Să te războieşti cu un copil…

Un copil de 7 ani, Rareş Prisăcariu, a câştigat concursul „Românii au talent” 2023 şi premiul aferent în valoare de 120.000 de euro, iar în mass-media româneşti a început războiul nimicniciei, al ticăloşiei omeneşti: Bietul copil! În loc să-şi trăiască liber copilăria, să se joace după poftă, părinţii şi „nişte unii“ l-au constrâns să înveţe pe de rost „chestii de oameni mari“ (luate de pe la Octavian Paler). Numai că mititelul mai câştigase un concurs cu un an în urmă.

Între abraşii „apărători“ ai copilăriei am observat că s-au adunat mulţi dintre cei ce îi dau dreptate lui Creangă: „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să cetească…” dar şi dintre cei ce protestează de ani şi ani împotriva „încărcării programelor şcolare“ cu „lucruri complet inutile“ precum trigonometrie, latină, geografie şi istorie universală, logică şi foarte multe altele, discipline care la finlandezi ori la alţii cu cel mai avansat sistem educaţional din lume se află la locul lor şi nu cunosc proteste ale părinţilor, elevilor şi ale „atoatepricepuţilor“ pentru „descongestionarea programelor şcolare“. Atenţie, Finlanda era tot pe primul loc şi în secolul trecut, de aceea are azi un PIB de 3 ori mai mare ca al României.

Iar eu, după 50 de ani de catedră vin şi le bat obrazul: oameni buni, foarte mulţi copii sunt fericiţi dacă azi au solfegiat câteva ore la pian, la un instrument oarecare ori dacă au rezolvat singuri 10 probleme la aritmetică, alţii dacă au înţeles de ce se oxidează fierul, de ce zahărul e dulce şi alţii că au citit cu plăcere 100 de pagini. Nu toţi copiii învaţă în silă, dragi apărători ai copilăriei fericite, la fel cum nu toţi se zbenguie zi-lumină cu căţei şi pisici. Destui păzesc oile sau vaca (asemeni subsemnatului la respectiva vârstă) şi de-abia apucă să-şi facă temele, iar oamenii excepţionali, savanţi, scriitori, artişti, filosofi, medici n-au avut o copilărie, o viaţă deloc uşoară. Însă sacrificiul lor a ajutat societatea să înainteze cu un pas şi ei înşişi au fost convinşi că „a meritat“. Fără ei, eram şi azi în comuna primitivă.

Privind biografiile marilor genii ale omenirii, observăm că activitatea în domeniile lor de referinţă a început foarte devreme, Mozart, Beethoven… îşi manifestau talentul de pe la trei ani, iar părinţii doreau şi acţionau destul de categoric în sensul deprinderii unor performanţe înalte şi nu sunt deloc sigur dacă micuţii ar fi ajuns vreodată să compună şi să interpreteze mari capodopere fără disciplina deprinsă ori impusă de părinţi şi traineri. Nu puţini îşi câştigau existenţa, uneori şi a familiei, de mici copii.

Veţi spune că şi unii posesori de inteligenţă ieşită din comun dar care şi-au trăit viaţa ca noi toţi au făcut descoperiri ştiinţifice epocale, ceea ce este adevărat, numai că, fără aportul celor disciplinaţi în muncă, fără să le pună în practică cu contribuţia celor ce au acumulat competenţe printr-un efort şi sacrificii extraordinare, descoperirile inteligenţilor ar fi rămas simple găselniţe, căci, zice poetul: „Multe flori sunt, dar puţine rod în lume au să poarte,/ Toate bat la poarta vieţii, dar se scutur multe moarte.“

Aşa că să nu ne entuziasmăm în faţa clipei de geniu din viaţa unui copil cu o memorie fenomenală, cuminte, bine crescut, fiindcă în afară de memorie Rareş va avea nevoie de judecată, iar aceasta se formează prin exerciţii, prin voinţă şi capacitate de muncă. Din speţa sa sunt destule exemple: micuţi de 10-11-12 ani deja cu doctorate luate pe bune în diferite discipline, destui campioni în diverse domenii. Din păcate nu există, din câte ştiu, traineri speciali pentru astfel de vârste, de aceea copiii geniali trebuie învăţaţi şi determinaţi să se autoeduce, să se autoinstruiască. Iată de ce au nevoie ca de aer de o familie curajoasă care să se sacrifice pentru viitorul celor cu astfel de calităţi, de o şcoală bine pusă la punct şi de colegi adevăraţi. Şi apoi Rareş nu e singur. Aplicaţi aceleaşi eforturi, reguli şi principii, acţionaţi cu aceeaşi dragoste şi veţi constata că avem o ţară, o lume plină de genii, fiindcă încă nu putem estima capacitatea maximă intelectuală, dacă există vreuna, a fiinţei umane.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI