Bucovina şi Ţinutul Herţa sunt părţi din inima şi trupul României

…şi nimeni, cât de mult ar dori, nu poate să schimbe istoria!

S-au împlinit 83 de ani de la cedarea, răpirea şi înstrăinarea de Ţara-mamă a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa. Or, Golgota neamului românesc a început de la 28 iunie 1940. La 26 iunie 1940, la Bucureşti este primit ultimatumul URSS – cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, ca urmare a ruşinosului Pact Ribbentrop – Molotov.

În acel tragic moment istoric, România era guvernată de Regele Carol al II-lea. Primind ultimatumul, Regele, rămas fără parlament, a convocat Consiliul de Coroană în componenţa a 27 de miniştri şi consilieri regali. Dintre aceştia, 19 acceptă cedarea teritoriului, iar şase membri ai guvernului au votat pentru rezistenţă pe Nistru: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.

Guvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în termen de patru zile. Acest termen nu a fost însă respectat. Administraţia şi Armata română cedează şi se retrag de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României, din nordul Bucovinei, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului. Astfel începea ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor româneşti, foste părţi ale Principatului Moldova Independent, numite Basarabia şi Bucovina, părţi ale României ca succesoare de drept a Principatului Moldova şi Principatului Munteniei (potrivit Historia.ro).

Retragerea trupelor române, depăşite de formaţiuni motorizate sovietice şi hărţuite de acestea, a fost îngreunată şi de etapele lungi, pe care erau forţate să le execute, precum şi din cauza intenţiei guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice. Înarmată până în dinţi, cu tancuri, în dimineaţa zilei de 29 iunie, armata sovietică a pătruns în Herţa, care nu figura în Pactul Hitler – Stalin din 23 august 1939. Crezând că este o greşeală, căpitanul Ioan Boroş, care comanda Bateria 1, instalată pe poziţie în sprijinul unui detaşament de infanterie, însoţit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir şi de câţiva soldaţi, a încercat să-i oprească, explicându-le ruşilor că au trecut limita de demarcaţie şi că trebuie să se întoarcă. Atunci sovieticii au tras cu mitralierele de pe tancuri, iar căpitanul Ioan Boroş, sublocotenentul Alexandru Dragomir şi un soldat evreu, Iancu Solomon, au căzut morţi. Împrejurările morţii căpitanului Ioan Boroş au fost confirmate de C. Arig, fost soldat în bateria căpitanului, emigrat apoi în Israel.

Căpitanul Ioan Boroş era căsătorit de zece luni şi soţia sa aştepta un copil, pe care lui nu i-a fost dat să-l vadă vreodată. Cu un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei a dispus ridicarea la Herţa a unei troiţe în amintirea celor trei eroi români, căzuţi la datorie. La parastasul de pomenire ce a avut loc la şcoala din localitate, unde a fost prezentă şi soţia cu fiica Ioniţa a căpitanului Ioan Boroş, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiţei de un an o cruciuliţă de aur, pe care scria: „De la tăticul tău”. Trupul căpitanului Ioan Boroş a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare; ulterior a fost reînhumat la Bacău.

După răpirea şi ocuparea teritoriilor Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare au început masacrele românilor în Lunca Prutului, la Fântâna Albă, deportările în Siberia, Kazahstan, exterminările în gulaguri şi închisori, decesurile de foamete şi muncă silnică în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega etc.

Aceste momente tragice din istoria românilor înstrăinaţi de Ţară, eroismul românilor, care cu preţul propriei vieţi au apărat Patria, au fost evocate la sfinţirea Troiţei renovate, înălţată în memoria Eroilor – căpitanului Ioan Boroş, sublocotenentului Alexandru Dragomir şi soldatului Iancu Solomon – de către vicepreşedintele Alexandru Platonov, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina Vasile Rauţ, de istoricul Vasile Adăscăliţei, preşedintele Asociaţiei Prietenii Basarabiei şi Ţinutului Herţa.

Înălţat de guvernatorul Bucovinei în iunie 1941, după reîntoarcerea armatei române, renovat apoi din iniţiativa patriotului nord-bucovinean, regretatul Gheorghe Pavel, monumentul simbol al rezistenţei românilor în faţa „eliberatoarei” urgii sovietice fiind în stare de deteriorare, a fost renovat în proporţie de 90%, după cum a menţionat prof. de istorie Alexandru Platonov, vicepreşedinte al Societăţii „Golgota”, cu ajutorul unor români filantropi din Ţinutul Herţa. Desigur, la această frumoasă lucrare şi-au zidit sufletul, venind cu inima generoasă şi mâna darnică, alături de preşedintele Vasile Rauţ, vrednici fii demni de toată lauda, domnii Alexandru Platonov, Adrian Medvedi, şeful Direcţiei de Cultură Herţa, actualul Erou român care a luptat pe front cu invadatorul rus în prima linie, ajutaţi de prietenul Minu Pavalache, de alţi români de bună credinţă.

Or, la 29 iunie, la 83 de ani de la asasinarea acestor 3 Eroi, la Herţa a plâns cerul cu lacrima neamului răstignit pe crucea Golgotei. Adunaţi în jurul preşedintelui Vasile Rauţ – care, ca şi regretatul său predecesor, Octavian Bivolaru, ţine vie candela memoriei eroilor care s-au jertfit pentru Patrie, pentru idealul naţional – şi noi, românii din Cernăuţi – preşedintele Societăţii „M. Eminescu”, poetul Vasile Bâcu, redactorul-şef al ziarului „Gazeta de Herţa”, Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina, Ilie Popescu, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi, Vitalie Zâgrea, preşedintele Societăţii „Junimea”, Nicolae Hauca, preşedintele Asociaţiei „ProBucovina” Cernăuţi, Elena Vântu-Tărâţeanu, directoarea Muzeului „M. Eminescu”, maestrul fotograf Nicolae Paulencu, istoricul, scriitorul Dragoş Olaru, Aliona Rauţ, prof. Ion Gaină şi Octavian Voronca, soţii Golciuc, membri ai societăţii „Golgota”, poetul popular Dumitru Zaidel din Mahala, am vărsat o lacrimă şi am aprins o lumânare în neuitare la frumoasa troiţă, sfinţită de un impunător sobor de preoţi din Ucraina şi România, în frunte cu ÎPS Cleopa, episcopul de Noua Suliţă, şi Dumitru Pavel, protopopul de Herţa.

Bucovina, Ţinutul Herţa sunt părţi din inima şi trupul României şi nimeni, cât de mult ar dori, nu poate să schimbe istoria! La Herţa, în Ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la sfinţirea Troiţei, a plâns şi cerul. Însă ştim că după orice furtună apare soarele. Şi de data aceasta, pentru românii înstrăinaţi soarele speranţei a apărut de la Bucureşti. Cu un coş bogat de flori tricolore, un pios omagiu le-a adus Eroilor ministrul plenipotenţiar Nicolae-Dan Constantin, diplomat în cadrul Consulatului General al României la Cernăuţi, Emoţionat şi de numărul mare de participanţi la comemorarea Eroilor României, dl Nicolae-Dan Constantin le-a adresat mulţumiri „tuturor celor care au contribuit financiar şi moral la renovarea Troiţei, preoţilor care au săvârşit slujba de sfinţire a monumentului şi acestui loc care deja a devenit un loc de pelerinaj, de reculegere, care ne uneşte şi ne apropie”.

Şi dl Vasile Scripcaru, primarul oraşului Herţa, a mulţumit tuturor celor care au susţinut financiar renovarea Troiţei, preoţilor, pentru frumoasa slujbă de pomenire a Eroilor, prietenilor români din Ţară, care chiar din primele zile ale groaznicului război au fost alături de confraţii din Ucraina nu doar cu sufletul, ci şi cu ajutoare umanitare, care continuă până în prezent.

„Din acest loc, de la Herţa, au început şi necazurile românilor. Au urmat ani grei, măcelurile românilor la Lunca, Fântâna Albă, deportările în neagră străinătate…” a atras atenţia dl Vasile Bâcu. „Datorită lor avem în suflet soare, s-a exprimat metaforic dl pr. Ilie Popescu. Ei rămân în inimile şi sufletele noastre. Lecţiile de istorie la 1 septembrie trebuie să înceapă de la această Troiţă”.

Cu sufletul în lacrimi am mulţumit şi eu ctitorilor acestei frumoase Troiţe ce se înalţă cu lacrima neamului răstignit, români cu suflet mare, demni de predecesorii lor – preşedintele Vasile Rauţ, prof. Alexandru Platonov, Adrian Medvedi – Eroului zilelor noastre, care, timp de 8 luni, a luptat în prima linie împotriva aceluiaşi invadator rus, ca în Bucovina noastră dragă să fie pace şi linişte.

Adevărul e că dacă aveam mulţi asemenea Eroi precum căpitanul Ioan Boroş, nici Ţinutul Herţei, nici nordul Bucovinei, nu erau cedate, răpite şi înstrăinate de Ţară. Nu eram separaţi de fraţi printr-un gard de sârmă ghimpată, înfiptă în inima Herţei, în inima Bucovinei. Un exemplu elocvent avem Putna, apărată eroic de maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume după ce trupele barbare sovietice au ocupat Herţa şi Nordul Bucovinei şi au invadat Putna, dorind să ocupe Suceava, a ordonat ofiţerilor: „De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!”. Astfel, ciuma roşie a fost oprită cu foc de armă. Un ofiţer, un comandant de batalion a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, salvând astfel Suceava, Putna, mormântul Sfântului Ştefan cel Mare.

FELICIA NICHITA-TOMA,

„Zorile Bucovinei”, Cernăuţi