Mărturisirile şi sugestiile unui fiu al Stupcei, Constantin Brătianu

Titlul întreg este Mărturisirile şi sugestiile unui fiu al Stupcei (acum Ciprian Porumbescu), Constantin Brătianu, născut la 18 decembrie 1891, a fost învăţător timp de 17 ani în satul marelui compozitor, însă îl trunchiem din raţiuni redacţionale, păstrînd totuşi ortografierea cu „î” şi corecţia „român”, din vremea cînd a fost scris textul ce urmează. Documentul dactilografiat, în 5 pagini A4, pe o singură faţă, exemplar de sub panglică, dar semnătură autografă (p.5), se află în colecţia Manuscrise, nr. 85, din Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Suceava, de unde am primit o copie, pentru care ajutor şi generozitate îi mulţumesc domnului custode şi pe aceasă cale.

 „M-am bucurat mult că mai dăunăzi mi-a păşit pragul BĂDIA FILIP, un neobosit şi vechi animator al vieţii culturale din Suceava, un mare admirator al lui Ciprian Porumbescu. Aşa îi spunem noi, fostului preşedinte al Reuniunii muzical-dramatice «Ciprian Porumbescu», cu care am colaborat în comitetul de conducere încă din anul 1935 şi pînă în 1949. Mi-a oferit prilejul să vorbesc despre frumoasa şi bogata activitate a fostei Reuniuni «C. Porumbescu», deasemeni despre ceea ce s-a înfăptuit în anii de după război în Stupca şi ce ar mai trebui să se facă.

Datorită faptului că Iraclie Porumbescu avea atîta dragoste pentru tot ce-i românesc, pentru ţăranul român din care-şi trage originea, încă din tinereţe, a manifestat o atitudine dîrză. A luptat pentru ca conştiinţa românului asuprit de vitrega stăpînire habsburgică să fie trează, să nu-şi înstrăineze limba, portul şi obiceiurile, să nu-şi piardă nădejdea în ziua izbăvirii care nu va întîrzia să vină. Şi a venit, cum a prezis-o mai tîrziu Ciprian, care i-a moştenit năzuinţele, sufletul înflăcărat, nădejdiile şi cutezanţele neamului său, nu numai din Bucovinsa, ci din toate ţinuturile locuite de români, moştenire sfîntă de la moşi-strămoşi, de la începutul începuturilor.

La Stupca, copilul Ciprian, adus de la Şipotele Sucevei, de tatăl său împreună cu întreaga familie, a adunat comorile de frumuseţi din sufletul oamenilor, din tainele naturii, din trilurile păsărilor, din murmurul izvoarelor, din ecourile de bucium venite de la stîna din deal, din vaietul strunelor de la lăutarii sălăşuiţi în marginea satului. Acestea au fost izvoarele de inspiraţie pe care marele compozitor şi patriot le-a aşternut pe note, care au devenit un adevărat tezaur al muzicii româneşti. A statornicit astfel o tradiţie culturală în Stupca, de la care s-au adăpat şi alte sate din împrejurimi, cuprinzînd întreaga Bucovină.

Copil fiind, [eu] am călcat de multe ori pragul casei parohiale în care a locuit preotul Iraclie cu familia sa şi unde Ciprian făcea muzică cu sora sa Marioara, care-l acompania la pian. Aici a compus şi s-a frămîntat pentru năzuinţele neamului său.

Preotul Onofrei Mironovici, urmaşul lui Iraclie, avînd proprietate în mijlocul satului, a obţinut aprobarea Fondului bisericesc ortodox-român şi astfel s-a construit actuala casă parohială, iar prin 1906, fosta casă parohială, în care a locuit familia lui Iraclie, a fost demolată, materialul fiind întrebuinţat pentru construirea unei case parohiale din satul învecinat Măzănăeşti şi pentru localul primăriei din Stupca. Se mai păstrează, la un gospodar din Stupca, o uşă şi o fereastră din casa în care a locuit Ciprian Porumbescu.

În mai mute publicaţii despre Ciprian, apare o machetă după un desen al lui Louis Hartel, din care se poate vedea cum a fost casa în care a locuit, a copilărit, a compus şi a murit Ciprian Porumbescu.

Este o mare nedumerire pentru mine şi pentru mulţi care cunosc viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu, cum s-a ajuns să se puie în 1953, placa comemorativă şi să se declare casă memorială fosta bucătărie de vară a casei parohiale din Stupca. Oricine îşi poate da seama că Ciprian nu a locuit în bucătărie, n-a compus şi n-a murit în bucătărie. Consider ca o mare greşeală şi trebuie reparată. S-a mai făcut asemenea greşeli cu casa lui Enescu la Liveni, care s-a dărîmat, şi cu cea a lui Eminescu de la Ipoteşti, dar acestea s-au reconstituit. Oare suma de 50.000 sau 150.000 lei e prea mare ca să se refacă [şi] casa în care şi-a trăit copilăria, a compus şi s-a stins marele compozitor Ciprian Porumbescu?

Casa a avut patru camere mari. Tot ce s-a aşezat în fosta casă boierească, se poate aranja aici şi ar avea altă semnificaţie; s-ar crea o atmosferă autentică, s-ar putea spune că vizitatorul calcă pe urmele lui Ciprian Porumbescu. Pe cînd, în curtea boierească? Mai mult decît atît, în anii din urmă ai şederii lui Iraclie în Stupca, s-a iscat un conflict între el şi fostul boier exploatator; poate şi aceasta a constituit unul din motivele pentru care Iraclie a plecat din Stupca şi a ajuns la Frătăuţii Noi, lîngă Rădăuţi, unde a păstorit pînă la stingerea din viaţă.

Iată întîmplarea: lăutarii de la care Ciprian a prins diferite melodii populare şi cu care cînta adesea seara, în nopţi cu lună, îşi aveau aşezările sărăcăcioase în marginea pădurii dinspre apus, deci nu prea departe de casa parohială, peste imaşul din deal. Aceştia, fiind săraci, mai adunau vreascuri pentru foc, mai ales iarna. Boierul hapsîn, ca să nu i se ştirbească nimic din avere, a luat hotărîrea de a ridica lăutarii din sălaşele lor şi i-a mutat în partea de răsărit a satului, pe un teren cu totul sărăcăcios, pietros, unde nu se putea cultiva nimic. Bieţii oropsiţi l-au rugat pe boier, în genunchi şi cu lacrimi în ochi, să-i lase pe loc, dar el nu s-a lăsat înduplecat. În necazul, în disperarea lor, unii au pornit în lume.

Cei mai neputincioşi şi cu copii mulţi s-au jeluit părintelui Iraclie. Acesta a întocmit o jalbă şi a trimis-o stăpînirii de atunci, de la Viena. Rezultatul a fost că boierul nu s-a clintit din hotărîrea luată. S-a răzbunat şi pe Iraclie, retrăgîndu-i trei hectare teren arabil din sesia parohială, adică din terenul cel mai bun, şi astfel Iraclie s-a luptat la rîndu-i cu sărăcia, ca, de altfel, în tot cursul vieţii, avînd şi o familie numeroasă.

Iată unul din motivele pentru care nu găsesc potrivit ca fosta curte boierească să adăpostească muzeul memorial «Ciprian Porumbescu», unde s-au expus obiectele de preţ ce au aparţinut compozitorului – pianul, violoncelul şi altele –, care nu-şi pot avea locul decît acolo unde Ciprian a cîntat cu ele, unde a compus şi unde s-a stins.

Fosta curte boierească poate fi folosită, împreună cu alte amenajări, ca o tabără de vară, ca de exemplu, pentru elevii şi studenţii merituoşi, care studiază muzica. După cît ştiu, aşa ceva nu avem nicăieri în ţară.”

Aşa şi-a încheiat octogenarul învăţător Constantin Brătianu măsturisirile şi propunerile care m-au impresionat şi aş dori din toată inima să fie bine tălmăcite şi să-şi găsească întruchiparea, mai cu seamă că la 14 octombrie 1978 se vor împlini 125 de ani de la naşterea marelui compozitor şi patriot român, Ciprian Porumbescu, căruia i se cuvine să i se aducă şi, în sensul celor de mai sus, un preţios omagiu.

Din documentele şi scrierile aflate la Muzeul judeţean Suceava, extrase de Ciprian Raţiu, fiul Marioarei Porumbescu, căsătorită Raţiu, cităm:

„…Intrai pe poartă în grădina cu alei şi flori, dintr-o uliţă ce nu mai există azi. Drumul vechi cotea prin faţa casei perpendicular pe cel de astăzi şi era mărginit de plopi. Deci casa parohială din Stupca era situată cu ferestrele spre satul ce se întindea în vale.

Era în grădina de flori şi o moviliţă cu trandafiri aleşi, ce se numea «răsariu»; în vîrful ei creştea un tei, în care atîrna o liră cu clopoţei, ce-şi trimiteau acordurile în bătaia vîntului.

Casa mare era compusă din patru camere despărţite printr-un coridor, uninid veranda din faţă cu pridvorul din spate. Veranda aceasta, închisă cu geam, era colţul cel mai îndrăgit al familiei. Iraclie o vopsea în fieca-re primăvară cu lac alb, aşeza aici glastre cu flori; în mijloc se găsea o măsuţă cu fotolii din paie.”

„…Camera din dreapta verandei era salonul unde se afla pianul, biblioteca şi o mescioară la gura sobei, ce te îmbia la intimitate, mai ales toamna. Îmi place timpul acesta. Îmi reamintesc că compoziţiile cele mai frumoase Ciprian, toamna le-a scris în Stupca noastră mult iubită; afară ploua şi cădea cîte un fulg, noi şedeam la gura sobei – o mescioară în faţa noastră –, el scria, compunea şi eu lucram; ici-colo schimbam cîte un cuvînt; timpuri, timpuri, unde sunteţi?”

Apoi ea se aşeza la pian, el lua vioara şi încercau cîntecul abia ivit.

Raiul din casa de la Stupca, atît de regretat de Ciprian în peregrinările sale şi de Marioara pînă la adînci bătrîneţe, se datora bunei gospodăriri a părinţilor. Tatăl avea o adevărată pasiune a florilor. Din luna martie se ocupa de răsadniţă. Cumpăra seminţe şi răsaduri de flori rare, le cultiva cu grijă, găsind în această îndeletnicire mîngîiere cînd necazurile îl copleşeau.

În anul 1953 (100 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu), în preajma fostei case a copilăriei bardului de la Stupca, în aceeaşi zi, s-a dezvelit bustul ce-l putem vedea şi acum. La această solemnitate au asistat şi fiii Marioarei Porumbescu, căsătorită Raţiu, dr. Livia Cionca şi Ciprian Raţiu, magistrat (azi nu mai sînt în viaţă). Fiind în preajma lor, şi-au exprimat nemulţumirea de felul cum sculptorul respectiv a conceput acest bust, care este străin de ceea ce a fost Ciprian Porumbescu. E figura unui om care nu spune nimic. Mută contemplarea ce ar trebui să te înfioare, privind figura unui artist, a unui creator, a unui vizionar.

Mulţi vizitatori, de toate vîrstele şi de toate categoriile sociale, cu care am discutat, mi-au mărturisit că au rămas cu aceeaşi impresie. Figura lui Ciprian Porumbescu este întipărită adînc în mintea şi în sufletul oricărui român, încît, privind-o, să-ţi apară aievea măreţiei sale.

Închei cu convingerea că, prin propunerile ce s-au făcut şi traducerea lor în fapte, se va aduce un omagiu deplin la împlinirea a 125 de ani de la naşterea unui luceafăr al muzicii, al aspiraţiilor permanente ale poporului român.

Dimitrie Filip,

fost preşedinte al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava

Notă editorială

Autorul articolului, Dumitru Filip, s-a născut în ziua de 9 iulie 1905, în Adîncata, şcoală în satul natal, liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Academia Comercială din Bucureşti(?), actor şi regizor amator, după 1945 reorganizează Reuniunea muzical-dramatică „Ciprian Porumbescu” din Suceava, activă pînă în 1957, consultant în montarea operetei Crai Nou, reprezentată de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, oraş în care animatorul cultural sucevean s-a stins din viaţă în ziua de 10 iulie 1987, la vîrsta de 82 de ani şi o zi!

Grija pentru mărturiile prietenului său îl onorează, căci învăţătorul Constantin Brătianu, născut în ziua de 18 decembrie 1891, în Stupca, şcoală primară în sat, Şcoală normală în Cernăuţi (1914), învăţător în Solca (1914-1920), în Drăgoeşti (1920) şi în satul natal, din 1921, a întemeiat coruri săteşti, implicat în aşezarea unui bust al lui Ciprian Porumbescu, în Stupca, premiat în 1924 de Casa Şcoalelor şi a Culturii poporului, cu mulţumiri publice în 1925 şi retras la pensie prin 1952, a trăit modest dar mîndru cu menirea lui culturală, decedînd la venerabila vîrstă de 88 de ani, 6 luni, 1 săptămînă şi 2 zile, în legendara Stupcă.

Observaţiile sale, în perspectiva aniversării celor 125 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, n-au avut parte, în 1978, de o expresie publică măcar în ziarul „Zori noi” din Suceava şi punerea lor în lumina zilei de astăzi, întîmplător chiar în Anul Ciprian Porumbescu, se înfăţişează ca un gest omagial postum chiar şi după aproape jumătate de veac. (Ion Filipciuc)

Cf. Emil Satco, Bucovina. Contribuţii cultural-ştiinţifice. Dicţionar, vol. IX, Suceava, 2000, p. 50; idem, Arta în Bucovina, vol. II, 1991, p. 29; idem, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Iaşi, 2004, p. 151, 372-373, şi Enciclopedia Bucovinei, vol. I, Suceava, 2018, p. 280-281.