Bădeuţi a fost sat domnesc, a făcut parte din Ocolul Bădeuţi, ţinutul Sucevii, şi se afla sub ascultarea domnului.
Localitatea Bădeuţi a fost menţionată documentar la 15 martie 1490, fiind amintită într-un uric de la Ştefan cel Mare, care întărea, la 15 martie 1490, dania bunicului său, Alexandru cel Bun, şi anume: „Episcopiei noastre de la Rădăuţi (…) unde zac sfânt răposaţii înaintaşi şi străbuni ai noştri (…) 50 de biserici cu popii, din ţinutul Suceava 44, iar din ţinutul Cernăuţi 6 biserici (…) care, acele 50 de biserici cu popii, au fost date de bunicul nostru, Alexandru Voievod (…) a 31-a biserică, la Bădeuţi, cu popă (…)”. Nu avem informaţii referitoare la locul unde a fost amplasată „a 31-a biserică, de la Bădeuţi, cu popă”, însă credem că era în vatra satului, posibil pe locul, sau în zona, bisericii clădite de Ştefan cel Mare la 1487.
La Bădeuţi a fost o curte domnească, pentru că Ştefan cel Mare a stat în acest sat zece zile, în 1503, de unde au fost emise documente, unul din 8 septembrie 1503 (7011), „A scris Matei, la Bădeuţi, în anul 7011 <1503>, luna septembrie 8”, altul din 13 septembrie 1503: „A scris Ion al lui Popa diac, la Bădeuţi, în anul 7011 <1503> septembrie 13 şi altul din 18 septembrie 1503: „a scris Ion al lui Popa diac, la Bădeuţi, în anul 7011 <1503>, luna septembrie, 18 zile”.
La Bădeuţi s-au adunat, în septembrie 1538, marii boieri ai Moldovei, pentru a se sfătui cum să procedeze în situaţia dramatică în care era Moldova, Cetatea Sucevei şi oraşul Suceava fiind ocupate de armata otomană condusă de sultanul Soliman Magnificul. Cronicarul Grigore Ureche a consemnat acest eveniment: „Prădându şi stropşindu ţara Moldovei, împăratul Suleiman şi fiindu ţara bejenită spre munţi, strânsu-s-au vlădicii şi boiarii ţării, la sat la Bădeuţi, de s-au sfătuit cu toţii, ce vor face de acea nevoie ce le vine asupră. Mai apoi din toate ş-au ales sfat ca să trimită sol la împăratul, cu mare rugăminte şi plângere, să-i iarte. Şi aşa au ales dintru dânşii pe Trifan Ciolpan, de l-au trimis sol în Suceava, la împăratul, de să rugară de pace şi-ş cerură domnu. De care lucru văzându împăratul rugămintea lor, s-au milostivit şi i-au iertat şi au trimis la dânşii cu Ciolpan pre un ceauş mare cu credinţă, de i-au chiematu pre toţi la împăratul în Suceava. Care cu mare frică au mersu şi au căzut la picioarele împăratului, pre carii i-au iertat împăratul şi cu dragoste i-au primitu, ca pre nişte robi ai săi. Mai apoi le-au pus domnu pre Ştefan vodă feciorul lui Alixandru vodă (…)”.
Domnul Moldovei Ştefan Tomşa (1611-1615, 1621-1623) a dăruit satul Bădeuţi ctitoriei sale, Mănăstirea Solca, prin uricul din 13 martie 1615 (7123):
„Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul bine-cinstitorului Ştefan Tomşa voievod (…) domnia mea am început şi am făcut biserică şi mânăstire pe locul arătat nouă de Dumnezeu şi numit Solca, care s-a sfinţit în numele sfinţilor preaslăviţilor şi întâi şezători şi apostoli de frunte Petru şi Pavel (…) am înzestrat sfânta biserică şi mânăstire şi iarăşi am miluit ruga noastră cu satul Badeuţi din ţinutul Sucevii şi cu mori pe râul Suceava şi cu toate hotarele lui şi cu veniturile ce sunt pe ele”. Domnul dăruia Mănăstirii Solca „şi patru sate, anume Drăgăneştii şi Cârcineştii şi Vancicăuţii şi Pârlăşanii, cu toate hotarele lor şi cu toate veniturile, care sunt pe ele, care şi aceste sate au fost toate drepte şi domneşti şi se chemau din ocolul Badeuţi şi <nu erau> întru nimic de trebuinţă domnului”.
Date istorice şi arheologice referitoare la biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi
Nu întâmplător, pe prima pagină a monumentalei monografii „Bisericile lui Ştefan cel Mare”, redactată de arhitectul George Balş, publicată în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, anul XVIII, nr. 43-46, 1925 (1926), apare fotografia lăcaşului de cult distrus de armata austriacă prin dinamitare în timpul primului război mondial. Este greu de admis, nefiind nici o motivaţie, cu toate că războiul a produs mari pagube omenirii, ca un monument de cult, şi nu unul oarecare, să fie aruncat în aer. Prin urmare, a venit vremea ca această biserică ridicată de Ştefan cel Mare să fie reclădită pe locul ei.
Biserica cu hramul „Sfântul Procopie” a fost zidită de Ştefan cel Mare la 1487, odată cu Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi.
Pisania bisericii, care a fost în dreapta uşii de intrare, măsura 135 cm în lungime, 61 cm în înălţime, cu o frumoasă inscripţie dăltuită în piatră, scrisă în slavonă:
„În anul 6989 <1481>în luna iulie 8, în ziua Sfântului mare mucenic Procopie, Io Ştefan Voievod, prin mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod şi cu prea iubitul său fiu Alexandru a dat luptă la Râbnic cu tânărul Basarab Voievod Domnul Țării Româneşti, numit Țepeluş, şi l-a ajutat pe Ştefan şi a învins pe Basarab Voevod. Şi a fost aici un măcel foarte mare printre Basarabi. De aceea Ştefan Voievod a hotărât din buna sa voinţă şi buna prevedere şi a zidit acest hram în numele marelui mucenic Procopie, în anul 6995 <1487>. Şi s-a început în luna iunie 8 şi s-a săvârşit în acelaşi an, în luna noiembrie 13”.
Textul pisaniei este important atât în ceea ce priveşte atât motivul pentru care Ştefan cel Mare a ridicat biserica, cât şi pentru valoarea documentului istoric, în care este consemnată victoria moldovenilor din 8 iulie 1481, de la râul Râmnic (lângă Râmnicul Sărat), în luptele cu Basarab cel Tânăr / Țepeluş (1474-1475 1477-1481, 1481-1482), domnul Munteniei, eveniment consemnat şi cronici.
Astfel, cronicarul Grigore Ureche menţiona:
„Fu războiu în Ţara Muntenească, de s-au bătut Ţăpăluşi vodă cu la Râmnicu şi au biruitu Ştefan vodă cu mila lui Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a tuturor sfinţilor şi cu ajutorul sfântului şi marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură biruiţi muntenii şi mulţime de înşi fără număr au perit şi toate steagurile lor au luatu şi mulţi boiari au picat. Şi pre Ţepeluţi vodă încă l-au prinsu viu şi i-au tăiat capul (…) Zic să se fi arătat lui Ştefan vodă sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare şi întrarmatu un viteazu, fiindu întrajutoriu lui Ştefan vodă dându vâlhvă oştii lui (…) că dacă s-au întorsu Ştefan vodă cu toată oastea sa (…) au zidit biserică pre numele sfântului mucenicu Procopie, la Bădeuţi, unde trăieşte şi până astăzi”.
Biserica a fost clădită în şase luni, în acelaşi timp cu biserica de la Pătrăuţi, fapt ce subliniază atât puterea economică a domnului, cât şi recunoştinţa sa faţă de Dumnezeu şi Sfântul Procopie, pentru victoria obţinută la Râmnic. Nu avem informaţii că Ştefan cel Mare să fi înzestrat biserica cu proprietăţi, fiind de parohie.
Biserica de la Milişăuţi / Bădeuţi a fost distrusă de trupele austriece în 1916, în timpul Primului Război Mondial.
În prezent, se păstrează doar fundaţiile de piatră acoperite de pământ, moloz, vegetaţie (arbuşti, tufe, copaci), şi clopotniţa (construcţie din secolul al XVIII-lea), într-o stare avansată de degradare.
Arhitect dr. ION MAREŞ
Comentarii