Deputatul Ioan Balan întreabă miniştrii Muncii şi Fondurilor Europene cum au ajutat sucevenii afectaţi de creşterea preţurilor

 Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat miniştrilor Muncii şi Fondurilor Europene, Marius Budăi şi Marcel Boloş, să prezinte situaţii detaliate privind formele de sprijini de care au beneficiat sucevenii vulnerabili şi care vor fi măsurile de protecţie ce vor fi asigurate în continuarea acestui an şi anul viitor.

„Creşterea accelerată a preţurilor de consum din ultimul an şi jumătate, care a condus la deprecierea puterii de cumpărare a populaţiei, a determinat Guvernul României, condus de domnul Nicolae Ciucă, să identifice cât mai multe resurse financiare pentru a aplica măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, cu venituri reduse, cum ar fi: vouchere sociale pentru achiziţia de alimente în valoare de 250 de lei, ajutorul de 1400 de lei pentru decontarea datoriilor la plata facturilor la energie pentru persoanele vulnerabile, tichete educaţionale pentru elevi etc.” a spus Ioan Balan.

El a apreciat că aceste măsuri financiare au permis beneficiarilor să traverseze criza preţurilor de consum mult mai uşor, în condiţiile în care preţurile au continuat să crească.

Ioan Balan spune că este necesară continuarea unor programe sociale, ţintite către persoanele cu adevărat vulnerabile şi afectate de creşterile de preţuri.

De aceea, deputatul liberal sucevean vrea să afle câte persoane vârstnice din judeţul Suceava beneficiază în prezent de indemnizaţia socială pentru pensionari („pensia minimă”), câte persoane vârstnice din judeţul Suceava au un cuantum al pensiei peste nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, dar şi câte persoane din judeţul Suceava au beneficiat în anul 2022 şi în primul semestru din anul 2023 de o formă de sprijin financiar din partea Guvernului României, detaliat pe tipul de ajutor/tichete şi numărul de beneficiari din judeţ.

„Vă rog să precizaţi ce măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile vor fi aplicate în semestrul al doilea al anului 2023 şi în anul 2024” a mai cerut Ioan Balan. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI