Rădăuţi

Pieton lovit pe trotuar de o şoferiţă care a virat de pe o alee spre Calea Bucovinei

O femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna suceveană Satu Mare, a condus marţi un autoturism pe aleea dintre blocuri de pe strada Stadionului din municipiul Rădăuţi.

În momentul în care a ajuns pe strada Calea Bucovinei, şoferiţa a pătruns pe trotuar, unde a lovit uşor un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Volovăţ, care se deplasa în calitate de pieton.

Ca urmare a impactului, pietonul a acuzat dureri şi a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe la locul incidentului. Acesta a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale pentru răni uşoare.

Atât conducătoarea auto, cât şi pietonul, au fost supuşi testului cu aparatul

etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii nivelului de alcoolemie.

În urma evenimentului, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Autorităţile competente vor continua investigaţiile în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI