăratul bizantin.
Ce este interesant la acest cap încoronat? Toată viaţa şi-a susţinut descendenţa din regii biblici ai Israelului şi, prin urmare, era membru al unui grup de familii Rex Deus. Cu toate că abia îşi putea scrie numele, a devenit primul împărat sfânt. S-a remarcat prin curajul militar şi viclenie comercială. A fost renumit pentru toleranţa faţă de evreii pe care i-a protejat în timpul domniei sale. Carol cel Mare a fost conştient de faptul că evreii erau cheia succesului comerţului internaţional, astfel încât el şi nobilii săi au încurajat migraţia evreilor în imperiu ca o chestiune ce ţinea de politica de stat.
A organizat imperiul în 600 de comitate, fapt ce a permis ca ordinele sale să devină mai eficiente cu ajutorul conţilor care erau adesea membri ai unui grup de familii Rex Deus.
Astfel, până la moartea lui Carol cel Mare în 814, o mare parte din Europa – în special Franţa, Septimania, Provence, nordul Italiei şi Saxonia – a fost administrată de nobilimea Rex Deus.
Nobilii respectivi erau pătrunşi de loialitate absolută faţă de Carol cel Mare, însă erau eretici, transmiteau în taină învăţăturile în grupul lor de familii – practicau în public creştinismul însă, în realitate, aşa cum am menţionat mai sus, propovăduiau o erezie care intra în contradicţie cu religia creştină.
După căderea Imperiului Roman de Apus, 476, familiile Rex Deus devin dificil de depistat până în vremea lui Carol cel Mare, care i-a numit pe mulţi dintre ei în funcţii puternice pe tot cuprinsul Europei, iar realizările lor individuale şi alianţele maritale complexe sunt dovedite de documente scrise.
Cu siguranţă aceste familii se menţin până în zilele noastre. Mulţi dintre reprezentanţii lor deţin poziţii-cheie în structurile politice, economice, sociale şi culturale ale acestei lumi pe cale de globalizare, fără a bate darabana sau a-şi atârna la piept un ecuson care să le ateste aparteneţa la acest grup.
Atunci când moştenitorul tronului regal al Marii Britanii, prinţul Charles, a făcut afirmaţia că familia sa se înrudeşte cu familia domnitorului Vlad Ţepeş am rămas nedumerit…
Să fi fost Vlad Ţepeş un reprezentant al familiilor Rex Deus? Cine ştie!? Oricum subiectul ar fi incitant de cercetat dacă am avea acces la arhivele secrete ale acestei lumi.
Am scris acest articol pentru a vă da seama că pentru noi, profanii, adevărul este o ţară foarte îndepărtată.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii