Serghei Lavrov compară extinderea NATO cu politicile lui Hitler din Europa de Est

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a comparat extinderea NATO către Est cu dorinţa lui Adolf Hitler de a ocupa noi teritorii în estul Europei, a consemnat EFE. „În esenţă, expansiunea nesăbuită a NATO reflectă aceleaşi intenţii care au stat la baza politicii lui Hitler «Drang nach Osten» („Marşul spre Est”)”, a declarat Lavrov în cadrul celei de-a 11-a reuniuni internaţionale a înalţilor oficiali din sfera securităţii, organizată de Consiliul de Securitate rus.

Lavrov a susţinut că Statele Unite au distrus în mod deliberat arhitectura de securitate europeană, acordând „o atenţie specială creării de ameninţări inacceptabile pentru Rusia”.

Potrivit lui Lavrov, Occidentul şi-a dezvăluit „adevăratele intenţii în decembrie 2021, când a respins propunerile Rusiei de a i se da garanţii de securitate obligatorii din punct de vedere juridic”, în sensul ca Alianţa Atlantică să se retragă din ţările care au aderat la NATO începând din 1997. El a mai notat că în prezent Occidentul nu-şi ascunde intenţia de a face ca Rusia să sufere o „înfrângere strategică” şi pentru aceasta foloseşte „regimul de la Kiev, care este burduşit cu arme ale NATO”.

Ministrul de externe rus a reiterat că aliaţii NATO sunt „de fapt şi de drept implicaţi direct în conflict de partea Kievului”, atenţionând că „o astfel de linie iresponsabilă creşte semnificativ ameninţarea unei ciocniri militare directe între puterile nucleare”. El a menţionat că Rusia trimite semnale capitalelor occidentale despre inadmisibilitatea unui astfel de scenariu, „dar aceste semnale sunt ignorate sau denaturate în scopuri propagandistice”.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI